02/04/2022 - Invitație la joc de rol

 

Aahh, înapoi la scris. Am luat o pauză de 6 ore și deja am început să mă simt aiurea fără să scriu.

Dar m-am întors și entuziasmul a revenit. Așa că, să începem. Acum o săptămână cumnatul meu m-a invitat pe Roll20.net să jucăm, (împreună cu alți prieteni) Mercenarii Spațiali. Jocul a avut loc astăzi pe la ora 11:00.

Scopul jocului este să ne îmbunătățim fiecare limba spaniolă. Acuma, cumnatul meu e nativ spaniol, nu are ce îmbunătăți. Dar ceilalți jucători știu doar limba engleză ca și mine iar spaniolă, "un poco" să zicem.

Și eu sunt începător așa că mi-a fost greu astăzi să înțeleg chiar tot ce s-a spus acolo, dar am înțeles ce trebuia făcut în joc.

Azi am fost 3 jucători plus GM-ul. GM înseamnă Game Master. Cel ce se ocupă de poveste și cum se desfăsoară ea. El fiind cumnatul meu.

Azi, noi trei am ajuns pe o navă spațială unde am întâlnit un majordom, care ne-a explicat că trebuie să găsim o valiză/cutie ce conține ceva necunoscut pentru un om de afaceri.

Valiza/cutia se afla pe o navă numită Anaconda, așa că toți trei am făcut to ce ne-a stat în puteri să ajungem pe navă, care ne-a dus pe altă planetă.

A ținut vreo 2 ore jocul. Timp în care doi dintre noi (care știau mai puțină spaniolă) ne-am bâlbâit pe acolo dar am ajuns la final de joc.

Am adus valiza omului de afaceri și am aflat că în ea erau niște documente. Pe drum, am întâlnit și un robot polițist, în formă de crab, pe care l-am păstrat în echipa noastră.

Am primit niște credite babane pentru misiunea noastră care a fost una suicidală cu multe complicații.

Știu că e science-fiction ce povestesc eu aici și sunt conștient că mulți nu vor citi postarea  asta, sau poate deveni virală oricând.

Cert este că am fost printre prieteni și m-am simțit foarte bine, dar nu la fel de bine ca atunci când scriu.

Am socializat un pic și atâta tot. Cam asta e și cu postarea de față. Ne auzim în următoarea. Până atunci, toate bune.

Vlad

02/04/2022 - Cum am reușit să îmi neglijez jobul pentru o zi

 

N-a fost o experență plăcută. Mama ieri a plecat până la țară și eu a trebui să rămân să am grijă de bunicul.

Am scris și multe postări pe blog dar am uitat complet că am de testat soft-ul companiei la care lucrez momentan.

Să-i zicem Wordpress (nu așa se cheamă evident), dar ca să nu facem reclamă, o să-i spun așa.

Eu aici sunt software tester, adică mă ocup de testarea unui plugin. Și ca plugin-ul ăsta ca să funcționeze corect pe site-urile clienților, trebuie testat ori de câte ori se fac actualizări la el.

Bă nene și ieri în loc să mă apuc de treabă cum trebuie, pe lângă faptul că statul cu bunicul a necesitat timp, m-am apucat de scris în loc de testat.

Azi primesc mesaj de la conducere:

- Bă Vlad dar ce-ai făcut ieri că eu nu văd rezultate?

Am explicat eu ce și cum am pățit ieri, fără să menționez blogul. 

- Recuperezi astăzi?

Ce mai pot face, DA! categoric am spus, și mâine dacă trebuie voi munci. Așa că o să o las mai moale cu postările și am să termin ce am de făcut.

Nu e greu de testat, îmi ia vreo 4 ore să testez tot, sunt pe final oricum, dar nu rezistam să nu scriu despre asta. Vocația, ce să îi faci.

O să fiu mai vigilent pe viitor și am să creez un echilibru între job și blog. Și cam asta e istorioara momentan.

Ne auzim în postarea următoare. Toate bune,

Vlad

02/04/2022 - Despre dezvoltare personală atunci și acum

 

Am început dezvoltarea personală acum vreo 10 ani de zile. Primul mentor ca să zic așa a fost Tony Robbins, care m-a ajuat foarte mult să-mi văd defectele, să le repar și de ce nu să trăiesc cu ele.

Apoi a urmat Pera Novacovici. Țin minte că a făcut un semniar gratuit despre iubire pe care l-a ținut în Iași. Am cumpărat și cartea "Cum să îl faci pe Cupidon animalul tă de companie", carte pe care mi-a și semnat-o.

Pe lângă relații de cuplu am mai învățat cum să îmi vindesc traumele copilăriei dar mai ales cum să îmi găsesc vocația, pe care am căutat-o ani la rând.

Vă spun pe cuvânt de onoare că nu îți mai trebuie nimic altceva, odată ce ai vocație. Acum numai am nevoie să citesc cărți despre cum să-mi dezvolt persoana, dar în total timp de 10 ani am ascultat peste 300 de ore audio și am citit peste 1000 de articole scrise.

Dacă simți că îți lipsește ceva, sau nu te simți împlinit, e clar că nu ți-ai găsit încă vocația sau pasiunea. Nu vreau să fiu cârcotaș dar unii oameni nu o vor găsi niciodată.

Așa am crezut și eu la început, și speranța începuse să scadă. Mă întrebam:

- Bă, da oare eu nu sunt bun la nimic? Nu mă pricep să creez nimic?

Și am făcut cum am fost învățat. Să încerc, și aia și ailaltă, până ce am dat de scris.

Am fost sceptic la început, dar mi-a dat o stare de bine și o stare de flux ca niciodată. Scriind mă simt în al 9-lea cer. Nici nu știu când trece timpul.

Mă trezesc dimineața la ora 4 AM, îmi beau cafeaua și fumez o țigară (nu că ar fi foarte sănătos) și trec direct pe blog la scris.

Scriu și câte 4 ore sau 5, depinde cum îmi vine, apoi fac o pauză, mănânc, bag un duș și revin iar la scris.

Asta e treaba cu vocația, nu te mai plictisești făcând ceva ce îți place, ceva ce te face să crești.

Simți că faci progrese, iar asta pentru un om inseamnă enorm. Să știe că a progresat un pic.

E ca și cum a-i câștiga la pariuri sau păcănele, cam asta e senzația ce o simt eu. Structura chimică din compoziția creierului intră ca într-o balanță și ai o stare de echilibru. Dopamină, combinat cu serotonină și oxitocină.

Ăștia trei hormoni se îmbină perefect când îți faci vocația. Opus vocației mele de a scrie, am fricile.

Cea mai mare frică a mea, e să vorbesc în public. A trebuit să o fac o singură dată și țin minte că tremuram din toate încheieturile și transpirasem enorm. Dar am fost încurajat cu aplauze și asta mi-a plăcut.

Și cam asta e treaba cu dezvoltarea personală la mine. Acum numai am nevoie de ea, dar am avut în trecut și nu am ezitat să absorb tot ce prind benefic.

Hai că ne auzim în postarea următoare. Toate bune,

Vlad

02/04/2022 - Vlad și criptomonezile

 

Așa am început să fac primii bănuți online (pe Internet). Ori minând criptomonezi ori cumpărând și ținând de ele cu dinții până le crește prețul.

Momentan țin în portofel Shiba INU, așteptând cu sufletul la gură să crească prețul, care momentan oscilează. Când scade, când crește.

Sper să fie o investiție bună. De minat, am încercat multe variante, cu placa video, și am făcut vreo 75$ în câteva luni bineînțeles.

Nu vă faceți prea mari speranțe în privința asta. Minatul nu mai este profitabil de mult. Deși văd o groază de video-uri pe Youtube cu și despre minat.

Un miner sau un rig te costă peste 10.000 de euro, deci nu recomand nimănui să își cumpere unul, pentru că nu scoți profitul într-un termen scurt.

Nu am să intru în detalii sau tutoriale despre cum să minezi criptomonezi. E doar părerea mea aici și atât.

Mai mult e bla-bla-bla. Dar dacă vrei să ai un portofel de criptomonezi online eu recomand cu căldură Coinbase.

Are de toate platforma asta și poți să cumperi și să vinzi prin Revolut. Dacă vrei totuși să te apuci de minat, îți trebuie o placă video de minim 3 GB Nvidia sau AMD.

Poți mina și cu procesorul (CPU) dar nu e profitabil, cum am spus, faci foarte puțini bani și consumi mult curent electric.

