Cum să creezi valoare!

 



Știu că sună a manele, dar nu despre asta e vorba. În realitate valoarea înseamnă o sumă de bani echivalentă cu un produs, bunuri sau servicii oferite.

Mai în detaliu, când tu reușești să rezolvi problemele oamenilor oferi valoare acelor persoane. Exemple, ar fi ele multe. Printre cele mai cunoscute domenii și industrii ce oferă valoare se află:

1. Tehnologia

Ne ajută să comunicăm unii cu alții pe distanțe mari și să dezvoltăm diferite proiecte sau idei. Aici intră computerul sau telefonul de care ne folosim ori de câte ori avem nevoie. Deci are valoare.

2. Medicina

Salvează vieți și ne menține sănătatea. Când ne simțim rău sau avem probleme de sănătate, dăm fuga la medic. Putem spune că medicul oferă valoare.

3. Imobiliarele

De aici ne procuram casele și apartamentele în care locuim sau pe care le închiriem. Această industrie rezolvă problema confortului și oferă siguranță. Valoare și aici.

Bun, dar am vorbit de industrii. Acum hai să vedem tu ca om cum creezi valoare pentru alti oameni? Depinde ce abilități ai.

Știi să desenezi, să scrii, să faci video-uri, website-uri sau editare de imagini? Ei bine, sunt oameni în căutarea unor astfel de talente.

Și sunt dispuși să te plătească bine pentru un lucru bine făcut. Dar înainte să te arunci în treaba asta, trebuie să știi faptul că întâi trebuie să îți dezvolți una sau mai multe abilități ca mai apoi să o monetizezi.

Uite eu de exemplu, scriu acuma. Dar sunt la început, abia îmi dezvolt această abilitate și nu mă va plăti nimeni pentru ce scriu aici până nu devin super bun în ceea ce fac.

Până atunci problema pe care o rezolv eu e faptul că relaxez oamenii cărora le place să mă citească.

Asta înseamnă că deja încep încet încet să creez valoare în online. Cu cât devin mai bun, voi fi și căutat.

Se aplică și la tine. Tu la ce ești bun și ce îți place să faci? Ce probleme poți rezolva?

Uite îți mai dau un exemplu care mă ajută să fac ceva bănuți de pus deoparte. Ajut oamenii din blocul meu cu diferite servicii: cumpărături, curățenie uneori sau ce mai au ei nevoie.

Asta pe lângă locul de muncă și acest mini blog jurnal. Cam asta înseamnă să creezi valoare pentru cei din jur.

Ori ești angajat, ori ți-ai deschis propria afacere, oricare din astea două, poți spune că deja oferi valoare în societate. Acuma depinde și de calitatea valorii.

Cu cât e mai mare calitatea valorii, cu atât crește și pretul plătit. Așa că pune-te pe treabă și dă-i cu valoare în stânga și în dreapta dacă vrei bani.

Cam atât pentru moment. Ne auzim în următoarea postare.

Vlad

Vlad Jurnal Blogspot devine acum angellutz.com

 



Probabil te întrebi de ce am schimbat denumirea domeniului blogului. Ei bine am domeniul angellutz.com de ceva vreme. Voiam să îl păstrez ca să fac marketing afiliat cu el dar nu am avut succes.

Am început în forță, dar am decis să renunț la idee și să pun adresa blogului Vlad Jurnal Blogspot sa fie mai ușor de reținut.

În plus, plăteam prea mult găzduirea pentru el, așa încât m-am gândit că ar fi mai bine să direcționeze aici.

Pentru cine nu știe, Angellutz e porecla mea pe care am ales-o acum 13 ani de zile după ce am văzut un film care m-a inspirat (numai țin minte numele filmului).

Revenind la istoria acestui domeniu, cred ca are aproape un an de zile de când l-am cumpărat și sunt foarte mulțumit de el.

E foarte important în ziua de azi să ai un website, așa cum o fi el, mic și în dezvoltare. Ideea e să începi să îl pornești.

Mulți pleacă de la ideea (ca și mine de altfel la început) să facă bani repede cu website-ul. Foarte rău pentru că nu se pot face bani pe Internet așa cu una cu două.

Se poate, nu zic nu, dar totul începe cu munca pe gratis în primii ani de zile, până te faci cunuscut. Cam asta am vrut să anunț în online.

Subiecte de discutat tot sunt, așa că știți unde gasiți blogul acum. Spor la citit.

Vlad

Învață să pui deoparte în loc să cheltui bani

 



Știi de ce românii sunt nefericiți, încordați și supărați când merg pe stradă? Majoritatea problemelor se rezumă la BANI!

Hai să fim serioși acum, de ce avem impresia că avem nevoie de miliarde de lei ca să trăim bine? Ce nevoi avem? Hai să analizăm:

- Mâncare - în fiecare zi

- Apă -  nu bere și țigări :)

- un acoperiș deasupra capului

- haine

Cam atât ar avea nevoie omul de rând să o ducă bine. Chiar nu mai are nevoie de altceva.

Și totuși de unde vine setea asta de a cheltui și a consuma cât mai mult?

Tocmai din confortul din ce în ce mai ridicat al cetățeanului. În loc să muncească ceva, omul preferă să stea și să i se dea.

Așa că televizunea și Internetul face pe oricine care se lasă manipulat de reclame să cheltuie în neștire.

Cum nu poate o firmă să vină să îți bage mâna în buzunar, te va prinde la T.V cu: "Încearcă și X lucru"

După cum observi, nu zice nimeni CUMPĂRĂ! Încearcă și ....ăsta te va costa bani. Și ce faci nene? Păi îi cheltui.

Și după aia te plângi că numai ai. Că a costat chiria nu știu cât, că cer copii de toate pentru toți. Gigi, nu face copii dacă nu ai cu ce îi întreține!

Nu e greu să pui deoparte. E un obicei, care din păcate nu e prea dezvoltat la noi. 

Unde sunt oamenii? La farmacie sau în supermarket. Bagă medicamente și mâncare cât încape.

Acuma ai să spui că dau vina pe cei din jur. Păi nu te supăra, a cui e vina când nu mai sunt bani? A celui iresponsabil.

Și atunci degeaba te victimizezi și te plângi că nu e și nu e. Hai să facem o diagramă cu DA sau NU:

Ai luat salariul să zicem: 

Ai pus deoparte 10% sau mai mult din el într-un loc secret?

Dacă DA, felicitări, ține-o tot așa vreo câțiva ani

Dacă NU, te-ai ars. Ai să cheltui tot în mod impulsiv pe tot ce prinzi.

Nimic nu e mai neplăcut decât să te prindă finalul de lună fără nimic. Și ce faci? Aștepți următorul salariu și tot așa.

Amână recompensa

Știu că vrei vacanța aia acum, banii ăia tot acum și rezultate cât mai rapide dacă se poate în ceea ce faci, dar în viața reală lucrurile nu funcționează așa.

Faptul că te poți îmbogăți peste noapte, ideea asta, of of, am avut-o și eu în cap foarte multă vreme (vreo 25 de ani de zile) și nu a adus nimic bun.

M-a făcut să pierd mulți bani, așa că nu recomand. Stai departe de oamenii care îți vând conceptul ăsta.

În schimb, uite recomandarea mea: Timp de 6 luni pune 10% sau cât consideri tu de cuviință, deoparte. Strânge bani albi pentru zile negre.

Lasă vacanța aia deoparte. Televizorul ăla mare nu-l cumpăra. Mașină, casă și alte luxuri, dă-le deoparte.

Sfatul ăsta e și mai benefic cu cât amâni recompensa mai mult, să zicem între 1 și 5 ani de zile de pus bani deoparte.

Cam asta am avut de zis. Știu că nu ai să urmezi sfatul meu pentru că necesită multă muncă emoțională și dezvoltare personală.

Într-o lume în care consumerismul din cauza capitalismului e în floare, nu am încredere decât în mine că voi reuși. Nu știu la voi cum va fi.

