Nu plac pe nimeni, nu vreau ca nimeni sa placă.....

 

...ce vreau să se înțeleagă, nu am nimic de pierdut. Fac parte dintr-o altă lume. Nu am fost niciodată normal și nici nu voi fi. 

Încrederea pe care o aveam pentru oameni a scăzut. Am fost prea mult timp manipulat și a trebuit să îmi sacrific sănătatea psihică.

Pentru ce? Pentru tine? Cuvintele ridică, cuvintele distrug. Blog post-ul ăsta este pentru cei care chiar au fost lângă mine atunci când am făcut sacrificiul suprem.

Vă număr pe degete, nu sunteți mulți. Familia și prietenii. Nu am să dau nume, nu are rost. Vă știu și vă respect.

Pentru cei care nu știu despre ce vorbesc și care n-au fost acolo, vă spun că a fost grav prin ce am trecut.

Ce mi-am dorit în momentul ăla era doar un singur om. Cineva care mi-a promis ceva suprem. Lucru pe care l-aș fi făcut în schimb pentru acea persoană.

Ai uitat ce e aia loialitate. "Pentru totdeauna", nu a existat niciodată. A fost o farsă. No problemo. Sunt Pești, prea periculos pentru lumea asta.

Plătesc cu aceeași monedă. Indiferență, multă indiferență. Se lasă cu multe lacrimi la final, dar acum nu e vina mea, e vina celor care te-au influențat. Și i-ai ascultat!

Urmează să îți înveți lecția. Și nu va fi ușor. Nu îți doresc să treci prin ce am trecut eu dar știu că bine nu va fi.

Trebuia să fii acolo cum ai promis. Dar orgoliul...of orgoliul! Face parte din tine. Ai să îl lași deoparte, dar va fi prea târziu.

Ca să închei, am învățat să mă protejez. Vor mai fi încercări de manipulare la adresa mea? Da. Dar sunt Pești, le miros de la distanță!

Cu drag,

Vlad

Nu îmi place când am dreptate, dar...

 

...Știi care puterea blogulețului ăsta? Că pot scrie ce vreau, când vreau, de unde vreau. E locul meu magic pe care îl pot împărți cu o lume întreagă.

Am creat o poveste de dragoste acum muuult timp, care nu s-a terminat încă. Dar se va termina acum, pentru că sincer am obosit să mai investesc energie în ea.

Nu te așteptai la asta nu e așa? Când te lovește dragostea și nu e împărțită doare ca dracu'. 

Dar vine un moment când fiecare detaliu contează. Ți-ai ales calea, am să o respect, dar consecințele vor rămâne în amintiri.

Ai căutat scuze, cu ele vei rămâne. Planul meu este să trec la următorul nivel și cine vine cu mine nu numai că îmi va câștiga respectul, empatia, curajul, istețimea și dragostea dar ma va avea complet.

Semnul meu astrologic e foarte dedicat. Când va veni acel moment? În momentul în care rup lanțurile, lucru pe care l-am făcut acum.

Ori ce vei zice, orice vei face, va fi în zadar. A venit momentul în care eu zic NU. Șanse ai avut, am încercat și ce am primit în schimb? Acum e momentul să simți și tu ce am simțit eu, respingere.

Și de asta zic, nu îmi place când am dreptate, dragostea vindecă, dar îmbolnăvește în același timp.

Mi-a luat ceva timp să îmi revin. Se zice că Phoenix-ul renaște din propria cenușă, ei bine eu renasc din propria durere. Știai? Nu ți-am spus niciodată.

Și ca să închei povestea, să nu scriu prea mult, pe lângă faptul că da, am ochii albaștrii (de aia am pus și poza de mai sus), renunț.

Renunț în a mai crede în ce începuse frumos. Like-urile la mine nu sunt pe social media, ci în viața reală.

Chiar dacă sunt ancorat în altă realitate, nu vei mai face parte din ea. Nu am avut timp să închidem povestea, așa că ăsta e finalul.

Ce va urma? Evoluție, creștere și cum îmi mai place să zic echilibrul bine calibrat. 

Cu drag,

Vlad

19/04/2022 - Ieri am sărit calul

 

Am să îți povestesc cum am exagerat cu câteva beri și te sfătuiesc să nu faci și tu la fel. Ia și învață pe pielea altora.

Totul a început când am intrat într-un pub și m-am gândit eu că o bere , două nu strică. Problema care e? Când o bei pe prima mai intră și alte 4 după. De asta zic, mai bine nu te apuca.

Au mai venit și doi prieteni și am încins atmosfera la socializare. De acolo am mers la un alt prieten acasă care a cumpărat și el bere la rândul lui, iar eu mă cherchelisem bine.

Nimic nu e mai displăcut decât să te îmbeți de să nu mai vezi pe unde mergi. Mulțumesc lui Dumnezeu, am ajuns cu bine acasă dar impresia pe care am last-o nu a fost una bună.

Nu mai am de gând să repet experiența, care a fost de-a dreptul jenantă, dar m-am gândit să o scriu în jurnal ca să nu mă simt vinovat pentru ce-am făcut.

Dacă ai pățit și tu ca în povestea mea, fugi repede și caută o modalitate de-a te descărca sufletește. La mine scrisul ajută mult. Pe tine poate te ajută o conversație cu cineva pe tema asta.

Oricare ar fi metoda ta preferată, fă cât mai repede gestul. Dacă după o situație din asta nu te descarci sufletește o să porți cu tine o vină pe interior care te va măcina pe parcursul zilei.

Alt noroc pe care l-am avut este că nu m-am trezit mahmur sau cu dureri de cap, dar am avut o ușoară senzație de vină interioară și am decis să o dau jos scriind articolul de față.

Ca să concluzionez. Fii cu băgare de seamă când începi să bei o bere sau orice altă băutură alcoolică și pune stop cât mai repede.

Altfel se poate transforma foarte ușor într-o dependență de care nu vei mai putea scăpa. Ia lecția asta ca învățătură de minte și nu face ca mine.

Atât am avut de zis. Ne auzim în articolul următor. Numai de bine.

Vlad

05/04/2022 - Pauză de la bere!