De ce mult curent electric? Pentru că trebuie să ții deschis calculatorul 24/7. Nu-ți fie frică să-l ții deschis, că rezistă pornit până nu mai are curent. Problema e că îți vin facturi la electricitate, destul de mari.

Nu scapi sub 140 de ron pe lună la curent dacă faci asta. E testat de mine! Eu sunt maniacul care își ține deschis calculatorul non-stop dar îmi permit să plătesc factura.

În speranța că va cresște Shiba INU pe viitor, inchei postarea aici și ne auzim în următoarea. Până atunci, toate bune.

Vlad

02/04/2022 - Oare cât mai durează?

 

Despre asta simt să scriu acum, și anume despre statisticile blogului care sunt încă pe 0 deși am 51 de postări în 4 zile.

Întotdeauna am avut problema asta și de multe ori am renunțat la bloguri în engleză pe care le-am deschis și tocmai lipsa traficului m-a tras în jos.

Recunosc că am o problemă cu chestia asta. Mă disperă chiar uneori, dar am fost inspirat de un video pe Youtube în care o fată spunea (în engleză bineînțeles) următoarele:

- Bă, când am făcut prima oară video ăsta aveam 8 subscriberi și 0 vizionări, dar peste 3 luni de zile nu știu ce s-a întâmplat de a devenit viral, a explodat cu peste 6 milioane de vizualizări. Nu m-am așteptat nicodată la asta.

Foarte tare. Ceea ce îmi dă de gândit că timpul își spune cuvântul. Trebuie să am o răbdare de fier, iar eu sunt foarte bun la așteptat.

Când vine vorba să stau la coadă sau să aștept pe cineva, nu am absolut nici o problemă. Dar când e vorba de blog....ehh parcă ceva mă trage în spate.

Îmi vin gânduri ca:

- Bă, sigur n-o să meargă!

Trebuie să menționez că ieri am avut 2 vizualizări. Nici nu știți ce bucuros am fost. Din senin așa...înseamnă că treaba merge înspre bine.

Ce mă ține să nu renunț e faptul că scriu de toate aici. La nimereală, cum simt și cum îmi vine.

Și îți recomad și ție să faci la fel dacă simți că nu ai nimic de făcut. Nu zic nu, un video ar fi și mai tare, dar cum am frica asta de cameră și faptul că aș putea fi neînțeles de alții, mă reține să fac video-uri.

Așa că prefer să o fac în scris. E mai simplu pentru mine și mai relaxant așa.

Progresul contează și promisiunea că mă voi ține de proiect indiferent cât ar dura până câștig audiență și nu numai.

Și cu asta închei, PFUI m-am descărcat. Toate bune și ne vedem în postarea următoare.

Vlad

02/24/2022 - Cum e să fii tratat second-hand?

 

Sau mai bine spus, cum e să fii neglijat, ca și copil. Tocmai ce am văzut video-ul ăsta care mi-a dat de gândit. Cu ocazia asta o să-l promovez un pic și pe Novacovici, caruia i-am citit blogul și am reușit să rezonăm un pic pe partea de traume.

Problema mea de mic copil a fost faptul că nu m-a băgat nimeni în seamă. Asta m-a interiorizat destul de tare și mi-am dezvoltat o personalitate introvertită.

Tot timpul mi se spunea că nu am voie să fac anumite lucruri și că doar oamenii mari sunt în măsură ca și adulți.

Mai pe scurt, am fost neglijat de când mă știu. BU care a făcut tot posibilul să mă crească cu dragoste maternă a murit când eu aveam 12 ani.

Taică-miu s-a dus și el când aveam 1 an și jumătate, iar eu am crescut fără o figură paternă în viața mea. Doar unchiul meu pe care l-am numit dintotdeauna Tata Ionel, tocmai din cauză că îl vedeam ca pe un tată, oricât a încercat să mă ajute, nu a reușit.

Faza e că dacă noi creștem cu traume în copilările, le aducem cu noi în subconștient când devenim adulți.

Și ne trezim pe la 30 de ani că nu suntem destul de buni, nu suntem acceptați, avem probleme cu banii, dragoste, socializare, etc.

Cumva eu m-am obișnuit să fiu neglijat. Deși vedeam alți oameni extrovertiți care reușeau să aibă success în viață.

Ce am învățat de la Pera, e să îmi caut vocația. Dar care să fie vocația mea. vreo 36 de ani am căutat-o până să o găsesc.

Am încercat multe job-uri, de la curățenie scări de bloc, curățenie la mall, tehnician telefoane smart, operator sondaje de opinie sau confecționer.

Nici unul din aceste domenii nu m-a împlinit. Până în ziua câmd mi-am deschis primul blog în engleză despre cum să faci bani online, apoi au urmat alte bloguri, dar fără success.

Trebuia să mă țin de ele dar cum eram însetat de success, să am trafic și vizite multe, am renunțat când nu am văzut rezultatele dorite.

Totul s-a schimbat când am deschis blogul ăsta. M-am gândit că cel mai bine e să țin un jurnal personal în limba română în care să scriu încontinuu.

Și asta mi-a deschis ochii spre vocație. În sfârșit mă simt împlinit și bun la ceva. În afară de calculatoare care sunt o pasiune de-a mea, dar nu mă atrage la fel ca scrisul.

Și dintr-o dată nu m-am mai simțit neglijat, ci întreg. O relație de cuplu nu m-ar împlini cum mă împlinește blogul ăsta.

Să mă fac auzit, să am un cuvânt de spus și să fiu acolo pentru cei care poate vor rezona cu mine la un moment dat.

Familia a început să mă încurajeze și totul a început să meargă bine pentru mine. Simt în sfârșit că fac ceva, creez ceva.

Că doar asta și suntem, oameni creatori. Facem copii, clădiri, business-uri, startup-uri, bani, scriem cărți, facem filme, dar mai ales iubim și vrem să fim iubiți și înțeleși de cei din jur.

Deci ca să nu te mai simți neglijat, caută-ți vocația, pasiunea, care poate fi orice:

bucătar, vlogger/blogger, doctor, preot, scriitor, avocat, profesor, polițist, etc

Vezi ce îți place să faci și nu înceta să cauți ce îți place. la mine a durat 36 de ani până mi-am găsit vocația, dar am găsit-o.

La fel poți face și tu. Îți urez success și te invit să îmi scrii în comentarii dacă ai reușit.

Toate bune,

Vlad

02/04/2022 - Vlad și dragostea

 

Cred că am avut vreo 7 relații romantice la viața mea. Nu știu să vă spun cu exactitate, dar toate au fost frumoase.

Am iubit și am fost iubit la rândul meu ca și adolescent. Dar nu am fost nicidată experimentat cu fetele.

Nu știu cum fac alții, ce le zic fetelor sau ce fac ei, cert este că eu la 36 de ani sunt încă singur.

Să nu mă înțelegeți greșit, nu mă plâng, ba chiar mi-e bine singur. Am timp pentru mine, pentru job, pentru blog, etc.

Nu mă bate nimeni la cap cu mesaje, întâlniri sau alte chestii mărunte de genul ăsta. Nu sunt obligat să fac vreun cadou de Valentine's Day sau de Dragobete. 

Dar de ce scriu despre asta? Păi din cauza rudelor, care mă tot întreabă de ani de zile:

- Vlad, dar tu nu ai încă pe cineva? Nu te însori și tu? Ia uite alții au familie de la 25 de ani.

Nu, fraților, chiar nu am de gând. Dar nu vreau să mint și să spun că sunt imun la relații. Oricând poate vreo mândră să îmi pună capac.

Părerea mea despre femei e în felul următor: Noi ca bărbați ar trebui să încetăm să fim măgari, geloși, să încetăm să facem reproșuri, să numai dăm vina pe femei și să înțelegem că uneori trebuie făcut și un compromis.

Practic, să încetăm a mai fi toxici ca și bărbați, dar să rămânem alfa în același timp. Ce înseamnă să fii alfa în viziunea mea?

Păi înseamnă să îți spui punctul de vedere în mod asertiv, să comunici cu partenera de viață cât de mult se poate, dar să nu o lași pe ea să conducă relația adică să te țină sub papuc.

Mai înseamnă să iei decizii corecte și logice, să ai o viață socială cât de cât (un prieten bun sau doi acolo) și să fii pe banii tăi.