Voi reveni cu un articol nou în care să îți arăt ce se întâmplă dacă pui deoparte fiecare bănuț și amâni recompensa pe termen lung. Dar asta, peste câțiva ani.

Până atunci am să mai scriu și despre alte lucruri. Deci nu uita sfatul de aur: STRANGE BANI!

Vlad

Suntem compleți și nu avem nevoie decât de noi înșine

 

Ai avut vreodată senzația de "gol pe dinăuntru"? Sincer foarte mulți oameni au această senzație în fiecare zi și încearcă să umple acest gol cu diverse produse consumabile.

Mă simt gol pe dinăuntru? :

- Bag o țigară
- Beau o bere
- Mănânc ceva
- Socializez
- Mă distrez
- etc


Problema e că multe lucruri din viața noastră costă bani. Bani pe care îi cheltuim în loc să îi strângem, ca mai apoi să ne plângem că nu mai avem bani.

Păi cine i-a cheltuit? Singur eu!!!


Însă ce căutăm noi de fapt este fericirea, nu banii. Iar fericirea înseamnă pentru fiecare în parte ceva diferit.

Sunt fericit doar dacă....se întâmplă X

Dar dacă X nu se întâmplă? Atunci sunt supărat și trist. Asta numesc eu fericire condiționată. Așa am învățat că se cheamă.

Așa că am trecut pe fericirea necondiționată. Ce presupune? Păi înseamnă să fiu fericit chiar dacă mi se pare că lumea se dărâmă în jurul meu sau nu am bani sau nu am cutare lucru.

Mai pe românește mă simt complet. Nu am nevoie de lucruri materiale, sau faimă.

Nu sună prea plăcut nu e așa? Păi nu prea, pentru că necesită multă muncă având în vedere felul în care am fost educat de mic.

Și cum am fost mulți educați de mici? Bățul când nu facem "ce trebuie" și dulciuri când trecem peste așteptările părinților.

Foarte rău!!! Ăsta e un sistem de motivare șubred și încă folosit în timpurile noastre.

Ce vreau eu să înveți din această postare este faptul că nu îți trebuie:

- mașini de lux

- case pompoase

- o relație

- bani

- faimă

N-ai nevoie de nimic din toate astea pentru că te-ai născut și ești complet cu ce ai. Dar este asta de ajuns pentru tine?

Bineînțeles că nu! Am explicat mai sus de ce, nu are rost să repet. 

Ca să ajungi la fericirea necondiționată îți trebuie ani de muncă emoțională. Sunt conștient că nu am să schimb lumea cu postarea asta, dar cred că cel puțin un om se va trezi la realitate ca și mine și va vedea cu adevărat ce înseamnă să fie fericit indiferent de ce se întâmplă în jurul lui.

Ne auzim cu drag în următoarea postare. Sper să își fie de folos.

Vlad

Dezvoltare personală prin manipulare...?

 


Știu că sună ciudat, dar exact asta se întâmplă nu numai în România ci și în America. Nu vreau să arăt cu degetul acum spre cineva, că nu e frumos.

Dar ce vreau să spun e că sunt mulți care în loc să le pese de tine și de binele tău, nu vor decât să îți ia banii din buzunar.

Și aici începe manipularea: "Cumpără noul meu curs..." sau "Plătește X bani ca să devii membru grupului de oameni din cercul închis".

Ce vreau să știi este că dezvoltarea personală se face:

1. Pe gratis

2. Fără dependențe față de cineva sau ceva

Dacă ți se cer bani, omul din spatele companiei care îți cere acei bani, ori e hoț, ori e o fraudă, mai pe scurt ești manipulat ușor ușor.

Ce este și mai rău e faptul că odată ce ai plătit începi să adopți și mentalitatea celui care "te învață să devii mai bun".

Eu am căzut pradă timp de 25 ani acestor falși actori care pretind că fac din mine cea mai bună versiune a mea pentru doar X bani.

Problema era că nu făceam dezvoltare personală ci dezvoltare de dependențe. Cum am spus mai sus, dacă vrei să te dezvolți personal, nu ai voie să devii dependent de nimic.

Și când zic dependent, ma refer atât la obiceiuri proaste ca fumatul, alcoolul, păcănele, junk food sau filme porno cât și la dependența față de anumite persoane și produsele vândute de acestea.

Când te alături unui grup de genul ăsta sau unei persoane care promite că te face om de omenie, în realitate nu o să îi pese decât de banii tăi și îți va vinde cât va putea de mult fără scrupule.

Mai pe românește nu prea există afaceri curate, care într-adevăr să le pese de client. Scoate banul și ești de-a găștii. Cât nu scoți banul, ne cam doare în fund de tine și nevoile tale.

Promisiuni de îmbogățire peste noapte, de schimbări în bine în doar câteva săptămâni și pierdut în greutate rapid. Cam astea se etalează pe tot internetul dar și în reclame.

Acuma, nu zic că e imposibil să slăbești și să ai un stil de viață sănătos, sau să faci bani dar să fiu sincer cu tine ai nevoie de muuuult timp. Ia ani de zile să ajungi unde ți-ai propus.

O altă fază de care să fi conștient e faptul că nu poți face bani, cheltuind. Trebuie să îi strângi și să muncești pentru ei.

Trebuie să pui ceva "pe masă" ca să zic așa și lumea te va plăti. Eu de exemplu îmi mai ajut vecinii cu una cu alta și sunt plătit pentru asta.

Tot ce primesc, pun deoparte în loc să cheltui. Am luat salariu? 10% deoparte la seif. Așa se fac banii.

Nu cheltuiți pe investiții proaste, scheme Ponzi sau vreun audio book ori curs video în care mănâncă oamenii rahat.

Aici e manipularea. O vezi? Dacă nu, hai că mai scriu odată: "Oricine vrea să îți vândă ceva, nu vrea decât banii tăi, nu și binele tău".

Și acești gangsteri ca să le spun așa vor folosi tot felul de tactici care să ducă spre buzunarul tău. Ei cred că îți fac un bine, dar nici ei nu sunt conștienți de ceea ce fac.

S-au văzut cu banii în cont și au senzația că gata, asta e soluția pentru îmbogățire. Pe banii cui? Pe banii celui naiv.

Și după ce faci? Te plângi, că țara merge prost, că guvernul e corupt, că oamenii sunt răi. Total fals, ce se întâmplă e faptul că ai fost țepuit, ai cheltuit tot ce ai și acum aștepți următorul salariu pe care îl vei cheltui la fel de rapid.

Spune-mi cât cheltuiești  și pe ce cheltuiești ca să îți spun cine ești. Cam așa stă treaba.

Sper că ți-a fost de folos această postare. Vezi pe ce cheltui banii că la final aia e sursa ta de putere exterioară.

Și nu te lăsa manipulat de promisiuni cu rezultate rapide. Sunt doar fantezii, crede-mă pe cuvânt.

Toate cele bune și ne auzim cu ocazia următoarelor postări.

Vlad!

O nouă călătorie...cea înspre sănătate

 


Am tot stat și m-am întrebat încotro voi îndrepta acest blog jurnal pe care îl am și în sfârșit mi-a venit ideea.

Acum două săptămâni m-am întâlnit cu un prieten care mi-a oferit o evaluare gratuită de nutriție.

Nu aveam de unde să știu ca voi face parte din comunitatea în care mă aflu în acest moment. Am fost sceptic la început când am auzit de un stil de viață sănătos și despre nutriție dar după evaluare am observat cum era corpul meu în interior și m-am cam speriat.

Așa că am luat decizia sa mă înscriu #ScrabFitTeam unde am parte de cele mai frumoase beneficii.

Pot spune că merg la sală împreună cu membrii comunității cel puțin odată de săptămână pentru antrenament (sper să măresc timpul petrecut în comunitate).

Consum produse nutriționale de calitate și am învățat să mănânc sănătos.