 

Am mai scris despre problema mea cu alcoolul în tinerețe aici.

Consumam bere în cantități industiale între 15 și 25 de ani, iar asta mi-a afectat rău de tot stilul de viață. Să fii alcoolic nu e un lucru ușor. Bine că am și alte dependențe de care vreau să scap cum ar fi fumatul de exemplu, dar caut un motiv puternic să renunț.

În ultima perioadă am cam sărit calul când vine vorba despre bere. Din nu știu ce motiv începusem să beau din ce în ce mai mult și mai des.

Am început cu o bere în weekend, apoi două beri în timpul săptămânii, au urmat trei beri și era să urmeze patru beri dacă nu mă opream.

Dar am conștientizat treaba asta ieri, când mi-am terminat cele trei doze de bere și am adormit....și am dormit 11 ore.

Când m-am trezit dimineața la ora 4 AM nu am avut nici o problemă cu dureri de cap sau mahmureală dar sentimentul de vinovăție că:

- Bă Vlade, iar ai dat-o pe ulei...era acolo.

Cu am trecut peste? Super simplu. M-am apucat de scris și mi-a trecut instant toată vina interioară ce o purtam.

Și am zis așa:

- Nu e păcat să bei ci e păcat să te îmbeți de nu știi ce e cu tine.

Azi Cosmin, amicul meu din zonă mă sună să ieșim la o bere. I-am zis frumos:

- Îmi pare rău, dar eu azi nu beau bere.

- Cum nu bei? Da încearcă berea asta că e slabă în alcool. Are sub 5%.

Bineînțeles că am ieșit dar cum mi-am promis că nu beau bere, am cumpărat un ceai la sticlă (nu zic marca să nu-i fac reclamă gratis).

Pot zice că a fost cea mai bună decizie pe care o puteam lua. Nu zice nimeni nu, să bei o bere, două, trei, în weekend.

Dar să ajungi să mărești cantitatea de alcool în fiecare zi, păi ăsta e drum care duce spre dependență.

Și e ușor să cazi în capcană. Dependența e ca iubirea. Odată ce se instalează în creier, numai scapi de ea.

Și atunci am zis:

- Bă Vlade, și așa ești fumător (nu înrăit), la ce-ți mai trebuie și alcool?

Și uite așa am scăpat pentru o zi. Mâine fac la fel și tot așa până în weekend, când sunt liber și îmi permit să pușc trei beri într-o zi.

Orice lucru controlat, înseamnă echilibru iar orice lucru în exces înseamnă dependență negativă.

Și cu asta închei postarea. Ne vedem sănătoși în următoarea. Până atunci, numai de bine.

Vlad

05/04/2022 - Când te simți la pământ, sună un prieten adevărat

 

Am o amică (singura de altfel de sex feminin) care mai socializează cu mine din când în când. Am cunoscut-o acum vreo 3-4 ani cred. Nu dau prea multe detalii despre ea ca să îi păstrez intimitatea.

Am încercat să creeăm o relație de cuplu (dar ne certam des) iar distanța e prea mare în Km și avem culturi diferite, însă ideile pe care le împărțim și discuțiile pe care le ținem sunt foarte adânci.

Și azi mă sună, plângând de mama focului că s-a săturat să muncească la vocația ei (care este muzica) și să nu vadă rezultatele dorite.

Ca un bun ascultător ce sunt, n-am întrerupt-o din ce avea de zis. S-a calmat s-a descărcat, după care am putut avea o discuție foarte în detaliu. 

Mi-a mărturisit că s-a săturat să cânte și să nu primească recompensa pe care toți o dorim pe social media, Tik-tok și din astea.

În plus, trebuie să consume multă dată mobilă, să încarce videoclipurile. Like-urile nu vin câte ar trebui, comentariile nici ele nu sunt la nivelul care trebuie și tot așa. Ca orice artist în devenire, fata vrea să își monetizeze conținutul. Dar cum platformele astea au niște cerințe și condiții imposibile zic eu de-a reuși să ajungi viral, apar situații de genul ăsta.

Nu sunt expert în social media, am mai vorbit despre asta, nu sunt fan like-uri, comentarii și "plăceți-l pe Vlad pe Facebook" sau alte platforme din astea.


Bun. Când s-a mai potolit și am simțit momentul în care pot vorbi și eu, i-am spus așa:

- Am fost și eu acolo de multe ori, dar nu mi-am descoprit pasiunea la timp. Așa că uite ce-am făcut. Mi-am deschis blog în limba română (noi vorbind engleză) în care mi-am scris toate trăirile, emoțiile și experiențele mele de viață, să le vadă toată lumea care înțelege limba.

- Am scris pe blog despre orientarea mea sexuală (și nu, nu sunt gay), experiențele mele psihice prin spitale, relațiile eșuate, lipsa de bani, ce mai, tot tacâmul.

S-a schimbat la voce și reacții. S-a oprit din plâns și foarte șocată de ce i-am spus, a zis:

- Ce Vlad? Ai avut curajul ăsta? Eu n-aș avea...

- Da, l-am avut și încă îl am. Și ce crezi că plouă cu trafic la mine pe blog? Nici vorbă. Ai mai multe like-uri și comentarii tu pe platformele de socializare, decât eu pe bloguleț.

- Nu mă citește încă nimeni la modul serios și nu sunt băgat în seamă deloc. Și nu disper, aștept cu timpul să văd ce iese. Mă mai simt și împlit scriind, cum tu te simți cântând, iar faptul că pun întâmplările mele pe Internet mă face să văd viața cu alți ochi.

- M-am săturat să mă gândesc la ce vor spune oamenii despre mine dacă îmi vor citi vreo postare. Că sunt nebun? Știu asta deja! Că mă înjură? Hate-ul online e de când există Internet, agresarea verbală e și mai veche de atât. 

- Am fost deja bătut, umilit, jignit, refuzat de fete când eram tânăr și cu toate astea sunt încă aici fără nici o problemă. Orice mi s-a întîmplat, nu am renunțat.

- Ba chiar am câștigat niște beneficii de pe urma evenimentelor petrecute în viața mea. Iar părerea mea despre dragoste s-a schimbat.