Cam asta ar fi în mare. Despre femei nu am să spun nimic mai mult în afară de părerea de mai sus, doarece cum v-am spus eu nu am experiența necesară să dau sfaturi în domeniul ăsta.

Însă vă pot spune marele meu regret în relațiile pe care le-am avut, iar ăsta este lipsa de comunicare.

Când mă enerva iubita, nu mai vorbeam cu ea cu săptămânile, nu încercam să rezolvăm problema. O lăsam așa agățată în cui, timpul trecea, și normal că relația se răcea.

Așa că, că fata pleca să își caute pe altcineva dacă nu avea cu cine vorbi. Gelozia a fost iar un minus la mine în atitudine, dar din fericire am învățat să o stăpânesc.

Am foste iubite cu care am rămas prieten (nu văd nimic rău în asta) și am foste iubite cu care m-am certat așa de tare că am tăiat orice canal de comunicare.

Trebuie să menționez că dragostea m-a băgat în spitalul de psihiatrie. Așa a fost la mine, poate la voi a fost diferit după o despărțire.

Țin minte că am întâlnit în spital pe unul dintre pacienți, băiat tânăr, Codrin îl chema (nu știu dacă mai trăiește) care mi-a mărturisit că și pe el tot din cauza unei mândre era băgat acolo. 

Avea multe tăieturi pe tot corpul, deci nah, există oameni cu probleme mai grave ca ale mele. Eu cel puțin nu m-am rănit fizic, dar am speriat rudele și apropiații destul de tare, în special pe maică-mea, care a fost cel mai tare afectată.

Cam atât pentru postarea asta, ne vedem în următoarea. Toate bune,

Vlad

02/04/2022 - Am avut PFA și asta m-a ruinat, dar am scăpat

 

Se întâmpla după ce am revenit înapoi în Iași. Stătusem o perioadă la București (vreo 3 ani așa) timp în care mi-am crescut cei doi nepoți care sunt mari acum: Iulia și Dragoș.

Dar povestea nu este despre ei, am să v-o spun cu altă ocazie. Pe lângă faptul că eram baby-sitter când vară-mea avea de lucru și lăsa copii în grija mea, tot ea îmi găsise și un job acolo.

O să îi spun firmei: "La chestionare" ca să nu facem reclamă. Asta făceam acolo eu, introduceam chestionare în calculator.

Toate bune și frumoase pânnă m-am întors în Iași după ce nepoții mei crescuseră și nu mai era nevoie de mine la București.

Băi nene și ce face conducerea de La chestionare? Ne face la toți angajații PFA-uri. Practic nu ami eram salariați și trebuia să ne plătim noi singuri dările la stat.

Firma plătea și cei 10-15% bani ca să plătim statul, că așa e la PFA, îți ia 10-15% din cât produci.

Dar eu? Să plătesc eu? Nici gând. Scoteam banii toți și mă bucuram de ei ca de salariu. Anii au trecut, eu mi-am dat demisia de La chestionare și am rămas cu vreo 8000 de ron datorie la ANAF.

Asta a contribuit la primul meu episod psihotic de schizofrenie. Și am stat cu datoria asta vreo 3 ani de zile, până când m-am angajat La Nea Nicu unde testam telefoane smart.

ANAF ce-a făcut? Mi-a pus poprire pe salariu, vreo 10% așa. Iar timp de vreun an și jumătate cât am stat eu La Nea Nicu, datoriile sau mai stins.

Când mi-am dat demisia de La Nea Nicu, mai aveam de plătit vreo 3000 de ron datorie. Asta m-a bucurat enorm, dar cum să-i plătesc?

Și uite așa au mai trecut 6 ani de zile și eu nu îmi mai plăteam afurisita de datorie, până când mi-au pus poprire pe toate cardurile.

Atunci m-am enervat fantastic de tare și mi-am promis că plătesc tot și scap de ei. Zis și făcut anul trecut 2021.

De ziua mea, rudele simt nevoia să îmi trimită bani pe post de cadou și le mulțumesc prin intermediul ăsta. Așa că am combinat salariul care l-am primit de la job + ce mi-au trimis rudele și am ajuns la fabuloasa sumă de 3400 de ron.

Am fugit fulger la ANAF să îi plătesc. Doamna de la ghișeu îmi spune:

- Știți, puteți plăti și în rate, e mai simplu. Zic eu:

- Doamnă, de aproape 8 ani încerc să scap de datoria asta, faceți vă rog foaia de vărsământ cu toți banii ca să îi plătesc acum.

N-a avut încotro și mi-a făcut foaia. Am mers și am plătit după care m-am dus la biroul de popriri.

Ce înjurături erau în capul meu dar nu le-am exteriorizat. I-am dat funcționarului foaia cu plata. El a făcut ceva pe calculator acolo și mi-a zis că în trei zile se va ridica poprirea.

Așa a și fost. Treaba e că ANAF acuma nu mai poate să își bage nasul în veniturile mele independente (cripto-monezi, sau alte activități). Și uite așa am scăpat de ei scutit de taxe acum.

Și cam asta e povestea cu ANAF. Tu ai avut probleme ? Lasă-mi un comentariu dacă ai avut vreo experiență negativă cu ei. Aaah, și să nu uit...AUIE MNAF!

Toate bune,

Vlad

02/04/2022 - Când eram mic furam...

 

Nu sunt mândru de așa ceva, ba chiar îmi este rușine să povestesc treaba asta. Dar blogul este despre insecuritățile și vulnerabilitățile mele ca și copil. 

M-am crezut cleptoman o periodă, dar spre binele meu, am încetat chestia asta pe la 16 ani și am început-o pe la 12 ani, după ce BU murise.

Mătușa mea de pe tată, Gabriela (Dumnezeu să o oihnească în pace) îmi dădea bani pe atunci, nu zic nu.

Câte 500-1000 de lei vechi cum era, dar nu în fiecare zi. Băi frate și când ea stătea și picta în atelier (că asta a fost meseria ei) eu mă duceam și îi băgam mâna în geantă și șterpeleam e adevarat sume mici de bani, ca să nu își de-a seama că lipsesc bani de acolo.

Nu s-a prins niciodată dar nah, ca și copil pentru mine era o bucurie să am bani chiar dacă erau furați.

Mergeam la cinema și mâncam înghețată de ei, sau îi spărgeam la Internet Cafe. Cam pe asta îi cheltuiam. Dar cea mai jenantă situatție a fost cu una din verișoarele mele.

Verișoara mea primară Ana, avea o colegă de servici și mă mai lăsa pe la ea când avea de lucru. Și rămăsesem eu singur în casa femeii așa că am început să îi caut printre lucruri și am găsit niște bani într-un dulap.

Erau vreo 50 de ron în banii noștrii, dar erau ultimii și eu i-am luat. Colega ei după câteva zile îi spune Anei:

- Bă Ana, vezi că îmi lipsesc 500 de mii din casă, știi ceva de asta?

Ana mă întreabă dacă nu cumva... iar eu am recunoscut că i-am luat. I-a dat Ana banii înapoi femeii și eu mi-am cerut iertare la final, dar senzația a fost de cacao.

De atuncci am încetat să mai pun mâna pe ce nu e al meu. Așa că am stat de vorbă cu sor-mea pe tema asta.

Spre surprinderea mea, sor-mea m-a liniștit zicând:

- Stai liniștit, că și eu luam bani din geanta mamei când eram mică!

Și am aflat de ce făceam eu asta. Sor-mea mi-a explicat așa:

- Când nu ai banii tăi (mai ales munciți) e normal să pui mâna pe tot ce prinzi.

Ceea ce e adevărat, pentru că de cum am început să am banii mei, nu am mai simțit nevoia să pun mâna pe nimic altceva care aparținea altcuiva.

Bine că m-am oprit la timp, și că nu am ajuns să am probleme mai grave. Și asta dragii mei e povestea cu mine la furat.

Ai pățit și tu la fel? rezonează cu tine? Dacă simți nevoia, scie te rog în comentarii.


Toate bune,

Vlad

02/04/2022 - Fază comică de pe mIRC

 
V-am mai povestit despre mIRC în postarea asta. Astăzi vreau să vorbesc despre una din fazele comice care mi s-au întâmplat într-una din zilele când eram pe chat.

Sor-mea lucra în librăria din centrul orașului, să îi zicem "La cartea veselă" ca să nu facem reclamă.