Apropo, știai că ești ceea ce mănânci

Iar acum să îți spun 5 lucruri pe care le-am învățat în această perioadă:

1. Peste 50% din farfuria mea trebuie să conțină legume (prea multă carne strică sănătatea)

2. Trebuie să am trei mese pe zi și două gustări între aceste mese

3. Să fac sport, mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi (da, fix ca în reclama TV)

4. Să particip la cât mai multe evenimente din cadrul comunității în care m-am înscris

5. Să mă bucur de reduceri de peste 25% când comand produse


Deja rezultatele au început să se vadă chiar dacă se mai pot îmbunătăți. Burta mi-a scăzut, pielea a început să fie mai elastică și am o energie crescută. Nu mai sunt obosit și numai gâfâi.

Abia aștept să văd rezultatul final în trei luni de zile de muncă personală. Vreau să mai adaug că nu e ușor să te ții de treabă.

Ispite sunt la tot pasul iar familia mea încă nu vede beneficiile sănătoase care vin la pachet. Dar cât mai curând posibil le voi demonstra contrariul.

La început am primit tot felul de afirmații negative din partea cunoscuților:

Ba că "nu e pentru tine", ba că "ai să te plictisești de treaba asta și ai să revii de unde ai plecat"

Eu sunt aici să vă spun că vreau pe termen lung și din tot sufletul să mă țin de treabă. Un stil de viață sănătos te face să ieși din tiparul obișnuit al societății în care trăim.

Tot ce trebuie să faci este să îți dorești un astfel de stil de viață și să spui "pot și eu".

Acum, cum am mai spus, cine se ține de treabă, reușeste iar cine nu va continua să se plângă și să se întrebe de ce e bolnav, să meargă la medic în fiecare zi și să ia un pumn de medicamente care nu vor rezolva niciodată problema.

Am să mai revin cu actualizări despre călătoria mea în curând. Până atunci, mesajul meu este acesta:

- Dacă ții la propria persoană și te iubești pe tine însuți, dă-i corpului ceea ce are nevoie, iar când vei ajunge la bătrânețe te vei bucura de roadele pe care acum le vei semăna.

Pe final, dacă și tu vrei un stil de viață sănătos și vrei să faci parte din comunitatea noastră, te invit să lași un comentariu mai jos.

Comunitatea este pentru oricine iși dorește să se înscrie. Nu contează din ce oraș ești. Noi suntem aici să te ajutăm să devii cea mai bună versiune a ta.

Cu drag,

Vlad S.

Lydia și Manny Jimmy, cei mai buni prieteni africani

 Era o zi frumoasă de vară. Eu căutam cum să fac bani pe Internet la acea vreme și am dat peste un bloguleț cu un articol despre asta.

Nici prin cap nu mi-a trecut faptul că un simplu comentariu pe care l-am lăsat acelei postări va creea legatura de 8 ani de zile pe care eu, Lydia și Manny o avem astăzi.

După ce am scris acel comentariu la postare, domnișorul Manny m-a găsit pe Facebook și mi-a lăsat un mesaj de mulțumire.

Treaba asta mi-a crescut stima de sine, iți dai seama. Și din vorbă în vorbă am ajuns să ne împrietenim încet încet.

Am aflat că el este Nigerian și mai are vreo 4 rude (frați și surori). Bineînțeles că asta ridică multe semne de întrebare.

Nu vreau să fac discriminări dar Nigeria are o reputație proastă pentru fraudă și corupție. Dar înțeleg acum de ce se întâmplă acest lucru. La început nu știam.

Și am ajuns și la momentul în care Manny cere bani. Acuma, normal că ceri când nu ai. La început am fost sceptic dar l-am ajutat cu ce am avut.

Zilele au trecut și noi tot am dezbătut planuri despre cum am putea face bani în online cu resursele pe care le avem.

Până într-una din zile când primesc o cerere de prietenie din partea Lydiei, una din surorile lui Manny. 

Și abia atunci am înțeles eu cu ce se mănâncă Africa. La început ne-am îndrăgostit dar n-a ținut mult. Iubirea virtuală nu e cea mai indicată.

Așa că am rămas prieteni și timp de 8 ani de zile comunicăm des și facem diverse planuri ca să ieșim din această mlaștină numită stil de viață.

Pentru cei care nu știu, Nigeria e una din țările cele mai corupte, iar sărăcia acolo este la nivel înalt. Nu au o economie bogata deși au resurse destule.

Cum am mai spus, au o reputație cam proastă datorită multor săraci de acolo care fraudează cât de mult pot.

Dar nu toți sunt la fel. Iar prietenii mei s-au dovedit de ajutor când am avut nevoie.

Am trecut prin câteva episoade psihice de coșmar, dar ei m-au ajutat să trec peste ele fiindu-mi alături de la distanță.

De aceea această postare este despre ei, în semn de mulțumire pentru ajutorul oferit până acum.

Ne dorim ca în 2024 să putem clădi împreună o fundație solidă de prietenie și pe plan financiar prosperitate.

Așa să fie.

Toate bune,

Vlad

Făcutul banilor pe internet - o mare țeapă

 

Am căzut și eu pradă acestor scheme piramidale. În această postare am să îți spun și ție cum functionează această metodă.

Probabil ai căutat deja cum să faci bani pe internet. Și? Ai facut vreun ban până acum? Răspunsul e sigur "NU".

Ce ai găsit probabil a fost un curs gratuit despre cum se fac banii în online și tot ce a trebuit să faci a fost să îți dai adresa de email pentru asta. Corect?

Apoi au început groaza. Mii de mesaje de la oameni dubioși care te manipulează efectiv să le cumperi cursurile de cacao pe care ei le promovează și în care nu găsești nimic bun.

Dar hai să îți spun cum functționează până la urmă toată șarada asta:


Pasul 1 - Reclama

Ai să găsești pe social media o groază de reclame care să te agațe cu diferite texte și imagini care mai de care mai pompoase. Oamenii ăștia investesc bani grei ca să îți capteze atenția.

Cel mai probabil dacă vei da click, vei intra în funnel-ul lor de vânzări și acolo începe țeapa.


Pasul 2 - Video sau ebook gratuit

Din naivitate ai dat click, acum tot ce trebuie să faci este să pui adresa de email și să primești "gratuit" un video sau o carte electonică în format PDF despre cum să te îmbogțești.

La prima vedere pare totul în ordine, omulețul din video sau autorul cărții începe cu povestea lui tragică despre cum era sărac lipit și cum a ajuns în doar câteva luni să își deschidă o afacere online, câștigând acum milioane.

Să fie așa oare? Din nou țeapă. Nu tot ce vezi este și adevarat. Oamenii ăștia închiriează mașinile, casa sau chiar zona în care filmează.

O carte? E și mai simplu, minciuni la drumul mare, pe care dacă le crezi cu adevărat ajungi să fii și mai sărac decât înainte.


Pasul 3 - Vânzări grosolane

Ai trecut de partea gratuită? Scoate banul și cumpară tâmpeniile promovate. Ori un curs video, ori o carte, mai pe scurt un produs digital.

Lucruri deloc ieftine. Câteva milioane bune te va costa toată treaba asta. Totul pe niște promisiuni prea frumoase ca să fie adevărate.


Pasul 4 - Funnel-ul, un filtru benefic pentru marketer

Nu ești interesat? Cui îi pasă? De asta se cheamă funnel, ca să facă diferența între cei care pun botul și cei care nu.

Pe cine crezi că se va concentra marketer-ul? Pe cei care cumpără. Partea frumoasă sună așa: cu cât cumperi mai mult, cu atât vei fi primi și mai multe promoții.

Dacă te ține buzunarul, succes. Eu m-am săturat de stilul acesta stupid de a promova nimicuri.