Am motivat-o un pic și a rămas să vorbim data viitoare. Sper că i-a fost de folos. De aia zic, când simți că viața ți-se duce de râpă (asta e doar în mintea ta, bineînțeles) sună un prieten adevărat.

Nu știi niciodată de unde sare iepurele. Și nu îți trebuiesc 5000 de prieteni pe Facebook, sau fani pe Tik-tok, care dacă îi suni sau le dai mesaje, se dau la fund.


Pe final și concluzionând. Există și un proverb american cred care spune așa:

- Un prieten în nevoie, e un prieten în faptă!

Proverbul ăsta vrea să spună că noi oamenii nu uităm ajutorul pe care îl primim din partea celorlalți. Îi știm cine sunt și îi apreciăm pentru asta. Că de aia avem memorie sau ținere de minte dacă vrei.

Și eu la rândul meu m-am simțit validat pentru recunoștința de care a dat dovadă și conversația s-a ternminat cu:

- Te-aș lua în brațe acuma dacă aș putea.

I-ar eu am zis:

- Asta e magia Internetului, scurtează distanța dar face imposibilă conexiunea umană!

Cam atât pentru postarea asta. Ne vedem în următoarea. Și nu, nu am să încetez să scriu doar pentru că n-am audiență sau să fac nu știu ce fel de postare "la comandă" ca să atrag atenția. Ce va fi va fi.

Toate bune,

Vlad

05/04/2022 - Cum mi-am deschis firmă

 

Sau mai bine spus cum am fost forțat să îmi deschid firmă din cauza condițiilor angajatorului. Procesul de deschidere a firmei a fost ușor, dar nu ieftin. Am angajat o firmă de înființări societăți comerciale, am trimis actele prin email și în 3 zile a fost totul gata.

Ei s-au dus pentru mine la ONRC și tot ei s-au ocupat de hârțogăraie și birotică. Comunicarea cu ei a fost excelentă și serviciile impecabile. Mulțumesc Expert Mind pentru ajutor. Sunteți de nota 10.

Apoi a trebuit să îmi găsesc contabil. Noroc cu o vecină din bloc pe care o mai ajut din când în când cu mici treburi logistice. Mă ajută pe gratis cu firma.

Nu detailez aici ce face un contabil, e prea mult de explicat. Cert e că procesul de menținere e pe mâini bune.

Apoi a trebuit să îmi deschid un cont bancar special pentru SRL-uri. Procesul aici a fost mai greoi din cauza documentelor de verificare și a semnăturii electronice. Verificarea s-a făcut prin webcam de pe mobil. A fost nevoie de 3 încercări și am așteptat mult să fiu preluat de un operator bancar.

Am avantaje acum că am firmă. Pot împrumuta bani sau lua credit mai ușor de la bănci. Plătesc un impozit pe venit mic față de un PFA.

Până acum nu am avut nici o problemă și sper nici să nu am. Nu au venit controale și am grijă să nu implic firma în activități din afara actului constitutiv.

Cam asta ar fi în mare. Recomand Expert Mind cu căldură, oricui dorește să își deschidă un SRL în Iași.

Și cu asta am terminat. Mă duc la un suc (că bere parcă am băut destul zilele astea) cu Cosmin, să văd ce mai zice.

Ne auzim în postarea următoare. Toate bune.

Vlad

05/04/2022 - Nea Mărin, Tani Leana și saramura de pește

 

Aveam doi vecini în Leamna de Jos când eram mic. Să fi avut vreo 9-10 ani pe atunci. Locuiau ăn casa de alături.

Nea Mărin: un bărbat de vreo 70 de ani, fumător înrăit.

Tanti Leana: soția lui și ea cam pe la acceași vârstă, femeie gospodină.

Dumnezeu sa-i ierte pe amândoi, mă invitau aproape în fiecare săptămână pe la ei. Dar ce le plăcea foarte mult să facă în zilele călduroase și frumoase, era să stea amândoi pe banca din fața curții și să se uite la lumea de prin sat, care trecea pe stradă.

Bârfeau, de rupeau. Dar ce să le faci. Așa sunt oamenii care nu au ocupație, fiind pensionari amândoi.

Bă nene, făcea Tanti Leana o saramură de pește, cu mămăligă și usturoi de mergea pisica în coadă.

Mâncam de spărgeam, după care ieșseam să stăm pe bancă la bârfe. Câteodată mai aduceam eu peștele prins, când mergeam la pescuit și Tanti Leana îl gătea.

Nea Mărin era cel care mi-a spus că de câte ori mă caută BU prin sat cu nuiaua, să fug repede acasă că iau bătaie mai puțină.

Da de unde, primeam porție dublă de nuia pe fund pentru că fugeam de BU. Și eu eram drac împielițat și nu îi spuneam lui BU când plec de acasă.

Eu nu îi spuneam de teamă că nu mă lasă să mă joc cu prietenii, dar greșseam evident. 

Timpul a trecut iar eu am plecat din Leamna și nu am mai știut nimic de ei. Am aflat mai târziu că au murit, însă nu de probleme de sănătate ci de bătrânețe.

Asta e, ne naștem, îmbătrânim și murim. Și cam asta e mini povestioara despre ei. Ne auzim în postarea următoare. Toate bune.

Vlad

05/04/2022 - Să nu te simți niciodată vinovat

 

De mic copil am avut în mine senzația asta de vină constantă în momentul în care eram certat că am greșit ceva.

Simți în piept și în stomac un gol care nu se mai umple o anumită priodadă de timp.

Într-una din zile BU plecase până în Craiova, încuiase casa și uitase că pusese niște bani într-un sertar. Și o sună pe una din vecinele din sat și îi zice:

- Vezi dacă nu cumva Vlad a luat banii, că nu știu unde sunt.

Cum ți-am mai povestit aici, eu puneam mâna pe ce nu e al meu. Aveam vreo 10 ani pe atunci, când s-a întâmplat povestea asta.

Și vecina asta de care vă povestesc m-a traumatizat psihic. A venit la mine în curte (că eu eram pe afară) și m-a luat la întrebări.

- Vlad, ai luat tu banii?