Sub librărie, care se află și astăzi la etajul 1 al clădirii din care face parte, se instalase un Internet Cafe, care acuma numai este din motive logice, adică numai poți face business cu așa ceva în ziua de azi.

Se chema Discovery Cafe. Eu și prietenul meu cel mai bun George, chiulangii #1 de la școală pe vremea aia, am hotărât să testăm și noi locația, să vedem cum e. Era Sâmbătă sau Duminică toată treaba, nu-mi amintesc sigur, dar știu că era în weekend.

Cum el avea banii, el era boss-ul. Și a zis că face el cinste cu o oră de stat pe Internet. Sala era destul de spațioasă, iar la calculatoare aveai paravan pe laterale, ca nu cumva careva să se uite la tine în ecran. Foarte deșteaptă piesă.

La putere pe vremea aia cum v-am zis, mIRC-ul. Așa că ne gândim să intrăm și să socializăm și noi online. Așa că ne punem amândoi la un calculator, tastez porecla și mă conectez.

Vreau să adaug faptul că George era (acuma s-a schimbat) drac împielițat pe atunci. El folosea "sexting" când vorbea cu fetele pe net.

Ce e ăla sexting? Nu e o rușine să nu știi, așa că am să explic. E un fel de linie fierbinte cum era pe atunci la telefon, numai că în format text. Adică texting dar erotic (sau vorbit murdar) cum ar veni. Sper că am explicat corect.

Practic George ce făcea? Saluta fetele după care încerca să creeze o atmosferă sau fantezie erotică pe chat cu ele.

O să înțelegeți imediat ce vreau să spun cu asta dacă nu e clar încă. Bun. Și intru eu și salut mai multe fete, care nu îmi răspund, evident (era greu să fii fată pe mIRC).

Dar uite că pînă la urmă, răspunde una din ele. Ne salutăm, ne întrebăm fiecare de unde suntem, ce vârstă avem, mă rog, introducerea de bază.

George împielițatul începe și zice:

- Bă Vlad, zi că o atingi acum pe aici, pe acolo (nu scriu și unde, dar înțelegeți aluzia)

Eu, la nici 18 ani bineînțeles, fac ca el și încep să explic fetei acolo tot ce vreau să îi fac și să nu-i fac.

Gagica, intră în joc un pic dar se satură la un moment dat. George nimic, nu se lasă și zice:

- Bă Vlad, zi că îi dai limbi, aici, acolo...

Eu care îl vedeam pe George un fel de guru al femeilor pe atunci am făcut cum a zis el și a ieșit cam așa:

- Dragă, hai să îți dau o limbă...

La care fata super deșteaptă și bravo ei, îmi scrie înapoi următoarea linie de text:

- Mai taci măi limbistule 🤣

A fost o explozie de râs la noi la calculator. Bine că nu ne-au dat ăștia afară pentru deranjarea liniștii publice. Internet Cafe-ul era un loc destul de liniștit, nici musca nu se auzea.

Și uite așa am fost făcut limbist. Dragă George, dacă ai să vezi vreodată postarea asta, să știi că a ajuns online, cum am promis.

Da, am promis că dacă îmi fac vreodată blog (ceea ce s-a și întmplat) nu am să uit să pun povestioara asta pe tapet.

Dacă și tu ai avut aventuri de astea pe mIRC, scrie te rog în rubrica de comentarii. Mulțumesc și ne vedem în postarea următoare.

Toate bune,

Vlad

01/04/2022 - Multe înghețate și seară de poker pe bani

 

Se întâmpla când aveam vreo 10 ani. La noi în sat în apropiere, era un bar, cu de toate. Băuturi, snacks-uri, înghețate, tot ce vrei.

Și într-o seară cum stăteam eu acolo și socializam cu copii, ăștia mari decid să aibă o seară de poker pe bani.

Cine să aibă pachet de cărți...nimeni altul decât eu. Așa că l-am adus ca să joace lumea poker. Jocul începuse pe la ora 20:00.

Eu stăteam lângă unul din băieții mari și urmăream partidele. Bă nene, avea omul niște mâini bune de câștiga mai tot timpul.

Și de câte ori câștiga zicea:

- Dă-i lui Vlad o înghețată.

Am mâncat la înghețată în seara aia, de am pocnit, până când a venit BU pe la ora 22:00 și le-a luat cărțile, și pe mine înapoi acasă.

E o povestioară scurtă, recunosc. Dar m-am simțit excelent în seara aia.

Am încercat și eu să joc poker când am crescut mare. Celebrul Texas Holdem. Dar nu am reușit să câștig nimic, așa că am renunțat.

Nu știu ce făcea omul ăla de câștiga non-stop dar a fost o seară de pomină, de neuitat dacă vrei.

Și uite așa am prins drag de înghețată. Hai că ne auzim și cu alte povești mai încolo. Toate bune.

Vlad

01/04/2022 - Moș Nicolae și nuiaua

 

La țară la BU când eram mic, aveam un tablou cu Moș Nicolae sau Sf. Nicolae dacă vrei.

Bă nene și urma seara în care trebuia să vină Moș Nicolae cum vine el în fiecare an cu dulciuri. Bineînțeles că BU era Moșu, dar eu copil fiind credeam cu tărie că vine Moș Nicolae și lasă dulciuri în papuci.

Ce să îi ceri unui copil de 8-9 ani. Crede orice fantezie. Nu știu cum s-a făcut în noaptea aia dar când m-am trezit dimineață să plec la școală, am găsit papucii goi.

Bine, acuma eu aveam și două perechi de papuci, iar BU mi-a spus să nu ma încalț cu cei pe care îi vroiam eu, ci cu cealaltă pereche.

Scopul care era, ea mi-a pus dulciurile în perechea doi, dar eu nu și nu:

- Pe ăștia îi iau!

Am fost supărat toată ziua la școală. Toți copii se lăudau cu ce le-a adus Moșul, eu...nimica.

Oameni buni, vin acasă, pun mâna pe o nuia, mă duc în camera unde era icoana și încep a bate în icoană cu nuiaua, țipând:

- Nah, Moșule, nu mi-ai adus nimic, ia de aici.

Vine BU grăbită și când mă vede, să leșine.

- Da ce faci Vlad aici? De ce bați icoana?

- Păi nu mi-a adus Moșul nimica, și de aia.

- Eu când ți-am spus să te încalți cu ceilalți papuci, nu am zis degeaba. Ia du-te și vezi.

Și ce surpriză, papucii erau plini de bomboane și alte dulciuri. Așa că l-am bătut pe Sf. Nicolae degeaba.

Și asta dragii mei e povestea așa cum mi-o aduc eu aminte. Ne auzim în postarea următoare. Toate bune.

Vlad

01/04/2022 - Săniuș cu surprize

 

Mă dădeam cu sania în fiecare an și de fiecare dată când aveam ocazia. Și într-o zi la săniuș apar doi prieteni mai în vârstă ca mine. Li se spunea: a lu' Ceacâr

Pârtia, era un pod care despărțea o baltă și mergea ca uns din deal în vale pe sanie. Și ce credeți că aveau de gând Ceacârii...sa mă pună să înjur, dar nu pe oricine ci pe un vecin a cărei curte se vedea în apropiere de pârtie.

Cum am ajuns din deal în vale, ăștia doi m-au luat de braț și mi-au zis:

- Îl vezi pe ăla care dă zăpada deoparte în curte? Eu zic:

- Da, cum să nu!

- Strigă la el și zi sugi p*** și că îți bagi p*** în măsa.

Acuma, eu aveam vreo 8 ani, nu știam prea multe așa că am început să strig la om:

- Suge-o bă, și toate de mai sus.

Ăștia doi se prăpădeau pe jos de râs. Liviu, că așa îl chema pe vecinul cu pricina, lasă lopata jos și iese pe poartă.

Prostovanii de Ceacâri nu îl văd, în schimb eu l-am văzut dar nu am zis nimic. Când am crezut că faza a trecut și am urcat cu săniile toți trei să ne mai dăm o tură, cine credeți că aștepta cu o nuia în mână în valea podului.

Liviu, roșu tot la față. Bă frate și mi-i ia pe ăștia doi Ceacâri la bătaie de le merga peticile.

Ăștia doi strigau:

- Stai bă că nu am zis noi, el a zis.

La care Liviu, face:

- Da, da, el a zis, dar voi l-ați pus să zică! Și poc, trosc.

Au fugit Ceacârii ca măgarii în ceață, bătuți măr.