Acum, ca să continui. Nu e nimic ilegal în a avea un funnel. Dar dacă vinzi ceva, vinde autentic. Vinde un produs de valoare, care să ajute lumea. Nu păcăli oamenii doar ca să le iei bani din buzunar.


Cine face treaba asta?

Aproape toți așa ziși antreprenori, psihoterapeuti, coach și așa mai departe. Nu vreau să dau nume pentru că nu îmi place să arăt cu degetul.

Îi știți voi care sunt, pentru că îi vedeți zilnic pe ecrane, în reclame.


Și atunci ce e de făcut? Simplu. Când promisiunile sunt prea frumoase ca să fie adevărate, închideți pagina și nu dați click pe reclame.

Nu cumpărați nimic din ce vă este vândut prin email sau pe site-uri. 

Faceți propria cercetare legat de produs înainte de a cumpăra ceva.

Am scris asta pentru că sunt sătul de țeparii ăștia. Am învățat să îi miros de la distanță.

Eu mi-am luat țeapă de multe ori. Sper ca acest articol să te ajute să nu fi și tu la rândul tău țepuit/ă

Vigilență constantă.

Cam atât! Sărbători Fericite și multă sănătate.

Vlad


M-am săturat de Windows, așa că am trecut pe Linux

 



Virușii mi-au cam mâncat zilele în ultima perioadă. Sistemul meu de operare a început să de-a rateuri, programele au luat-o razna și nu mai înțelegeam nimic din ce se întâmpla pe ecran.


Ce face omul de rând în situația asta? Păi reintalează același sistem de operare de la zero, în cazul de față, popularul Windows.


Eu am zis GATA! S-a terminat! Decât să sufăr la nesfârșit atacurile cibernetice asupra mea, mai bine fac o schimbare radicală.


Fir-ar, până și contul meu de Facebook a fost atacat și furat. A trebuit să îmi fac altul.


Am pierdut prieteni online, setări, configurări și câte și mai câte la mâna unui Troian care a făcut ce a vrut din Windows-ul meu, mai pe scurt era să îmi pierd toate datele personale.


Acuma, nu am nimic cu cei care folosesc Windows. Și eu l-am folosit vreo 20 de ani. Pare simplu de folosit, dar în realitate miroase foarte urât.


Așa că am mers pe alternativa lui și am dat peste cel mai prietenos sistem de operare pe care l-am întâlnit în toți acești ani de când folosesc computer-ul.


Linux Mint


Nu toată lumea va sări acum să-l instaleze și să migreze de la confortabilul Windows la această distribuție Linux.

Din ce cauză? Din lene! Pur și simplu nu vor să învețe un sistem de operare nou, fiabil si de 3 ori mai bun decât Windows.

Ce are Linux Mint în plus față de Windows? O tonă de beneficii!

1. Costumizare cum vrea mușchiul tău!

Nu te-ai săturat de același desktop sau birou de pe ecran? Aceleași iconițe, meniuri și imagine de fundal?

Raspunsul îl știu deja: Te-ai obișnuit așa și nu vrei să schimbi nimic  😁

Ei bine, pe Linux Mint poți schimba orice. De la culoarea iconițelor, la desktop-ul întreg.

Culorile din meniu pot fi schimbate și poți avea orice widget vrei pe ecran: de la ceasuri, notițe aderente sau chiar alarme și memo-uri.


2. Securitate la maximum

Pe Linux Mint, ca oricare altă distribuție tip linux nu intra viruși. De ce? Pentru ca soft-ul e cu sursă deschisă și oricine poate vedea codul din interior. Prin urmare virușii nu au unde să se ascundă.

La Windows, tocmai aia e și ideea, nu știi în cine să ai încredere ca și dezvoltator software, prin urmare chiar și un prieten care îți joacă o farsă poate să iți strice tot computer-ul cu un singur click.

Cu toate astea, omul de rând tot nu va înțelege cât de importantă e securitatea personală.


3. Stabiliate de top

Cât de mult îți place când computer-ul tău repornește în mod sinistru, așa de capul lui și de câte ori nu trebuie să îl repornești manual pentru că a înghețat sau s-a actualizat?

Ei bine, cu Linux Mint toate astea sunt istorie. Poți lăsa computer-ul deschis non-stop! Nu face figuri absolut deloc. L-ai instalat și atât.

Dar ce, oamenilor de rând le place stabilitatea? Bineînțeles că nu, ei vor surprize așa că tot cu Windows-ul nene!


4. Soluții la probleme

Practic găsești orice soluție la orice obstacol întâmpini cu instalarea, configurarea și rularea sistemului.

S-a stricat ceva? Ei bine, ai și găsit soluția, dacă ești dispus să o cauți bineînțeles. La Windows e mai greu.


5. Suport în limba română

Pe înțelesul tuturor, Linux Mint vine cu limba română plus alte beneficii de accesibilitate cum ar fi, tastatura pe ecran, lupă pentru mărit textul și altele.


Meniul este foarte intuitiv și ușor de folosit. Nu trebuie să iți bați nici capul cu ajutorul din partea celorlalți.

Cu o comunitate destul de mare de utilizatori, doar pui intrebarea și vine și răspunsul.


6. Favoritul meu - Terminalul

Fiecare Linux vine cu super cunoscutul terminal sau linie de comandă dacă vrei. Pentru cei care s-au săturat să de-a dublu click pe un .exe și Next Next Finish, s-a inventat o metodă mai eficientă de a instala aplicații.

O singură comandă + tasta Enter te salvează de o tonă te timp cu efort minim.




Și ca să inchei fac configutația mea de Linux, publică și totodată cu această ocazie profit de moment să zic că am scăpat de Windows și atacuri cibernetice la adresa mea.








Să ne auzim cu bine data viitoare.


Vlad

Am deschis angellutz.com

 



Din pura mea pasiune pentru marketing și produse, am deschis angellutz.com un website destinat americanilor si englezilor ca si vizitatori, insă și românii care știu limba engleză îl pot accesa.

Tehnic ce fac acolo e să promovez produse Clickbank din cele mai noi apărute și să fac un mic comision dacă cineva cumpără unul din produsele afișate.

E o metodă de a face bani online dacă te ții de treabă. Îți recomand și ție să îți deschizi și tu un astfel de blog abonându-te la una din platformele de afiliere cum e Clickbank.com sau Digistore24.com

Practic, alegi produsele care îți plac, scrii despre ele și aștepți cu răbdare o vânzare. Nu este una din schemele de îmbogățire peste noapte, dar este un bun digital de care te poți folosi.

Trebuie să știi marketing și promovare? Sigur că nu. Oricine știe a folosi un computer poate începe. Nu îți trebuie decât o engleză solidă, câteva tutoriale de Youtube și ceva buget în buzunar.

Vorbesc de 50 dolari, cam în jur de 300 de lei pentru toată șarada. Desigur că îl poți face și în limba română dacă îți e greu cu engleza.

Nu am să intru în detalii tehnice despre cum se face. Asta ar însemna să transform postarea asta într-un tutorial de făcut bani online și nu am de gând.

Cum am spus, recomand, însă nu este pentru toată lumea. Mie mi-a luat vreo câțiva ani să leg toți pașii împreună, plus că îți trebuie și puține cunoștințe calculatoriste ca să zic așa.

Trebuie să cunoști Wordpress în detaliu, de la instalare, la configurare. Trebuie să știi să postezi pe blog după ce l-ai terminat de setat și să te promovezi un pic.

Nu zic să te apuci de făcut reclame pompoase pe mai știu eu ce platforme. Încarci doar un video pe Youtube din când în când, mai postezi, mai dai o distribuire pe Facebook. Toate împreuna.

Acuma o să zici: Da bine Vlad, și cine cumpără de la tine?

La început, nimeni, că doar de asta ești la început. Scopul este să devii cunoscut încet încet prin diversele platforme sociale: de al de Instagram, Facebook, Youtube sau TikTok!

Cum am scris și mai sus, nu te îmbogățești peste noapte ci în luni sau ani de zile de la munca depusă în trecut.