- Nu! Am zis eu.

Și ăsta era adevărul, nu luasem eu banii. Dar vecina nu s-a oprit aici.

- Nu minți, zi că i-ai luat tu și te las în pace.

- Ok, nah i-am luat!

Asta doar ca să mă lase în pace. Da de unde. Că iar cu întrebările.

- Și ce-ai făcut cu ei?

- I-am cheltuit la magazin! am spus.

În ideea că mă va lăsa în pace.

- Nu, că hai la magazin să vedem pe ce i-ai cheltuit.

- Nu, că nu i-am cheltuit la magazin

- Da unde?

Și uite așa am tot mințit eu compulsiv până am început să plâng de nervi, și am urlat.

- NU I-AM LUAT EU, OK? Degeaba insiști.


Dacă a văzut că nu mai are nici un control asupra mea, eu repetând ca papagalul printre lacrimi (evident) că nu eu sunt vinovat, a plecat și m-a lăsat în pace.

BU a găsit banii când a ajuns acasă și totul a fost uitat ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Dar eu am crescut cu sentimentul ăsta de vină continuă pentru ceva ce n-am făcut. Lucru care m-a afectat adult fiind.

Până m-am apucat de dezvoltare personală și am început să îmi auto-induc: că sunt bun, că merit să fiu înțeles de ceilalți și că am dreptul ca orice om să iau ce decizii vreau în viață.

De asta zic, dacă ai greșit ceva vreodată, nu ține în tine sentimentul ăsta de vină:

- Vai, dar uite ce am făcut!

Ca să scapi de el, cel mai bine e să îl dai afară, scrind sau vorbind cu cineva despre asta.

Și astăzi (că de asta mi-a venit în cap postarea) m-am trezit de dimineață și am văzut tona de mesaje la care nu am răspuns pe seară, fiindcă mă băgasem în pat ieri pe la 17:00.

Și începuse iar senzația asta de vinovăție:

- Bă, da n-am răspuns la mesaje. Oare cum s-o simți celalaltă persoană?

Ca mai apoi să-mi vină mintea la cap și să zic:

- Stai așa Vlade, ai tot dreptul să dormi cât vrei, când vrei. Și nu e obligatoriu să fii disponibil oricând pentru oricine. Timpul meu e limitat.

Plus că acum mai și scriu despre asta, îmi dă o senzație de liniște sufletească și îmi crește vibrația.

Cam atât și cu povestea asta. Ține minte, nu lăsa pe nimeni să te arate cu degetul sau să de-a vina pe tine, în special dacă tu știi în interior că nu ai greșit cu nimic.

Ne vedem în postarea următoare. Toate bune.

Vlad

03/04/2022 - Vlad și crescutul de nepoți

 

Zero vizualizări, așa că pot continua liniștit jurnalul. Da, am făcut și treaba asta. Am fost pe post de baby-sitter pentru copii verișoarei mele primare. O să le zic nepoți.

Totul a început când aveam vreo 22 de ani. Părăsisem jobul în confecții și ultima relație de cuplu și îmi făcusem altă relație.

O să îi spun mândruței ăstiea "Leoaica" pentru că se potrivește cu zodia ei. Am scris despre ea în povestea asta, așa că nu mai intru în detalii despre cum era relația. 

Să îți povestesc cu Bucureștiul și nepoții. Vară-mea mi-a aruncat pastila și mi-a făcut o ofertă.

- Vlad, dacă tot n-ai job, hai în București și ai grijă de Iulia și Dragoș, cât eu lucrez la job sau ies în oraș.

Zis și făcut. Ajung eu în București și mă cazez. Iulia avea 1 an pe atunci, acum cred că are 18, iar Dragoș câteva luni, acu are 17 și ceva cred. În fine, se întâmpla acum mult timp.

Vară-mea avea două apartamente unul lângă altul în zona Gării de Nord. Eu stăteam într-unul din apartamente iar în celalalt, vară-mea cu soțul și copii, în două camere.

Datoria mea era să supraveghez copii să nu se lovească, să le dau de mâncare și să-i distrez cu jucării.

Cum sunt copii mici, plâng mult și nu știi ce să faci pe moment. Dar s-au obișnuit cu mine că le dădeam atenție.

Apoi vară-mea mi-a găsit și primul job printr-o prietenă de-a ei și am început să lucrez La chestionare.

Problema era acum împărțitul timpului. Eu ziua eram la job de la ora 9:00 iar la ora 16:00 suna vară-mea să mă cheme la datorie.

Job-ul era part time, așa că îmi permiteam să plec la ora 16:00. Se mai supăra șefa de departament pe mine că nu pot sta după ora 16:00 când era volum de muncă.

Job-ul era cam departe de Gara de Nord, undeva prin Pipera. Și mergeam cu metroul.

Apoi ne-am mutat într-un apartament mai mare cu 3 camere și am părăsit Gara de Nord. Copii crescuseră cu încă un an, Eram mai aproape de job și am căpătat mai multă experiență parentală. Cred că pot fi un părinte exemplar, deși nu am copii încă.

Și acum câteva cuvinte despre ei. Iulia, o fată cuminte și la locul ei, introvertită și rușinoasă, în schimb Dragoș, e drac împielițat.

Tot timpul se certa cu sora lui și era agresiv. Arunca în ea cu ce găsea și dă-i plânsete.

Și acum Dragoș e încă un băiat neliniștit. Are nevoie de multă atenție și caută validare non-stop. Dacă nu îi dai atenția corectă, începe să te șicănească.

Între timp eu mai mergeam și la Timișsoara acum că eram mai aproape de Leoaică. Și ne vedeam mai des decât când eram în Iași.

Pe scurt, eu și Leoaica ne-am despărțit, copii crescuseră iar eu a trebuit să îmi continui job-ul în Iași unde am și revenit.

Mi-au făcut cei de La Chestionare transferul foarte ușor, după care mi-au băgat un PFA care a fost cu probleme.

Nu mai știu unde e postarea cu La Chestionare, dar am scris despre asta. Și uite așa îi mai vizitez odată pe an pe nepoții mei la București.