Eu am scăpat ce deh eram copil și Liviu mi-a spus:

- Bă Vlade, nu te mai lua după ăștia că te învață numai prostii. Și m-a lăsat în pace.

Am ajuns acasă după mai multe ture cu sania și m-am amuzat copios. BU s-a amuzat și ea când i-am povestit.

Și cam asta a fost povestea. Ne vedem în postarea următoare. Toate bune,

Vlad

01/04/2022 - Am să duc proiectul ăsta până la capăt!

 

Și când zic până la capăt mă refer la faptul că voi scrie în fiecare zi cât voi putea. În afară de job, nu am nimic de făcut altceva.

Mi-e greu să văd pe stastistici 0 afișări dar sunt conștient de faptul că încă sunt la început, iar succesul nu vine peste noapte. Așa că...

- La muncă Ioane!

Imi găsesc greu motivația să scriu uneori, uitându-mă pe statistici, dar nu mă pot abține. Există o vorbă totuși:

- Ce nu poți măsura, nu poți creea sau evolua.



Prin urmare, trebuie să mă uit pe statistici, indiferent de timp. Ca orice scriitor mai am și blocaje, când nu mai știu despre ce să scriu.

Dar trag aer în piept și ce o fi, o fi. Uneori cuvintele curg ca apa cristalină. Alteori ca petrolul vâscos (în reluare sau deloc).

Care ar fi viziunea mea până la urmă? Ce vreau să spun sau să fac din proiectul ăsta?

Răspunsul e simplu: prieteni virtuali și ceva bănuți (dacă se poate). Astea sunt lucruri care vor veni mai târziu, dar sunt sigur că vreo unul din postările astea va fi viral cumva.

Algoritmul Google are căi nebănuite. Nu știi cum funcționează și când te propulsează.

Am văzut un video pe Youtube făcut acum 3-4 ani, care în câteva luni a făcut peste 6 milioane de vizualizări.

Eu de ce nu câteva sute? Cu ce sunt eu mai prejos față de ceilalți?

Îmi cer scuze, mă plâng cam mult aici, dar de asta am și pornit blogul. Să am de ce mă plânge, să dau afară tot, să mă exteriorizez.

Îmi face bine, iar asta spune ceva. Hai că ne vedem în postarea următoare cu mai mult.

Toate bune,

Vlad

01/04/2022 - Cum m-am împrietenit din nou cu Cosmin

 

După postarea asta m-am gândit mai bine și am decis să îl deblochez din telefon pe Cosmin și să îi trimit un mesaj să văd dacă iese pe afară.

M-a sunat instant și mi-a spus că nu se aștepta să-l contactez. L-am întrebat când iese de la muncă și mi-a spus:

- Cam pe la 16:00.

Și s-a ținut de cuvânt. La ora 16:00 era la locul de întâlnire. Am băut câte o bere și am plecat spre casă.

I-am spus că am scris despre el pe blog, dar nu a părut interesat. I-am explicat că l-am făcut zgârcit în postare dar nu prea i-a păsat

Între timp am discutat una-alta, despre calculatorul lui și cum să repare o eroare care îl enervează. El descria cam așa:

- Bă Vlad, ingheață ecranul și îmi apare eroarea aia cu albastru și cu sad face. Poți să mă ajuți?

I-am spus:

- Nu am cum să te ajut pînă nu văd eroarea, ce scrie acolo în ea.

Că doar Windows îți spune ce fel de eroare este. Pe scurt ne-am simțit bine, am mai fumat câte o țigară, timp în care el a primit un telefon și a spus că are o întânire cu o fată.

Și uite așa s-a terminat întâlnirea dintre noi doi, urmând ca mâine să ne vedem la o ieșire în aer liber.

Se va întâmpla oare? Rămâne de văzut. Vă țin la curent. Până atunci...

Toate bune.

Vlad

01/04/2022 - A fi sau a nu fi celebru?

 

Voi ce ați răspunde la întrebarea asta? E mai bine să fii sau să nu fii?

Eu consider că e bine să nu fii. Dacă ajungi faimos, toți vor vrea ceva de la tine. Actualizări, să vadă ce mai faci, cum o mai duci, ce mai e nou, etc.

Mă uit la vedetele din ziua de azi și îmi fac cruce. Nu au timp nici să respire. Sute de mii de mesaje...unde să răspunzi la toate?

M-aș teme să ajung eu celebru, să am sute de comentarii la care nu aș apuca să răspund. M-aș simți prost, sincer vă spun.

Aș face tot posibilul să răspund la toate dar de unde? Dacă sunt prea multe, ce fac?

Aș fi ca o fată pe mIRC care are în dreapta o grămadă de băieți care spun:

- Ce faci frumoaso?

Așa era înainte. Țin minte că am probat chestia asta pe net. Mi-am luat poreclă de fată pe mIRC și am intrat să văd cum e.

M-am îngrozit, vă spun. Curgeau băieții gârlă în partea dreaptă a ecranului, toți așteptând răspuns.

Nu v-aș dori să fiți în ipostaza asta. Ba chiar mă tem și de blogul ăsta.. Dacă prinde elan și n-am timp să răspund la mesaje?

Și cam asta e cu celebritatea. Te costă timp și nervi.

Toate bune,

Vlad

01/04/2022 - Suntem doar neînțeleși

 

Nu suntem prea urâți sau prea frumoși. Suntem oameni. Problema e că suntem neînțeleși.

Judecăm mult aspectul fizic și ne comparăm prea des unii cu ceilalți. Unii spun:

- Ahh, dar nu contează cum arăți atâta timp cât ai un suflet mare.

Să ai un suflet mare nu e de ajuns, să arăți bine nu e de ajuns. Întrebarea este, ești înțeles de cei din jur?

Am văzut oameni urâți, am văzut oameni frumoși, am văzut femei, iar fiecare dintre ei se plâng:

- Băi frate, nu am nici un prieten.

Unii are spune, la cât de bine arăți, cum să nu ai prieteni? Sau la ce suflet mare ai, cum să nu ai prieteni?

Dar cine înțelege? Ca să fii cu cineva ca și prieten/ă sau iubit/ă trebuie să înțelegi persoana.

Uite acum am să vorbesc despre Cosmin, un așa zis prieten. Mă doare fix în tra la la dacă vede el ce am scris eu aici.

Băiatul arată foarte bine, frumos foc, dar foarte puțini oameni vor să stea cu el de vorbă.

El sună și pe ăla, și pe celalălalt. Nimeni nu vrea să iasă cu el, pentru că e un băiat zgârcit din fire.

I-am împrumutat niște bani și nici în ziua de azi nu i-am mai văzut înapoi. Și am întrerupt legătura cu el din cauza asta.

Dar aici greșesc eu, pentru că nu îl înțeleg pe deplin. Zgârcenia lui vine dintr-un lips sau ceva. Nu îmi pot da seama.

De avut bani, are destui, dar niciodată nu vrea să împartă ce are cu alții. Nu mi-a dat în viața lui o bere sau o cafea, să zică:

- Ia frate, fac eu cinste azi.

Dar scriind postarea asta îmi dau seama cât de mult greșesc eu că nu îl înțeleg. E un om neînțeles de mulți alții.

Și asta e toată treaba cu noi oamenii. Nu avem prieteni pentru că nu ne înțelege nimeni. oamenii sunt prea ocupați de ei înșiși ca să facă un efort de a-i înțelege pe ceilalți.

Și cam asta e.

Toate bune,

Vlad

01/04/2022 - Dragoste de Timișoara

 

Mi-a plăcut orașul ăsta terbil de cum am pus piciorul acolo. Dar nu despre oraș este vorba, ci despre o mândră și o relație de 3 ani de zile foarte frumoasă cu multe urcușuri și coborâșuri.

Totul a început pe Yahoo Messenger acum vreo 17 ani de zile. Am scris despre YM aici. 

Locuiam cu unul din verii mei, în aceeași cameră. El făcuse ceva și o agățase pe mIRC, iar de acolo, a trecut-o în lista de YM.

Eu pungaș de meserie pe atunci, i-am furat lista pe neve, am închis tot și am plecat la vecina de la parter care iar avea probleme cu calculatorul.

În timp ce lucram la calculatorul vecinei, intrasem și pe Yahoo cât ea plecase după țigări. Și hop mesaj de pe ID-ul ei:

- Bună dar cum m-ai adăugat în lista ta de prieteni?