Astea fiind spuse, îți urez navigare plăcută pe site (care nu are decât abia 6 postări) și sper să mă contactezi aici sau acolo cu întrebări.

Toate bune,

Vlad

06/10/2022 Umblă vorba că nu am mai scris de mult!

 

Adevărul este că nici nu prea am mai avut timp sa mă dedic scrisului. Sunt implicat în proiecte de crypto monezi și mai am și un job pe deasupra care necesită multă atenție.


Dar cum am mai spus și în postările trecute, nu am de gând să renunț la micul meu bloguleț. Așa că m-am gândit ca din când în când, să mai arunc și câte o postare pe ici pe colo. Asta ca să fie totul actualizat la zi.

În afară de job, concentrarea mea a căzut asupra crypto monezilor, de la Bitcoin la alte sub categorii de crypto cum ar fi: Ethereum, Dash sau Bitcoin Cash. În special pe "minarea" tipurilor ăstora de crypto monezi.

Treaba e simplă, investești ceva bănuți în procesul de minare, care nu este altceva decât acumularea a cât mai multă crypto monedă, ca mai apoi tot ce aduni, să transformi în bani reali.

Practic, înseamnă să scoți profit de pe urma acestui proces. 


Bine, Vlad, dar cum funționează minarea asta?

Păi foarte simplu. Tu ca viitor boss în crypto, trebuie să oferi ceea ce se numește "putere de de minare" sau hash power, care se calculează în HASH și multipli hash-ului (kilohash, megahash, gigahash, terahash...și te-ai prins).

Această putere de minare îți adună ție parte din crypto moneda respectivă, de la zero la 1..2..3 și tot așa.

Numai că există o problemă, evident. O crypto monedă este formată din 9 cifre, adică 1.00000000, iar când minezi și începi de la zero precesul se ia de la dreapta la stânga.

Începi așa: 0.00000001..0.0000002 merge așa până la 1.0, 2.0 și tot așa. Bine, am scris cuvantul "așa" de 3 ori 😁

Cifrele care formează moneda se numesc "satoshi". Scopul este să aduni câți mai mulți satoshi din ăștia ca să ajungi să formezi o crypto monedă întreagă, prin minare.

Dar am spus că există o problemă, și anume: procesul de minare este unul foarte lent, dacă nu ai puterea de minare mare, și îți va fi nespus de greu ( mai ales dacă ești începător în domeniu) să prinzi o putere de minare cu un hash mare. Dificultatea crypto monezilor diferă de la una la alta.

Ok, și cum oferi acest hash power?

Ai două variante. Ori folosești placa video sau procesorul calculatorului tău să îi dai drumul cu minarea, ori (favorita mea) închiriezi aceast hash power din altă parte, contra cost evident.

Dar chiar dacă începi "gratuit" cu propriul calculator, riști să strici placa video sau procesorul dacă îl ții mult la minat și mai plătești și factura la lumină mult. De ce se strică pc-ul? Pentru că folosind componentele din pc pentru minat, ele vor avea temperaturi de peste 60 de grade celsius. Deci se vor strica în câteva luni.


Avertizare: Procesul de minare mănâncă muuult curent electric și căldură.

Să vorbim despre a doua variantă de minare și anume, închirierea de hash power. De unde să folosești echipamentele altor oameni ca să îți împlinești scopul: minarea de crypto monezi.

Cunosc DOUĂ site-uri mari și late de unde ai putea porni și tu. Unul este gratuit și poți reinvesti ce ai minat ca să cumperi și mai mult hash power iar al doilea te va costa ceva banuți ca să pornești și nu cu cardul de credit ci tot prin plată crypto.

Să începem cu cel moca, nu? Tuturor ne place moca 😄 (și mie, evicent)


EMAZI (gratuit)

Băieții ăștia îți oferă gratuit 150 Gh/s ca să minezi Bitcoin, Bitcoin Cash, Dash și Tron la cherem.

Iar tot profitul pe care îl faci, îl poți folosi să mai cumperi hash power direct de pe site și să îți mărești veniturile.

Te poți înscrie gratuit făcând click aici. Ai o diversitate de algoritmi de minare și crypto monezi.

Au o interfață de navigare foarte prietenoasă și sunt sigur că te vei descurca de minune pe site, fără să te pierzi.


MINING RIG RENTALS

Cei de la MRR sunt un pic mai sofisticați. Înscrierea este ea gratuită dar ca să poți să începi a închiria echipament, trebuie întâi să îți alimentezi portofelul crypto cu ceva satoshi.

Te poți înscrie gratuit facând click aici. Și nu-ți face griji, au băieții ăștia un suport tehnic masiv, lucru pe care mă face să îi recomand cu încredere.


Păzește-te de SCAM-uri

Mai sunt site-uri din astea care promit minare și profituri mari, dar îți recomand să nu le accesezi, pentru că vei rămâne fără nici un șfanț în portofel. Poți depozita crypto pe ele, dar când trebuie să retragi, ori îți cer un minim de X monezi ori nu te plătesc deloc. 🙄


Iar la final, să nu uităm de: Portofelul tău crypto!

Trebuia să scriu despre asta la început, dar mi s-a părut mai ușor să îți explic întâi cu ce se mănâncă minarea, apoi cum să te ghidez dacă vrei să începi.

Așa că, pentru toate tranzacțiile tale de tip crypto, îți trebuie și un portofel de încredere.

Aici COINBASE e ideal pentru noi românii. Poți să convertești cryptomonezile tale favorite sigur și rapid ca mai apoi să le retragi în contul tău bancar. E simplu.

Pe locul 2, BINANCE care este super pentru tranzacțiile de la om la om și crypto USDT.

Iar la final, favoritul meu GUARDA wallet, unul dintre cele mai sigure portofele de crypto monezi care suporta aproape toate formatele și nu îți stochează datele pe server.


Cam atât despre subiectul ăsta. Dacă ai nelămuriri despre cum să începi și vrei un ghid mai avansat, lasă-mi un comentariu mai jos.

Până data viitoare, să auzim numai de bine.

Vlad


05/06/2022 - Nu-i nimic

 

Nu-i nimic dacă nu îți ies pasențele. Nu-i nimic dacă viața nu se întâmplă cum trebuie pentru tine.

Va veni și vremea aceea voinice. N-am mai scris de mult și simțeam nevoia. Dar cum ziceam, nu are importanță dacă încă nu îți merge bine.

E normal să se întâmple așa. Asta înseamnă că nu dăruiești destul. Ești prea egoist/ă. Să îți spun o povestioară.

M-am luat greșit după sor-mea. Sor-mea mi-a spus:

- Protejează-ți buzunarul!

Nu mai da nimănui nimic, nu ești responsabil pentru alții. Și uite așa am pierdut bani. Maică-mea pe partea ailaltă mi-a zis:

- Vlad, ajută cât poți pe alții, inclusiv financiar și vei primi înzecit înapoi.

Luându-mă după sor-mea am pierdut 1200 de ron. Așa că am mers pe scenariul mamei și uite așa am recuperat banii înapoi.

De asta zic, nu-i nimic dacă pierzi. Gândește-te de ce pierzi bani și nu câștigi în schimb. Datorită faptului că nu oferi, nu dăruiești, nu ajuți destul.

Cam asta am de zis în postarea asta, lumea și așa nu citește prea mult. 

Ne auzim cu bine în postarea următoare.

Numai de bine,

Vlad

30/05/2022 - Uneori cam exagerez

 



Mai am și momente în care îmi setez niște obiective foarte greu de atins. Cum ar fi, sa scriu 5 articole pe zi pe bloguleț.

Am primit și un comentariu foarte constructiv în privința asta, care mi-a dat de gândit. 

E clar că e cam mult ce mi-am propus eu aici. Așa că am lăsat-o mai moale. Nu mi se pare OK sa trag ca MIG-ul la început după care să stagnez o perioadă.