Sper ca Dragoș să își revină și să învețe să socializeze corect. Iulia a rămas fată cuminte dar amândoi se confruntă acum cu problemele de adolescenți.

Dar timpul va trece și vor crește și ei. Cam atât am avut de zis în postarea asta. Ne auzim cu bine în următoarea. Toate bune,

Vlad

03/04/2022 - Vlad la Constanța

 

Încă mai verific dacă mă citește cineva, cel puțin după ultima postare. Senin! Nimeni! Nada!

Foarte bine, nu e bai deci pot să mai zic. Johnny, amigo, postarea asta este despre tine. Dacă ajungi să o citești și nu ești mulțumit de ce am scris eu aici, lasă un mesaj în comentarii și am să șterg sau editez cum vrei tu.

Totul a început pe Yahoo Messenger într-o cameră de chat tip grup, în care eram mai mulți, inclusiv fata cu care nu trebuia să am o relație.

Discuții, una alta. De unde ești? Ce vârstă ai? Alea alea.

Am zis fiecare de unde eram, Johnny e din Constanța (deși numai știu nimic de el la ora actuală), eu și fata care nu trebuia să relaționeze cu mine, eram din Iași.

Și uite așa noi trei ne-am pus pe discuții. Ce îți place să faci? Ce preferințe ai? D-ale discuției și socializării, evident.

O replică foarte comică a lui Johnny la un moment dat, despre nu știu ce persoană. Johnny face:

- Bă, vezi că X are părul de la fund în valuri!

Isterie de râs, ce să mai. Acuma, creeasem o conexiune destul de puternică între noi. Și căutam metode să ne vedem.

"Misterioasa" (i se potrivește perfect) - hai să îi zicem așa fetei cu care nu trebuia să am o relație, că e prea lung șirul de cuvinte, era prima care se putea vedea cu Johnny.

Cum de? Păi părinții ei plecau la mare la Costinești care e aproape de Constanța și uite așa au reușit ei doi să se vadă.

Surprinzător, n-a ieșit nimic romantic între ei din perspectiva mea. Cel puțin așa am văzut eu ideea. 

Eu un pic invidios pe Misterioasa pentru că l-a văzut pe Johnny înaintea mea. Și plănuiam și eu să merg să-l văd.

Între timp eu și Misterioasa ne vedem și ne îndrăgostim ca chiorii unu de celălalt. Cu ocazia asta o întreb:

- OK și cum e Johnny?

- Păi de treabă, cuminte și de gașcă.

Mi-a mai povestit ea, multe și mărunte dar nu îmi amintesc să vă zic. Bă nene și vine și rândul meu când am ocazia să mă văd cu Johnny.

Eram în București, mă ocupam ca și baby-sitter crescându-mi nepoții. Și vară-mea cu soțul ei hop la mare, cu mine cu tot, ca să am grijă de copii.

Unde? În Vama Veche, la 10 km de Constanța. Acuma Johnny stătea mai specific în Mamaia cred. Callatis dacă vrei.

Eu nu aveam de unde transport, că nu știam nici un autobuz care duce în Mamaia. Așa că ia-o Vlade la picior, pe jos.

Și dă-i și mergi 10 km. Drumul nu era greu de memorat, pentru că trebuia să mergi doar drept înainte.

Până la urmă, îl sun pe Johnny și zic:

- Ioane, am ajuns frățică. Ce facem acu?

Păi stai acolo că vin eu și te preiau. Zis și făcut. M-a preluat, m-a invitat la el acasă, că era singur din nu știu ce motiv (probabil părinții lui erau la lucru) și mi-a prezentat calculatorul de unde el scria pe chat.

Bun calculator, performant mă refer pentru vremea aia. Câțiva giga de rami, placă video pentru jocuri, ce mai, rachetă pe atunci. 

Nu mai țin minte ce Windows avea, Xp sau 7, dar nu cred că apăruse Win 7 pe atunci. Da, avea XP, că Yahoo Messenger a dispărut când a apărut Windows 7.

Apoi am ieșit eu la o bere, el la un suc, că nah nu avea 18 ani, eu aveam vreo 22 cred, și cam asta a fost.

Ne-am mai plimbat noi pe faleză, mi-a arătat scena în formă de scoică de unde se ținea Eurovison Callatis și cam atât.

După aia dă-i iară 10 km pe jos înapoi în Vama Veche. A fost OK, ce să zic. Știți cum e, una e când vorbești pe chat și ai senzația că e ceva magic la Internetul ăsta și alta e față în față.

Nu am mai vorbit de atunci pentru că adio Messenger. Apăruse Facebook între timp și s-a răcit ca să zic așa, totul.

Eu și Misterioasa ne-am despărțit după cum v-am mai spus și uite așa povestea s-a încheiat.

Ioane, dacă mai știi ceva ce eu nu știu, scrie-mi te rog. Poate nu e întreagă povestea mea.

Cu asta închid și postarea asta și ne vedem în următoarea. Toate bune,

Vlad

03/04/2022 - Vlad și relațiile de cuplu

 

Încă nu mă citește nimeni, așa că pot scrie în continuare ce mă doare. Acum că am terminat cu sexul, m-am descărcat și m-am răcorit ( vezi aici partea 1 și partea 2) haide să îți povestesc despre relațiile mele de cuplu să le zic așa sau romantice, dacă vrei.

Nu am să scriu numele fetelor aici. Le-aș jigni să afle lumea pe cine am avut eu ca partenere. Așa că să le lăsăm în pace și să păstrăm discreția sau secretul de stat. Ca la SRI.

Am avut în total 4 relații, cu durată medie și lungă, exceptând cele 3 mici relații de când eram copil. Alea nu se pun. Nu a fost nici una o relație scurtă, din astea 4. De ce ne-am despărțit? Am descoperit mai târziu motivul și am să ți-l spun și ție imediat.

Între timp, am să scriu porecle în drepul fiecărei relații, porecle ce reprezintă fiecare identitate a fiecărei fete (ca să nu scriu numele real).

1. Prima relație - Fluturașul (a durat vreo 6 luni)

Aveam 16 ani, ea era cu doi ani mai tânără decât mine. Nu știu de ce am atras partenere mai mici (și de statură) dar și mai tinere ca mine.