I-am explicat eu acolo că fur liste de YM, printre care era și ea. Eu sunt cu zodiile, adică am o problemă de compatibiliate (în capul meu bineînțeles) așa că o întreb ce zodie e:

- Sunt Leu, îmi zice.

Fac și eu ca Jimmy Hex: Taaai să-mi bag! Eu sunt Pești. Sigur n-o să meargă.

Dar spre surprinderea mea, am creat o conexiune destul de puternică. Aveam o groază de subiecte de vorbit și ne prindea noaptea discutând.

Ne-am trimis poze reciproc și treaba mergea ca pe roate. Până în ziua în care i-am mărturisit dragostea mea pentru ea.

Ea nimic. Și dă-i și chinuie-te până într-un final a mărturisit că și ea are sentimente pentru mine.

Bun am zis eu, îmi iau inima în dinți și mă duc la Timișoara să o văd. Din Iași...

14 ore cu trenul dragii mei. Și asta nu e tot. 

Am ajuns acolo, în gară și eram total debusolat. Ce să faci într-un oraș în care nu cunoști pe nimeni. Bine, știam de trupa Genius că erau de acolo, dar cu ce să mă ajute ei?

Așa că o sun și îi spun că am ajuns.

- Unde ne vedem?

- Păi vezi cum ajungi în parcul Rozelor (cred că era)

Am luat un taxi, am plasat comanda și am ajuns acolo. În 10 minute hop și ea, toată zâmbind și alergând spre mine.

- Iubirea mea, strigă ea și mă ia în brațe.

Să fii adolescent și să simți bucuria asta, dapoi ca adult? 

Mulți adulți ar vrea o scenă ca asta dar numai e ce a fost. În fine, continuăm.

Ne așezăm noi pe o bancă de pe acolo, vorbim una alta și nu rezist și o pup. N-a avut nimic împotrivă.

Și uite așa începuse relația frumoasă cu final tragic. Ne-am dus fiecare la casa lui. Ea la casa ei eu în gară plângând de fericire.

Am juns până la urmă și eu în Iași, și am mai vorbit pe YM luni întregi. Până când sună telefonul...

- Alo, sunt eu, am juns în gara din Iași.

Ceee? WTF! Eram statuie. Ce făcuse mândra? Venise din Timișoara în Iași să mă vadă.

Abia atunci mi-am dat seama că nu e de bine cumva, m-a luat pe nepregătite. A stat ea la mine vreo câteva zile cred. Ce le-o fi spus părinților ei, habar n-am.


Cert e că începuseră să o sune să vină acasă. În fine, pleacă ea iar eu mă mut în București o perioadă.

Timp în care am vizitat-o de Sărbători câteva zile. Din București în Timișosara faci mai puțin timp cu trenul, deci e mai ușor de ajuns.

I-am cunoscut părinții care nu m-au plăcut din prima. Motivul? Sunt moldovean și ăștia beau mult.

Treaba a început să se răcească. Ea era genul de fată care era mereu în centrul atenției iar eu undeva pe lângă.

Asta nu mi-a plăcut. Și am încetat să mai vorbesc cu ea. După mult timp m-am dus din nou în Timișoara să îmi cer iertare, pe nevăzute bineînțeles.

Am stat un pic de vorbă și am aflat că dăduse la facultate, lucru care mie nu îmi place.

Mi-a spus să fac la fel, dar nu am vrut. Și uite așa s-a terminat totul. Și-a găsit pe cineva mai potrivit între timp și le merge bine.

Dar hei, suntem încă prieteni pe Facebook. Nu am vorbit unul cu altul încă dar niciodată nu se știe.

Dacă o să vadă postarea asta, aia e. S-a zis, s-a făcut. Și asta e dragii mei aventura mea din Timiș.

Toate bune,

Vlad

01/04/2022 - Câteva cuvinte despre bunicul meu

 

Am doi bunici. Pe unul dintre ei nu am apucat să îl cunosc și anume pe cel de pe tată. Tot ce știu despre el e că a fost un anti-comunist convins și ar fi murit prin pușcărie, că deh, așa făceau aia înainte, dacă nu erai cu ei.

În schimb îl am pe bunciul de pe mamă încă în viață. Are 96 de ani și se ține foarte bine. Are o condiție fizică de invidiat.

El a fost militar la viața lui, plutonier mai pe scurt. A lucrat cu multe scule militărești: arme, tunuri, tancuri și avioane.

Acuma, eu nu știu ce face un plutonier, poate îmi povestiți voi în rubrica de comentarii. Cert este că el îmi mai povestește cum făcea armata azi aici, peste o lună îl muta în altă parte.

Avea grijă de avioane și de tancuri. Eu cred că un plutonier e un fel de lider care are în subordine mai mulți soldați.

Dar am să îl întreb direct pe bunicul, acum că mi-a venit ideea, și voi actualiza postarea asta când am să aflu ce face un plutonier în armată.

Duce o viață super aici la oraș alături de noi. Eu am grijă de el cât mama mai are treburi prin oraș sau pe la țară.

Mă asigur că mănancă în fiecare dimineață, că își ia pastilele iar în rest pot sta cu el sau să îl las singur să se uite la televizor și eu să îmi văd de treabă pe blog.

Fiind bătrân, încă îi place muzica populară. Cam asta asculta el pe vremuri. Bine că sunt canale TV cu așa ceva.

Când eram mic, țin minte că avea crescătorie de pui și găini la țară. Nu știu cum reușea. Mie mi se pare o responsabilitate mare să ai grijă de 30 de pui în fiecare zi plus găinile.

În rest mai uda plantele de prin grădină: vinete, roșii și castraveți.

Cam asta e în mare despre bunicul. Să ne trăiești bunele până la 100 de ani, ba chiar mai mult.

Toate bune,

Vlad

01/04/2022 - Nu renunța niciodată la visul tău!

 

Ăsta este primul lucru pe care l-am învățat pe vremea când făceam dezvoltare personală. Țin minte că ascultam casete cu Tony Robbins și asta am înțeles eu din tot.

E adevărat că am renunțat de multe ori, la multe lucruri, însă niciodată nu am renunțat să scriu. Dacă nu am avut Internet, am scris în agendă, pe foi albe de hârtie, chiar și pe pereți.

De mic am avut atracția asta, nu știu de ce dar asta mi-a plăcut. 

Visul tău care este? Pune-l în comentarii, sunt curios să-l știu. L-ai împlinit deja? Sau încă ești pe drum, la fel ca mine?

Oriunde te-ai afla să ții minte treaba asta. Nu renunța niciodată la visul tău, oricare ar fi el.

Știu că uneori pare dificil să ajungi să-l împlinești. Dar totul se face pe etape. Un pas mic azi, altul mâine și tot așa.

Eu sunt genul de persoană care preferă să muncească mult când vine vorba de un proiect. Fac greșeli uneori și amân multe lucruri dar le și termin dacă am un deadline bine stabilit.

Ca de exemplu, deadline-ul meu zilnic e să scriu cât mai multe postări într-o zi pe blogul ăsta. Fără număr boss...

Cu asta mă trezesc în fiecare zi și niciodată nu e de ajuns. Nu sunt mulțumit cu 5-10 postări, când știu că se poate mult mai mult.

Am mai avut bloguri în trecut, dar la care am renunțat tocmai din cauza faptului că vroiam vizite zilnice din start.

Porneam blogul, scriam 10 postări într-o zi apoi mă întrebam:

- De ce nu le citește nimeni?

Ca să îmi dau seama mai târziu că lucrurile pe Internet nu stau chiar așa. Întâi blogul trebuie să prindă o anumită vechime, apoi e indexat in Google și apoi poate lumea să îl citească.

Deci dacă ești la început, muncește Ioane. Ca la job, întâi faci munca, apoi vine plata. Așa și cu blogul, multă muncă la început, recompense mai târziu.

Dar și recompensele vor fi pe măsura muncii pe care ai depus-o. Și cu asta am terminat și postarea aici de față

Ne vedem în următoarea. Toate bune,

Vlad

01/04/2022 - Copilărie, copilărie

 

Cum am mai spus și în povestea mea am fost crescut de bunica (BU), într-un sat numit Leamna de jos, județul Dolj, aproape de Craiova.

Ce nu v-am spus în schimb, e că eu aveam două bunici. Una de pe mamă (BICA) și cea de pe tată (care mă creștea, adică BU).