Așa mi s-a întâmplat. Apoi am realizat că degeaba încerc să îndeplinesc un obiectiv greu de atins.

Nici nu am ce scrie în 5 articole pe zi. E prea mult. Mai bine fac doar unul și bun. Mi se pare mai corect așa.

Cu toate astea, nu am de gând să abandonez proiectul. Noroc de faptul că am oameni în spate care mă împing în momentele mele de stagnare și mă mai întreabă dacă am mai scris ceva.

Observasem faptul că nu mai scrisesem de două săptămâni. M-am luat cu alte lucruri și am uitat de bloguleț o perioadă.

Ceea ce nu este un lucru normal. Dacă am zis că mă apuc de o treabă, apoi să o fac până la capăt, nu?

Dar ca orice om, am tendința de a exagera uneori cu obiectivele propuse. Le setez la un standard prea mare chiar și pentru mine.

Atunci ele devin din ce în ce mai greu de atins. Și odată ce nu le poți atinge, te poți lăsa păgubaș.

Dar nu e cazul meu. Dacă am zis că voi merge cu proiectul până în pânzele albe, apoi așa vreau să fac, indiferent de situație.

Am vreme să recuperez ceva timp pierdut dacă este cazul. Cam atât am avut de zis aici, trebuie să mă întorc la lucru.

Să auzim numai de bine.

Vlad

03/05/2022 - M-am lăsat de fumat!

 

Da, am făcut-o și pe asta. Și o recunosc oficial! Cu cât vorbesc mai mult despre asta, cu atât reușesc să las țigările la distanță.

Am fumat  21 ani de zile dar am reușit să mă las 3 ani în trecut. Dacă tot am reușit 3 ani în trecut, ce mă poate opri acum?

Nimic! Asta e ideea. Deși e greu ca dracul, fac tot posibilul să mențin țigările la distanță. Un lucru deloc ușor.

Mai ales că țigările sunt drog urât. Dar poți face față. Te poți lăsa. Eu personal, am să fac tot posibilul din fumător să ajung curat lacrimă.

Indiferent prin ce metode: păcănele, bere,...scopul e să nu mai pun țigara în gură.

Și am prieteni care fumează în jurul meu. E musai să le fac față. Altfel o iau de la capăt, și nu vreau treaba asta.

Am învățat de la alții cum se face. Treaba mai e și faptul că vei cheltui mai puțini bani. Dar va fi al naibii de greu să te lași de fumat.

Și cu asta închei, pentru că nu am mai nimic de spus! Ne auzim în postarea următoare. Toate bune.

Vlad

26/04/2022 - Bun venit in St. Tropez

 

Treaba cu blogulețul ăsta e că pot scrie ce vreau, când vreau. De obicei scriu când mă simt stresat și am nevoie de o refulare.

E refugiul meu, ca să zic așa. De ce titlul ăsta? Pentru că m-am săturat să fiu punga de bani a multor oameni.

M-am săturat să fiu eu ăla care face cinste. Eu când rămân fără, nimeni nu vine să mă ajute. Așa că am ales să fiu mai protectiv cu finanțele mele. Unii merită, alții nu.

Maică-mea obișnuiește să fie prima care apelează la mine când e pe zero. Dar cine îmi dă banii înapoi?


Pe mine cine mă ajută când sunt pe zero? Nimeni. Eu sunt bun cât am, cât nu...descurcă-te!

De asta trăiesc undeva în Balcani, ca să ofer! S-a umplut paharul și la mine, ajunge! O să îmi protejez finanțele așa cum știu mai bine. Doar muncesc pentru banii ăștia.

Am și eu drepturi ca și tine. Am învățat că tot oferind nu primesc nimic înapoi. Mă aleg doar cu nota de plată.

Sor-mea m-a învățat asta azi. Protejează, că rămâi fără pe final. Nu pot avea o vacanță corectă pentru că trebuie să tot dau.

Ajungând la titlu, nu suntem in St. Tropez, bani mulți în cont nu se găsesc pentru toată lumea. Cât ai muncit, atâta ai.

Muncești pentru banii tăi. De ce să dai acces la ei altora? Ce ești? Un sadomasochist? Nu cred.

Așa că dacă te simți în aceeași stare ca și mine, oprește-te și meditează. Nu ești pușculița nimănui.

Nu ești obligat să dai nimănui nimic. Sunt banii tăi munciți. Ține de ei, nu fă ca mine. Prea generos și chel, la final.

Cam atât am avut de zis. Ne auzim în următorul articol. Toate bune.

Vlad

23/04/2022 - Am primit și primele aprecieri

 

Și uite așa s-a întâmplat și asta. Eram într-un grup de prieteni pe o bancă din cartier. Și unul din ei a zis:

- Bă Vlad, dar frumos mai scrii pe blog!

Nu mă așteptam să îți spun sincer. Să am un asemena impact asupra lumii. Chiar cineva și-a rupt din timp să vadă ce am eu de zis.

Un lucru de apreciat. Așa că o să continui aproape în fiecare zi cu câte o postare. Doar așa, să văd ce iese.

E foarte important feedback-ul când faci un proiect ca al meu. Nu contează de unde vine el. Și cum era inevitabil să se întâmple, s-a întâmplat.

Mi-a crescut inima să știu că cineva m-a citit. Și cine știe, a dat mai departe ca și alții să citească.

Eu ieșisem casual, la o bere pe afară. În cartier sunt 3 bănci pe lângă o școală și o grădiniță.

Și cum m-am pus pe o bancă gata să încep, unul dintre prieteni mă vede și mă cheamă în grup la una din băncile vecine.

Acolo am aflat de faptul că blogul meu e citit de către mulți din ei de pe Instagram. Super, m-am gândit!

Fain mai este și faptul că nu scriu postări lungi, deci sunt ușor de citit. Distribuiri pe Facebook fac puține. Planul decurge perfect.

Există și o vorbă bine de ținut minte: Nu există nici o limită la ce ai putea să faci!

Așa că, apucă-te! Nu știi niciodată unde ai să ajungi.

Cu asta închei și ne auzim în articolul următor. Toate bune.

Vlad


22/04/2022 - Fii tu însuți!

 




Probabil cel mai cunoscut clișeu din dezvoltare personală, dar poate și cel mai greu lucru de făcut.

De obicei, obișnuim să facem oamenilor pe plac doar ca să obținem un strop de atenție și validare, doar ca să ne facem plăcuți și renunțăm la a fi noi înșine.

Dar ce înseamnă să fii tu însuți? Pentru mine înseamnă să ascult mai mult decât să vorbesc în interacțiunea cu cineva, să stau pe subiect fără să deviez de la el și să discut despre lucruri cu sens adânc. Mai înseamnă și să fiu foarte relaxat.

Pentru tine poate a fii tu însuți înseamnă altceva. Pentru unii înseamnă să se facă auziți, pentru alții să zâmbească mai mult și tot așa.

Cert este faptul că în momentul în care ești singur doar tu cu tine, poți fi într-adevăr tu însuți. Lucru pe care nu îl faci și în prezența altora.

Când suntem într-un grup obișnuim să ne adaptăm comportamentul după ceilalți doar ca să fim acceptați în acel grup.

Purtăm tot felul de măști și devenim ceea ce nu suntem. Adoptăm mentalitatea de turmă și ne comportăm conform condițiilor de grup.

Lucrurile se schimbă când ajungem acasă și ne băgăm în pat. Altfel gândim și ne exprimăm când suntem de unii singuri.

Învață să aplici metoda asta oriunde te-ai afla. Singur/ă sau cu prietenii. Nu lăsa pe nimeni să îți influențeze deciziile.

Impune-ți punctul de vedere și apără-l dacă e nevoie. Învață că a greși e omenește și nu îți face griji.

Cam astea sunt sfaturile mele în materie de a fi tu însuți. Ține-o tot așa și nu te lăsa influențat de nimeni.