Țin minte că una din vecinele din scara blocului ne-a "lipit" ca să zic așa. Treaba care era, eu și ea (la fosta mă refer) ne vedeam pe afară la joacă și ne plăceam dar nu aveam curajul să ne spunem unul altuia chestia asta.

Așa că vecina mea, căruia îi și mulțumesc pentru asta, s-a dus și i-a spus:

- Bă, vezi că Vlad așa și pe dincolo.

Acuma fata când a auzit a zis OK, fie. Și uite așa am început și petrecut mai pe la mine pe acasă, mai pe la ea, mai pe afară. Din păcate n-a ținut decât 6 luni, după care s-a răcit din cauza mea (îți zic mai încolo de ce) așa că bagă și citește.

2. A doua relație - Studenta ( aproape un an)

Aveam vreo 18 ani, ea era mai în vârstă ca mine cu vreo 3 ani să zic. Deci am mințit când am zis că au fost numai fete tinere. Rog, iertare.

Aveam primul job în confecții pe atunci. Lucram cu mama la job-ul ăla. Fosta iubită era studentă și venise temporar la muncă, că nah, să nu stai degeaba pe vară.

Totul s-a terminat cu un trandafir la final și o replică de genul:

- Știi, m-a contactat fostul, bla-bla-bla, am zis că reîncepem din nou.

Aici n-a fost vina mea, nu zic că a fost nici vina ei. S-a terminat așa cum s-a terminat și aia e.

3. A treia relație - Leoaica ( 3 ani de zile)

În ciuda diferențelor noastre astrale sau de zodie dacă vrei, ea Leu, eu Pești, am avut momente plăcute.

A fost o relație Iași-Timișoara și vice-versa. Ne vedeam mai greu dar ne bucuram de momentele împreună. Dar ne-am înțeles numai până într-un punct. 

Eu un pic gelos și invidios din fire, ea în centrul atenției când venea vorba de prieteni și foarte sociabilă. N-am mai vrut să vorbesc cu ea și gata, s-a răcit treaba. Am încercat eu să o peticesc cum am putut mai bine, dar cum supa reîncălzită nu e bună. Finito Bruno!

Treaba e că mă cam ignora când era vorba să ieșim în oraș cu vreun amic de al ei, iar tratamentul ăsta nu mi-a plăcut însă nu i-am spus niciodată treaba asta. dar am rămas prieteni virtuali pe Facebook.

Nu vorbim nici acum. Nu vreau să mă bag peste relația ei actuală la care presupun că a muncit destul de mult. Să vin eu din senin cu idei d-astea, ar fi copilăros din partea mea.

Dar cum relațiile 1 la 1 nu se termină niciodată bine...e alegerea ei.

Draga mea, dacă citești asta să știi măcar unul din motivele pentru care m-am purtat urât cu tine. Problema a fost însă alta.

4. A patra și ultima relație - Misterioasa (1 an de zile)

Cea mai tare relație pe care am avut-o. Pești-Pești. Dar, asta e relația care nu trebuia să se întâmple. Toate au mers strună un an de zile. Am rămas șocat de modul în care se purta fata asta cu mine. Știe să te iubească și se implică emoțional și sufletește când vine vorba de romantism.

A fost ca într-un film care s-a terminat prost din cauza scenariului. Și n-a fost vina mea, dar nu dau vina nici pe ea.

Era cu 10 ani mai tânără ca mine, de asta zic că nu trebuia relația asta să se întîmple. Nu zic că am ajuns să facem vreo prostie mai știu eu de care sau să întrecem limitele. Eu fiind mai în vârstă, eram conștient de faptul că e încă un copil la vremea aia.

Finito Bruno și aici cu un mesaj de genul:

- Hai să luăm o pauză. Știi, mie îmi place de altcineva.


Foarte bine am zis, doar îi spusesem dinainte:

- Dacă ai să găsesști pe cineva nou pe viitor, fă bine și spune-mi. Asta o să ne ajute.

Ce nu a făcut ea în schimb, e să îmi facă și mie cunoștință cu băiatul respectiv. Iar asta mi-a stârnit gelozia. M-am purat golănește și am plătit prețul corect. Vreo 3 vizite prin spitalele de psihiatrie, dar am meritat-o.

Părinții ei erau împotriva relației și le dau dreptate aici. Nu sunt părinte dar înțeleg supra protecția în cazuri de genul ăsta.

Acuma, care o fi norocosul care a gasit-o, nu știu, dar îi urez succes și să-l invidiez un pic. A găsit un diamant printre bolovanii de pământ care sunt astăzi pe stradă. Dar o relație de cuplu normală devine monotonă la un moment dat. Va interveni plictiseala și aia e. Dar și-a făcut alegerea, peste care nu am să trec.

Ea e cuminte, la locul ei, stilul rușinos și introvertit ca să zic așa și foarte implicată emoțional pe partea romantică.

Draga mea, dacă vezi asta, să știi că e vorba despre tine. Îmi cer și iertare cu ocazia asta pentru comportamentul meu misogin.


Dacă ai ajuns până aici și nu ai închis încă fereastra cu blogul, hai să îți spun și secretul mult așteptat:

- Bă Vlad, de ce naibii n-a ținut nici o relație. Gelozie? Invidie?

Nici decum. Șpilul este că eu sunt poligam. Am aflat asta foarte târziu în viață, poate chair recent, acum vreun an să zicem.

Ce înseamnă asta? Că vreau să fiu cu mai multe femei odată? Exactatamente. Nu sunt în stare să mențin o relație monogamă.

Prefer relațiile deschise cu mai multe partenere. Acuma, poți să mă judeci cât vrei. Sunt sigur că nu sunt singurul de pe planetă cu un asemenea concept.

Nu sunt defect cu ceva. Iar dacă nici ție nu ți-a mers vreo relație (ca bărbat mă refer) și ai pățit ca în povestea mea și poți rezona cu asta, intreabă-te.

- Nu cumva îmi plac relațiile deschise în care să existe mai multe fete odată?

Dacă răspunsul e pozitiv, nu am decât o singură recomandare pentru tine, în caz de vrei să îți faci o iubită.