Din când în când, devreme ce mai crescusem un pic, BU mă lăsa să vin în Iași la mama. Țin minte că aveam 9 ani și călătoream de unul singur cu trenul. Ce senzație frumoasă era.

BICA, trăia la țară împreună cu bunicul, iar mamei i se părea mai OK să mă trimită acolo devreme ce avea de lucru în oraș.

Sunt foarte mândru de fostul job al mamei. Ea era recepționeră la un hotel foarte mare din Iași, în centrul orașului. Dar avea mult de lucru, înclusiv ture de noapte.

Iar eu în vacanța de vară stăteam la țară cu bunicii. Dar nu eram singur acolo, mai era și vărul meu primar.

Ne jucam toată ziua prin curte. BICA, era mai mult decât o femeie casnică. Mă impresiona cât putea femeia asta să muncească. Spăla, facea de mâncare și curățenie în casă, zilnic.

Se trezea dimineață la cinci și până seara la șapte-opt nu înceta treaba. La fel era și BU, nu zic nu, însă BU era genul de persoană mai comodă un pic.

Avea și de ce, pentru că nu eram decât eu de crescut. Iar după cum v-am spus nu eram un copil dificil. Nu ceream multă atenție, eram cuminte și îmi vedeam de treabă.

Marea greșală pe care o repetam în schimb, era să nu îi spun lui BU unde plecam, când mergeam să mă joc cu prietenii de pe atunci.

Și mă căuta bunica prin tot satul strigând:

- Vlaaad, Vlaaad!

Toți vecinii mă știau pentru asta, iar când ajungeam acasă, să vezi bătaie cu nuiaua ce luam.

Unul din vecini, Nea Mărin Dumnezeu Să-l ierte, zicea așa:

- Mă Vlăduț, când te mai urmărește tanti Aurelia (că așa o chema pe BU) fugi repede, repede acasă și vei lua mai pușină bătaie.

Acuma, ce voia să zică el era de fapt, să ajung acasă înainte de a-și da seama buni că lipsesc. Aia era ideea.

Ce făceam eu, era să aștept să apară BU în urma mea, ca eu să fug repede acasă, unde luam porție dublă de nuiele pentru că am fugit.

Dar am crescut și ambele bunici au murit că nah, așa e viața. Azi o trăiești, mâine numai ești.

Pot spune că am avut o copilărie frumoasă, cu multe beneficii din ambele părți.

Cam atât momentan. Ne vedem în postarea următoare. Toate bune.

Vlad

01/04/2022 - AdSense m-a refuzat!

 

În încercarea mea de a-mi monetiza conținutul, am aplicat și eu la Google AdSense având în vedere că Blogpsot vine integrat cu AdSense.

Dar pentru cine nu știe ce este Google Adsense, haideți să explicăm un pic. Este un program dezvoltat de Google, care îți afișează pe blog, reclame relevante conținutului pe care îl ai.

Algoritmul îți scanează site-ul și aplică reclamele în funcție de ce este la tine pe blog. Dacă scrii despre cosmetice, reclamele vor fi cu și despre ele.

Poți câștiga bani din vizualizări sau din click-uri. Eu am făcut vreo 2 euro și 50 de cenți cu programul ăsta.

Dar pentru blogul în cauză, ei au zis NU! Nu te lăsăm să pui aici reclame de la noi pentru simplu fapt că ai un conținut de calitate joasă.

Ei bine, dacă așa consideră ei, eu am să caut și alte metode de monetizare cum ar fi Bitcoin-ul. Dacă cineva e dispus să doneze pentru mine, aprecizez, dacă nu, nu e bai mare.

Dar senzația asta de a fi refuzat, că aici am vrut să ajung, e nașpa rău. Am trecut peste, însă nu am uitat să scriu despre asta.

Mulțumesc Google, mi-ai dat Blogger dar nu și AdSense. Ei vor blog cu poze și tot felul de grafice sau video-uri.

Nu frate! Așa rămâne blogul, strict text. Știu că sună cam fixist, dar așa consider eu că vreau să îl am.

Cât despre conținutul de calitate joasă, ei așa consideră, asta e, îi las să creadă ce vor. Nu am spus că am un conținut de nota zece, dar dă frate o șansă fiecăruia, nu? Așa mi se pare corect.

Of, of! Termenii și condițiile astea, politicile și așa mai departe. Presimt că o să pațească ca și Queen.

O știți pe aia cu formația Queen? Când s-au dus la o casă de discuri să semneze un contract și managerul de acolo i-a refuzat?

Fred Mercury a spus:

- OK, vei fi singura casă de discuri, care nu a semnat cu Queen!

E și un film despre asta, nu știu câți dintre voi l-ați văzut. Cert e faptul că o să vrea să de-a drumul la Adsense la un moment dat.

Și eu o să zic NU! Fără reclamele voastre la mine pe blog. 

Morala este asta: Ajută cât poți la început, că nu știi de unde sare iepurele și vei avea și tu nevoie de ajutor.

Eu după asta mă ghidez, și am avut foarte mult de câștigat ajutând oameni.

Cam asta e și cu Adsense. Ne vedem în postarea următoare. Toate bune.

Vlad

01/04/2022 - Terapie prin scris

 

Nu am crezut vreodată că scrisul o să mă ajute atât de mult. De când am început proiectul ăsta și până acum, am avut parte numai de feedback pozitiv.

Am primit multe încurajări de bine mai ales din partea familiei care este de părere că am făcut cel mai bun lucru posibil.

Asta îți recomand și ție. Bă nene, dacă te apasă ceva, sau te doare ceva, pune pe foaie. Dar ca să fie și mai intensă treaba, pune-o pe net. Vei găsi și alte persoane în felul ăsta, la un moment dat, care vor rezona cu ce ai scris tu acolo.

Și uite așa îți vei crea propriul tău cerc de prieteni virtuali, pe care de ce nu, îi poți întâlni și în viața reală.

Acuma nah, blogul meu are doar trei zile, e încă bebeluș ca să aibă parte de mai șitu eu ce audiență. Dar în timp sunt sigur că va exploda cu trafic.

Nu mi-a recomandat nimeni terapia prin scris. Mi-a venit pur și simplu să scot din mine tot ce mă apasă așa din senin.

Cunosc ceva oameni care așa au început să facă bani din asta. Bine, acuma scopul meu nu e să să mă îmbogățesc scriind. Dar cu siguranță vreau să îmi monetizez conținutul.

Nu mă pricep la scris cărți. Deși poate într-o zi voi scrie și o carte. Blogul ăsta e mai mult de antrenament.

Mulți scriitori buni, scriu peste o mie de cuvinte pe zi. Asta îi ajută să scoată cărți bune care se vând.

Însă cel mai bine e să scrii cum simți tu acolo. Vei fi citit, garantez eu. De ce spun asta? Pentru că am mai avut tentative de scris și blogging în trecut, iar lumea a apreciat pe atunci ce am scris.

Am și făcut un bănuț-doi online navigând prin apele astea. Șpilul este să nu îți fie frică!

Dacă mă citesc rudele, sau prietenii, ce o să zică?

N-are cu ce să te afecteze chestia asta, Nimeni nu te poate opri să te exprimi liber. iar dacă cineva se simte stânjenit de ce ai scris tu despre el/ea, poți să îi ștergi numele sau postearea, dacă persoana respectivă o cere.

Așa că, dacă ai un blog ca al meu, te invit să-i faci reclamă în comentarii. Sunt curios să îl citesc și să văd prin ce treci, ce experiență de viață ai, iar poate într-o zi vom sta de vorbă și la o cafea.

Atât am avut de spus. În rest, toate bune.

Vlad

01/04/2022 - Despre Yahoo Messenger (o poveste luuungă tare)

 

Am o grămadă să vă povestesc despre soft-ul anilor 2000 care a fost o nebunie pe atunci. De ce zic asta?

A fost primul program care avea integrat suport pentru webcam și te puteai vedea cu interlocutorul tău live.

Cum eram expert în calculatoare pe la 16 ani și știam să le configurez, multă lume mă chema pe la ei pe acasă să le setez Windows 98 cu drivere multe pe atunci și acest Yahoo Messenger pe lângă.

Abonată la mine mai mereu era o vecină de la parterul blocului care mă chema zilnic la ea când nu mergea ceva la calculator.

Fumam pe vremea aia de vreun an de zile și țin minte că îmi dădea țigări pe gratis. Era un lux să ai țigări pe atunci.