Cu asta închei și ne auzim în postarea următoare. Toate bune.

Vlad

20/04/2022 - Am dat peste primul blocaj

 

Am mai scris despre blocajul scriitorului. Știi tu, momentul ăla când nu-ți vine nimic în cap, nici un subiect despre care să scrii.

Și stai și te uiți la foaia goală din fața ta, iar cuvintele întârzie să apară. Lipsa de inspirație își face loc iar tu te blochezi pur și simplu.

Nu e ușor să îți revii dintr-o stare din asta. Dar am să fac tot posibilul să caut subiecte de discuție despre care să scriu pe viitor.

Planul e pe termen lung. Vreau să postez măcar o dată pe zi, ca să îmi mențin blogulețul proaspăt, în momentul în care Google îl va pune în mișcare, să aibă de unde lua conținut.

Nu am mare lucru de zis în articolul de față. Doar că m-am lăsat de băut alcool de tot. După evenimentul de Luni în care am sărit calul prea tare și nu am mai știut de mine, a sosit și timpul să îmi revin.

M-am oprit și din distracții nocturne și am revenit la programul meu obișnuit de somn. Sunt foarte bucuros de rezultatele care nu au întârziat să apară încă de la începutul aplicării planului.

Țin să te anunț că nu e ușor să menții o rutină bine stabilită când sunt atâtea lucruri ce te pot ditrage de la obiceiurile tale.

Hai că în timpul săptămânii mai e cum e, dar când vine weekend-ul, fii atent la detalii. Atunci ai cel mai mult timp liber și vei vrea să ți-l umpli cu tot felul de distracții doar ca să nu te plictisești.

Caută ceva de făcut și pe week-end ca să te țină ocupat. În felul ăsta nu pierzi câte o zi stând la TV sau Netflix.

Nici statul pe afară nu îl recomand dacă timpul petrecut e neproductiv. Și cam asta am avut de zis.

Închei articolul aici și ne vedem în următorul. Toate bune.

Vlad

19/04/2022 - Ieri am sărit calul

 

Am să îți povestesc cum am exagerat cu câteva beri și te sfătuiesc să nu faci și tu la fel. Ia și învață pe pielea altora.

Totul a început când am intrat într-un pub și m-am gândit eu că o bere , două nu strică. Problema care e? Când o bei pe prima mai intră și alte 4 după. De asta zic, mai bine nu te apuca.

Au mai venit și doi prieteni și am încins atmosfera la socializare. De acolo am mers la un alt prieten acasă care a cumpărat și el bere la rândul lui, iar eu mă cherchelisem bine.

Nimic nu e mai displăcut decât să te îmbeți de să nu mai vezi pe unde mergi. Mulțumesc lui Dumnezeu, am ajuns cu bine acasă dar impresia pe care am last-o nu a fost una bună.

Nu mai am de gând să repet experiența, care a fost de-a dreptul jenantă, dar m-am gândit să o scriu în jurnal ca să nu mă simt vinovat pentru ce-am făcut.

Dacă ai pățit și tu ca în povestea mea, fugi repede și caută o modalitate de-a te descărca sufletește. La mine scrisul ajută mult. Pe tine poate te ajută o conversație cu cineva pe tema asta.

Oricare ar fi metoda ta preferată, fă cât mai repede gestul. Dacă după o situație din asta nu te descarci sufletește o să porți cu tine o vină pe interior care te va măcina pe parcursul zilei.

Alt noroc pe care l-am avut este că nu m-am trezit mahmur sau cu dureri de cap, dar am avut o ușoară senzație de vină interioară și am decis să o dau jos scriind articolul de față.

Ca să concluzionez. Fii cu băgare de seamă când începi să bei o bere sau orice altă băutură alcoolică și pune stop cât mai repede.

Altfel se poate transforma foarte ușor într-o dependență de care nu vei mai putea scăpa. Ia lecția asta ca învățătură de minte și nu face ca mine.

Atât am avut de zis. Ne auzim în articolul următor. Numai de bine.

Vlad

18/04/2022 - Diferența dintre a ști și a deveni

 

Informația înseamnă putere dar numai dacă o aplici. Mulți dintre noi pot spune acum așa:

- Da frate, știu cum să fiu un om mai bun!

Dar nu e de ajuns să știi. Va trebui să devii un om mai bun, prin acțiunile zilnice pe care le faci.

Devino mai rezervat, începe să asculți mai mult decât să vorbești și învață să oferi mai mult decât primești.

Asta e cheia care te face într-adevăr un om mai bun. Că de știut știm toți teoria. Practica ne omoară.

Cunosc persoane cărora le-am dat sfatul ăsta și le-am îndemnat să înceapă schimbarea din interior. 

Am primit ca răspuns următoarea replică:

- Dar Vlad, nu pot să mă schimb. Eu așa sunt și așa voi rămâne!

Ăsta e ce consider eu un caz pierdut. Sunt conștient că oricât aș bate eu șaua să priceapă calul, acel om nu va înțelege că dacă vrea o schimbare în viața lui, totul începe cu el.

Da de unde. Genul ăsta de persoane vor continua să se plângă de cât de nasoală e viața, de bani sau de faptul că nu au o relație stabilă.

Păi cine să vrea să fie în preajma lor? Ca să îi dai cumva pe brazdă, trebuie să le arăți puterea exemplului.

Deși sunt sceptic și în privința asta, poate poate vor învăța ceva așa.

Ca să concluzionez, a ști e foarte ușor în ziua de astăzi. Găsești informația oriunde și poți învăța ușor.

A deveni în schimb, e o muncă pe care trebuie să o faci continuu. Știind cum e doar primul pas, acționând în schimb e cel mai important lucru de făcut.

Și eu mai am mult de muncit la mine până să devin omul din lista de obiective pe care am scris-o.

Dar am început ușor ușor prin a nu mai judeca oamenii. Nu funcționează întotdeauna dar fac progrese mici.

Asta îmi dă un sentiment de fericire. Fă progrese în fiecare zi și vei ajunge departe.

Și cu asta închei, iar noi ne auzim în următorul articol. Numai de bine.

Vlad

18/04/2022 - Timpul, cea mai de valoare resursă

 

Realizezi cât de important este timpul tău odată cu înaintarea în vârstă. Dacă ai avut senzația cât ai fost tânăr că ai timp să le faci pe toate, îți dau o veste rea.

Timpul nu iartă pe nimeni. Dacă nu ți-l valorifici cum trebuie, ai să ajungi la bătrânețe cu regrete mari.

Mă uit la bunicul meu care regretă acum că a muncit o viață întreagă și nu e mulțumit cu ce a lăsat în urmă. Ar fi vrut să aibă mai mult timp.

Timpul și alergatul după bani

Dacă alergi după bani în tinerețe, nu o să-i prinzi niciodată. Vei pierde foarte mult timp alergând după ei și nu vor fi niciodată de ajuns.

Eu am fost unul din cei care am alergat după bani, cu disperarea în sânge ca să nu ajung să mă bucur decât atunci când am încetat să mai fug după ei și am început să îi las să vină la mine singuri.

Timpul și alergatul după femei

Un alt obicei prost de al meu a fost să alerg după fuste. Altă perioadă de timp pierdută din viața mea, care nu mi-a adus nici un rezultat bineînțeles.

Cunosc bărbați care încă mai practică sportul ăsta. Iar când încerc să-i conving să se oprească, pentru că e neproductiv, ei își apără punctul de vedere și spun că vor o relație, că iubirea nu a murit încă.

Timpul pierdut cu distracții

Poate cel mai neproductiv mod de a pierde timpul este să fii într-o continuă distracție de Luni până Duminică.

Ieșiri prin oraș în fiecare zi, clubăreală și o sete nepotolită de socializare. Nu zic nu, trebuie și asta, dar rezervă-ți weekend-urile pentru așa ceva.