Pune-te și vorbesște cu ea deschis și explică-i situația din start, altfel va fi mai greu pentru amândoi pe viitor. E valabil și pentru mine.

Și nu uita că sunt și fete/femei poligame pe lumea asta. Nu le plac relațiile închise. Să stea după un singur bărbat. Și nu sunt defecte cu nimic.

Momentan nu am mai avut nici o relație de cuplu de vreo 11 ani de zile. dar nici nu vreau sau nu caut una.

În același timp vreau să mărturisesc că nu sunt imun la relații de cuplu. Oricând poate veni o mândră să îmi pună capac, dar acum sunt pregătit să îi spun drept în față: 

- Dragă, sunt poligam. Au accepți asta, au nu.

Risc să îmi reduc procentul unei relații serioase cu mult dar există și relații deschise pe lumea asta în care toți partenerii sunt fericiți.

Se numesc Swingers. Și sunt tipul de oameni care își schimbă partenerii între ei. Nu mă înțelege greșit sau nu interpreta. Nu e o boală asta. E ceva normal. Și eu sunt un Swinger din ăsta.

Iar acum pe final ca să și închei, am un mesaj pentru fostele mele iubite, care sună, cam așa:

- Dragele mele, dacă una din voi apucă să citească postarea asta și nu ați înțeles de ce comportamentul meu a fost cum a fost pe parcursul momentelor noastre, să știți că ăsta e motivul. Nu mi-au plăcut niciodată relațiile închise. De asta nu îmi puteam controla stările emoționale. Eram îndrăgostit în mai multe părți. 

- Lucru care poate v-a deranjat pe fiecare dintre voi sunt sigur că v-ați simțit înșelate la un moment dat. 

Iar pentru viitoarele mele partenere (dacă o fi să fie, dacă nu, nu) să țineți minte textul de mai sus, înainte să decideți dacă vreți să fiți cu mine sau nu.

Și cu asta am încheiat și postarea asta. Ne vedem în următoarea cu bine și sănătoși. Toate bune.

Vlad

03/04/2022 - Vlad și dependența de filme porno (cea mai lungă postare de pe blog)

 

Mă uit pe statistici și văd 0 vizualizări pe azi. Nu mă citește nimeni, așa că pot scrie la greu și în continuare.

Pe mine nu m-au plăcut niciodată femeile sau fetele dacă vrei. Asta cred eu. Dar nu zic că nu am avut și noroc. Te simți respins de fete sau femei? Citește asta și poate te va ajuta. Nu există băiat sau bărbat neregulat.

Credeți că mi-e rușine de subiectul ăsta? Unei femei, da, îi este! Dacă am vorbit eu despre schizofrenie și spitale de psihiatrie, apoi asta e apă de ploaie. Nu fug nicăieri când e vorba de așa ceva!

Am avut primul meu contact sexual la 7 ani. Știu, pare stupefiant ce zic aici, dar 1-0 pentru mine. Nu am să zic numele fetei ca să îi păstrez discreția și secretul. Dar îi mulțumesc din suflet pentru "ofertă" care a venit din partea ei.

Primul film porno în schimb, l-am văzut (minor fiind) pe la 10 ani, când nu e normal ca un copil să vadă așa ceva, dar uite că niște adulți iresponsabili sau gândit să de-a play la film de genul ăsta cu mine prin preajmă.

Pot zice că am înțeles din prima cu ce se mănâncă. Prost nu eram! Ceva experiență din partea mândruței de mai sus, tot aveam. Era ceva gen:

- Uite pârț, și eu am făcut!

Nu chiar ca în film, dar undeva pe aproape. Cert e că ce se întâmpla în film, nu îmi era străin.

De atunci nu prea am mai avut parte de așa ceva ani buni la rând! Așa că am ars-o de unul singur.

Nu și când vine vorba de prietenii mei, care în momentul în care am ajuns la subiectul masturbare, au zis:

- Cine eu? Nuu, eu nu fac așa ceva! 

Țțț, serios?

Da da, până ajungi seara înainte de culcare, când nu te vede nimeni și aplici metoda. Dar haideți să "penetrăm" povestea împreună.

Încă din adolescență am devenit dependent de filme porno. Ba chiar am vrut să ajung și actor de filme din astea, pentru că mi s-au părut mie WOW. Cum, Vlad? Tu, actor de filme porno? Da, chair eu. Râdeți cât vreți!

Credeam că ai parte de femei frumoase, bune de "mădular" și te simți bine toată ziua. Asta să i-o spui lui Adrian Mutu.

M-am documentat binînțeles despre cum să ajungi acolo și am văzut din mărturisirea sau confesarea dacă vrei a câtorva foști actori de filme porno, următoarele:

E foarte obositor să filmezi scene de genul ăsta. Te pastilează (cel puțin pe bărbați) să ai erecție forțată, iar femeile mai mult mimează ce simt acolo.

Una din fostele actrițe spunea în felul următor:

- Am ajuns să numai simt nimic de la atâta sex. Așa că am renuțat din cauza familei, care se destrăma fiindcă numai puteam avea parte de sex cu soțul meu în mod corect.

Când am văzut atunci cum stă treaba, m-am lăsat de idee. Clar nu e pentru mine.

Dependența mea de filme porno, a durat cam 21 de ani, masturbarea la fel. Problema e că orice e în exces, strică.

Medicii nu zic nu. Din când în când un moment intim cu tine tine, te protejează de bolile cu transmitere sexuală, te ajută să dormi bine și eliberează serotonina care te face fericit o perioadă.

Când devine adicție sau dependență dacă vrei, atunci e problemă. Și ca să mă înțelegi ce vreau să spun prin dependență de așa ceva, înseamnă să ajungi să-i dai de mai multe ori pe zi. Să ajungi să nu poți trăi fără. E ca la fumat sau alcool.

Hai, cât ești tânăr mai merge. Dar dacă masturbarea și filmele porno te-au ajuns când ești adult, apoi atunci e bubă.

În special dacă ai o relație de cuplu și tu în loc să faci treaba normal cu partenera, ți-o tragi singur prin baie sau pe ascuns. Nu sunt doctor în domeniu, tot ce zic e din capul meu.