Nu știu ce învârtea femeia asta dar avea tot timpul bani. Vorbea cu italieni și le cerea bani, nu știu, habar nu am dacă asta era cheia, nici nu mă interesează dar cert era că eu eram acolo aproape zilnic sau de câte ori funcționa calculatorul greu, iar ea avea mereu țigări sau bani pentru asta.

Trebuia să-i reinstalez Windows de N ori și să-l reconfigurez până era vecina mea satisfăcută de cum funcționează.

Mai era și mIRC-ul încă la putere, dar Yahoo bătea la fundulețul gol programul ăsta de chat. Vecina mea făcuse rost și de un calculator bunicel.

Nu știu cum făcuse ea rost de calculatorul ăla. Țin minte că era un desktop din ăsta orizontal, nu era unul vertical stil turn cum era la modă.

Avea și un moitor din ăla vechi tip CRT alb. Care a-ți prins vremurile alea știți despre ce vorbesc.

Și eu la rândul meu foloseam Yahoo Messenger având Internet acasă care și ăla era un lux, și de fiecare dată, aproape în fiecare zi, primeam mesaj de la ea.

- Hai până jos că iar merge greu!

Eu stăteam ca și acum de altfel, la etajul trei. Așa că dă-i și coboară să rezolv problema.

Pe lângă suportul pentru webcam, Yahoo Messenger mai avea și alte trăsături. Avea faimosul BUZZ care când îl trimiteai îți vibra fereastra de chat și scotea un sunet ca soneria de la ușă.

Avea camere de chat sau grupuri în care intrai și socializai cu mai multe persoane odată. Mai avea și liste de prieteni cărora le puteai trimite un mesaj tip MASS adică scriai un mesaj apăsai TRIMITE și se trimitea la toți odată.

Bineînțeles că apăruseră și scrisorile de tip lanț cu ocazia asta. Care spuneau cam așa:

- Trimite mesajul mai departe prietenilor tăi dacă nu vrei să fii blestemat în următoarele cinci minute.

Era comic, ce să zic. Practic mIRC și Yahoo Messenger au fost ceea ce numim noi astăzi Facebook, Twitter, Instagram sau Snapchat, toate la un loc.


Numai că nu se puteau folosi pe un telefon mobil. Îți trebuia un calculator cu Windows neapărat.

Tot pe Yahoo Messenger mi-am creat o relație romantică care a ținut vreo trei ani, dar despre asta o să vă povestesc înt-o altă postare.

Deasemenea pe Yahoo Messenger am cunoscut și fata care nu trebuia, despre care v-am povestit aici.

Practic Yahoo a fost prima rețea socială a anilor 2000. Făceai schimb de numere de telefon, trimiteai poze, vorbeai ca pe Skype și ce să mai, socializai online la nivel înalt.

Dar yahoo Messenger a avut și părți negative. Așa au apărut și primele scam-uri sau fraude online dacă vrei. Cel puțin frauda cu "Te Iubesc" era la modă, sau videochat-ul.

Cei vizați în frauda cu iubirea sau cu videochat-ul erau italienii, care căutau să întânească femei românce.

Ce făceau fetele noastre? Ori promiteau că vin în Italia, ori că s-au îndrăgostit, ori se dezbrăcau de ce nu în fața camerei, multe vrute și nevrute se întâmplau, totul în schimbul unei sume de bani pe care italianul păgubit le trimitea în țară.

Îmi mai aduc aminte că se putea face schimb de liste între prieteni, puteai trimite toată lista de prieteni către contul tău.

Iar eu "furam" toate listele de prieteni a celor cărora le reparam calculatroarele. Practic, mă logam în YM cu userul și parola pe care clientul mi-o pasa pe loc iar eu transferam lista fără știrea lui/ei.

Și aveam o groază de necunoscuți care mă întrebau, cum de i-am adăugat. Până m-am plictisit și m-am lăsat de sportul ăsta. Nu avea nici un sens.

Apoi am auzit ca s-a desființat, au început încet încet să nu mai actualizeze aplicația, a apărut Facebook între timp și Yahoo Messenger a murit.

Nu și serviciile Yahoo, care încă persistă, dar fără mesagerul minune care a făcut furori.

Și cam atât despre Yahoo Messenger, am zis eu că o să fie o poveste foarte lungă dar nu cred că am reușit să ating lungimea corectă.

Eu l-am folosit la maxim și mi-e dor de programul ăla, dar nah, lumea vrea Facebook acum, să pune poze pe el și să primească like-uri.

Asta e, timpurile se schimbă iar noi trebuie să ne adaptăm la noile condiții, altfel riscăm să rămânem în urmă.

Asta e tot. Ne vedem în postarea următoare. Toate bune.

Vlad

01/04/2022 - La "My Computer"

 

Pentru început haideți să vă spun ce era My Computer. Era un Internet Cafe din Iași, la vreo distanță de jumătate de oră față de casa în care locuiam și pe care îl frecventam împreună cu cel mai bun prieten al meu George.

Asta se întâmpla când aveam vreo 16-17 ani prin anii 2002-2003. Chiuleam de la școală pe atunci cu săptămânile amândoi și cum el avea mai mulți bani ca mine, făcea el cinste de cele mai multe ori.

Operatorii de la sala de Internet deja ne cunoșteau foarte bine, știau cam pe la ce oră apărem și ne rezervau ultima cameră din sală, unde nu venea mai nimeni, deci puteai avea intimitatea ta acolo și erai sigur că nimeni nu se uită la tine în ecran când conversai cu cineva pe mIRC

Treaba era serioasă, fiidcă noi când veneam să stăm pe Internet, luam câte 4-5 ore sau mai mult. Lucru pe care îl costa pe George vreo 10-15 RON să zic, în banii noștrii.

Pe vremea aia încă nu apăruse moneda nouă RON. Eram pe sistem vechi, cu sute de mii de lei. Deci costa în jur de 100.000-150.000 lei vechi.

În mare parte a programului, conversam cu alte persoane sau ne uitam la poze deocheate. Asta făcea orice adolescent la vârsta aia.

O fază comică de tot a fost cu așa zisul Mihai. Era unul din operatorii de sală care venise pînă la noi în cameră să verifice unul din cele 4 calculatoare de acolo care se stricase cred.

Eu și George îl întrebăm:

- Nu te supăra, dar venim de mult aici și nu știm cum te cheamă. Cum te cheamă?

- Mihai, răspunde el.

La care se aude o voce din partea opusă a sălii care strigă:

- Costiiin, măi Costin măi. La care Costin face:

- M-am dat dracu' ! 😂

Practic ne-a mințit că îl cheamă Mihai, când de fapt îl chema Costin.

O fază mai tristă de care îmi amintesc, au intrat în camera noastră niște polițiști care au adus un om ce furase ceva sau nu știu ce făcuse mai exact, și-l băteau acolo. Nu în sensul brutal, dar îi mai aplicau câte un capac după cap. Asta era trist.

Și unul din polițiști se întoarce către monitorul meu. Eu mă uitam la gagici dezbrăcate, dar lui nu i-a păsat de treaba asta. Și mă întreabă:

- Băiatu' ai mIRC?

- Am nenea polițist, cum să n-am.

- Ia caută și tu pe una, pe Iași, vezi dacă e online.

Practic trebuie să văd dacă vreo fată era online ca să vorbească el cu ea. Măi frate și o găsesc.

Și începe polițistul: Zi asta și zi ailaltă. Trebuia să specific că nu sunt eu cel care vorbește cu ea ci e nenea polițistul sub porecla mea, și că vor să se vadă nu știu pe unde.

Avea el o relație ceva cu vreo mândră și cum am menționat mIRC-ul pe atunci era un fel de Facebook acum.

Era singurul program de socializare pe care oamenii îl foloseau, mă refer la cei care știau să folosească un calculator.

Până la urmă au plecat polițiștii cu tot cu infractor și lucrurile s-au calmat. O oră mai târziu ne-am terminat și noi timpul de stat online și am plecat spre casă povestind intens despre faza cu polițiștii.

Mda, cam asta a fost treaba cu cel mai tare Internet Cafe pe care l-am vizitat vreodată. Acum e altceva în locul lui. L-au desființat. Era și normal, mai ales că acum ai Internet acasă și pe smartphone.

Urmează să vă spun povestea cu Yahoo Messegner și cât de tare a fost soft-ul ăla. Până atunci, toate bune.

Vlad