De asta există weekend-uri, pentru timp liber și distracție. În rest, apucă-te de muncă că salariul pe lună nu vine stând degeaba.

Am să închei aici articolul. Noi ne auzim în următorul. Toate bune.

Vlad

18/04/2022 - Entuziasmul vine și pleacă

 

Când am pornit blogulețul ăsta am avut un elan fantastic. Am fost foarte entuziasmat. Cu timpul însă lucrurile sau mai potolit.

Am început să mă obișnuiesc cu scrisul iar subiectele de discuție s-au diminuat. Asta nu înseamnă că am și renunțat la proiect, din contră, sunt mai determinat ca niciodată să îl continui.

Problema este că am început să îi acord mai puțină atenție și m-am concentrat pe alte lucruri din viața mea.

Dar azi dimineață m-am trezit și m-am uitat peste câte postări am scris în zilele ce au trecut. Cum îmi propusesem să scriu 5 postări pe zi, am observat faptul că numărul 5 a scăzut tot mai mult.

Și am ajuns la 1 postare pe zi. Așa că m-am întrebat: Să fi avut vreo criză de entuziasm?

Tot ce e posibil. Așa am învățat că entuziasmul vine și pleacă iar scopul meu este să mențin acel entuziasm la cote cât mai mari.

Ușor de zis, greu de făcut. Entuziasmul nu este decât un boost de dopamină în creier pe lângă care se adaugă și un strop de adrenalină.

El se activează când intri în contact cu pasiunea ta și scade pe măsură ce te ăndepărtezi de ea.

Mai scurt, când faci ceva ce îți place ești entuziasmat, iar când te apuci de făcut ceea ce nu îți place, scade entuziasmul.

Cum mie îmi place să scriu și să mă trezesc dimineața devreme, entuziasmul se instalează încet încet cu fiecare articol.

Cum am întrerupt procesul de sscriere, cum a început și entuziasmul meu să scadă. Și atunci mă întreb: Ce pot face să îmi mențin doza de entuziasm la un nivel ridicat?

Păi să scriu, evident. Problema e că nu poți scrie la infinit. Apar și alte lucruri de făcut pe parcurs.

Mai trebuie să ajut și alți oameni după o anumită oră. Lucru care mă întrerupe din actvitatea scrisului.

Pe final nu vreau să adaug decât atât. Fă ce-ți place dacă vrei ca enttuziasmul să îți fie ridicat.

Noi ne auzim în articolul următor. Toate bune.

Vlad

17/04/2022 - Cu prietenii prin oraș

 

De când am citit cartea Prieteni faini de la Darius, am observat și primele schimbări în materie de prieteni.

Din singuratic cum eram, am ajuns și eu în centrul atenției pentru câteva ore. Nu am crezut vreodată că mă pot adapta într-un grup de oameni.

Într-un grup de 5 persoane am discutat vrute și nevrute. Ne-am plimbat, am stat pe bănci și am reușit să ajungem într-un pub unde am petrecut timp de calitate.

E fain așa, să îți schimbi viața la din 0 prieteni la 5 prieteni din senin. Nu am multe de povestit, deci va fi o postare scurtă.

Am fost chemat afară de omul la care mă așteptam cel mai puțin. Dar uite că mai erau încă 3 oameni pe lângă.

Și uite așa din vorbă în vorbă a apărut și al patrulea. Nici n-a trebuit să mă bag în seamă prea mult. Imaginea pe care o aveam spunea totul despre mine.

Știi vorba, faptele tale spun mai mult despre tine decât cuvintele. Așa că mi-am tras fața de poker și am reușit să mă simt bine alături de oamenii din jurul meu.

O zi faină de duminică, ce să zic. Și cu asta închei articolul de față. Ne vedem în următorul cu mai multe. Numai de bine.

Vlad

17/04/2022 - Creează-ți ritualuri puternice

 

Viața noastră e compusă din obiceiuri sau ritualuri dacă vrei. Un bun exemplu ar fi cafeaua de dimineață, pe care mulți dintre noi (inclusiv eu) o practică.

Dar vreau să discut despre ritualuri ce pot avea un impact mare și pozitiv asupra stilului tău de viață.

Vezi tu, obiceiurile tale formează mentalitatea și atitudinea pe care o manifești față de ceilalți.

Dacă stai și te uiți numai la TV toată ziua, vei fi un om supărat și agresiv cu ceilalți din punct de vedere emoțional.

În schimb, dacă ți-ai descoperit pasiunea și lucrezi la ea zilnic și tai toate sursele negative care te pot influența, vei descoperi că împlinirea se va instala pe interior.

Vei fi mai fericit, mai calm și mai disciplinat. Și cititul te poate ajuta foarte mult deoarece îți pune în funcțiune creierul, îl antrenează.

Cum îți poți crea ritualuri puternice?


Foarte simplu. Totul începe cu o decizie. De azi înainte...completeză tu mai departe. Poți alege să citești sau să scrii mau mult. Mai poți alege să te apuci de dezvoltare personală. Oricare ar fi obiceiul tău, pune-l în practică zilnic.

Cu ocazia asta vei observa schimbări pe interior, vei gândi diferit și vei vedea lucrurile într-o altă lumină.

După ce ai luat decizia, apucă-te de treabă. Aplică informația pe care o asimilezi, caută să o pui în funcțiune cât mai rapid posibil.

Acționează! De asta nici nu reușim să dăm vieții un sens. Nu acționăm către obiectivul propus.

Unori din lene, alteori din plictiseală și din așteptări prea mari. Căutăm rezultate cât mai vizibile încă din prima zi.

Asta o să te tragă în jos, dacă te apuci de un proiect sau obiectiv nou concentrat/ă pe rezultatul final.

Pune rezultatul final ca și o viziune pe termen lung și nu înceta munca pe care o ai de făcut în fiecare zi.

Ăsta e tot secretul. Acțiune și iar acțiune. Diferența dintre cei care au succes și cei care nu, e tocmai datorită faptului că cei de succes acționeză zilnic și depun munca aferentă.

Restul doar se apucă timp de 3 zile, nu văd rezultatele dorite și renunță, revenind la stilul de viață vechi dar confortabil.

Cam atât am avut de zis și în articolul de față. Să ne auzim sănătoși în următorul. Toate bune.

Vlad

17/04/2022 - Devino Alfa - o carte cu impact puternic

 


Și uite așa am mai adăugat la colecția mea de cărți și titlul "Devino Alfa", o carte din care am învățat că mentalitatea și atitudinea sunt cele două puncte la care orice bărbat musai trebuie să lucreze în fiecare zi.


Conceptul de a deveni alfa mi-a trecut prin cap încă din momentul în care eram la cel mai jos punct al vieții mele, pe toate planurile.

Am mai învățat din carte că un bărbat alfa nu se bazează pe părerile celor din jur, își ia deciziile de unul singur și își asumă responsabilități.

Știe să învețe din greșelile proprii și nu le repetă la nesfârșit. Își folosesște timpul în mod productiv dar lasă și loc pentru un strop de distracție.

A fi alfa mai înseamnă a fi și echilibrat din punct de vedere emoțional. Fericirea unui alfa nu se bazează pe alți oameni ci vine din interior. Mai înseamnă și o fire calmă, calculată care gândește la rece și nu recționează la provocările ce apar în viața.

Procesul de transformare nu e unul ușor. E musai să depui multă muncă emoțională. E ca o călătorie fără o destinație anume, dar cu un scop final.

Dacă vrei și tu și ești curios de conținutul acestei cărți, vorbește cu autorul Darius Taloș și comandă-ți și tu la un preț super accesibil această minunată carte.

Promit că o să îți schimbe viziunea despre viață la 180 de grade. Astea fiind spuse, ne auzim în următorul articol. Toate bune

Vlad

Următorul nivel

  Cum stăteam așa și mă gândeam, am realizat ceva ce nu am mai simțit până acum. Prea mult timp am fost atașat de persoane, etichete, rezult...