Dacă nu ești într-o relație de cuplu, hai că mai merge, da mai rar Ioane. Spun asta din experiență.

Că ce se întâmplă? Obișnuiești mădularul cu mâna, care e mai aspră decât materialul feminin. Mai pe românește, vaginul e mai moale.

Eu am trăit asta pe pielea mea. Majoritatea vieții mele, fiind singur, nu am avut de ales. Dar uite că a venit și ziua victoriei.

S-a întâmplat ca o fată să zică:

Da frate, hai!

Wow, pentru a doua oară în viața mea, am zis: Evrika!. Eram "însetat" îți dai seama, după atâția ani de "secetă". Mărturiesc că nu am simțit mai nimic în timpul acțiunii. De asta revin și spun. Prea multă mână, sărăcia mădularului.

Asta m-a pus pe gânduri și am zis:

- OK, Vlad, reducem pe cât putem operațiunea. 

Dar mai e un șpil aici. Și dacă stai prea mult fără, ca bărbat mă refer, te dor testiculele de te urci pe pereți. Plus că riști să te îmbolnăvești de cancer de prostată nefăcând deloc.

Le-am încercat pe toate, și cu, și fără. Am zis gata, de mâine numai fac. Și am amânat, azi, mâine, pomâine.

După vreo săptămână de zile nu știam de unde a apărut durerea de testicule. M-am ușurat și mi-a trecut.

De aia zic, să nu îți fie rușine cu asta. Se face echilibrat la un anumit interval de timp, pe care tu îl alegi ca frecvență.

Asta numai dacă ești singur și nu ai pe nimeni. Mda, să zicem că ești ca mine și nu te place nici o fată, aia e. Se întâmplă. Dar tot ai o șansă.

Bărbații n-au ciclu. Știi de ce? Dacă nu, citește mai jos sau mai sus.

Fă-ți un orar ca o femeie la ciclul menstrual, măcar lunar, deși e prea rar. În care să zici:

 - Bă, azi e momentul!

Te asiguri că nimeni nu te vede și că ești singur cuc și atunci, da frate, merge un film porno cu ce vrei tu, ca uns. Jenna Jameson, Mia Khalifa....avem gagici care cu asta se ocupă, bravo lor. Tot respectul!

Am văzut câțiva (mă iertați că folosesc cuvântul) dobitoci, care au pornit așa zisa NO FAP challenge.

Ce vrea să însemne pentru cine nu știe? Înseamnă să te lași de tot de masturbare, e o provocare. Că așa îți ajunge testosteronul la maxim și te simți ca un zeu.

- Aloo, eu am încercat asta, prost fiind!

M-am luat după ei și plângeam de durere de (mă scuzați) coaie, o săptămână mai încolo. Pe bună dreptate vă zic.

Așa că, nu te du nici în extrema "dreaptă" (ca să zic așa) dar nu stagna nici pe stânga. Faci prea des? E o problemă care te poate afecta psihic și îți poate scădea stima de sine. Faci prea rar? Canalul tău seminal se va aglomera și vor începe durerile acolo jos. El trebuie curățat la interval de timp.

Iar pe final, o recomandare finuță de la un băiat cumsecade. Niciodată să nu te duci la prostituate!

Eu n-am fost niciodată și îți spun și de ce:

1. Poți lua un BTS în câteva secunde și să îți strici sănătatea pe viață, chiar și cu prezervativ.

2. Poate să vină "peștele" și să îți tragă o mamă de bătaie de n-o uiți în veci. Și îți mai ia și banii de pe tine.

Nu uita că orice "femeie ușoară" ca să nu mai repet termenul de mai sus are un "malac" în spate care e gata să te devoreze.


De unde știu asta? Păi cunosc câțiva nefericiți pățiți care au suferit de urma asta. Și la urma urmei, nu e igienic.

Și cu asta închei postarea să nu devin siropos. Ne auzim în următoarea. Aștept cu drag comentariile tale cu urări de bine sau înjurături.

Toate bune,

Vlad

03/04/2022 - Eu și conținutul meu de "joasă calitate"

 

Cel puțin așa susțin cei de la Google care nu m-au aprobat în programul Adsense. Ce vrei frate? E doar un simplu jurnal.

Dacă ar fi să țin un jurnal pe hârtie, aș pune poze în el? Nu cred, Poate desene prin colțurile lui dar în nici un caz poze. Ar fi doar text.

Și așa plănuiesc să țin proiectul ăsta. Doar text. Sor-mea ținea un jurnal când era adolescentă, jurnal pe care nu aveam eu voie să îl citesc. Era sub lăcățel.

Dar țin minte că am reușit să trag un ochi când scria în el și nu era decât text și desene. Eu nu știu să desenez.

Dacă pun un desen făcut de mine, mă fac de tot râsul. În schimb, când eram în școala profesională, de construcții, aveam un coleg de bancă.

Bă frate ce frumos desena omul ăla. Mi-a făcut niște desene tip anime din Dragon Ball Z. Nu știu să enumăr personajele de acolo dar țin minte că o desenase pe Bulma. Bine de tot vreau să zic (nu porno). I-a scos în evidență ce trebuie.

Din păcate nu știu pe unde sunt desenele alea că vi le-aș arăta. Dacă le găsesc le pun aici la sigur.

Da, și asta e întrebarea cheie. Voi cum țineți unjurnal? Asta dacă țineți unul, bineînțeles. Nu știu dacă mai e la modă în ziua de azi, că deh, avem Facebook și telefoane smart.

Toate jurnalele sunt în format social media. Cu poze din locuri de pe unde ați fost, cu copii, cu familia, ce mai, tot tacâmul.

Nu mi-a plăcut niciodată politica Facebook, deci nu sunt de acord cu ce condiții au ei acolo, dar am un profil mai tras de păr așa.

Îl folosesc ca să îmi fac pagini de Facebook mai mult. Nu fac ce faceți voi. Nu hrănesc balena datelor pesonale.

Asta e părerea mea despre Facebook, e balenă de date personale. Mulți își dau numele real și au impresia că se conectează între ei.

Bravo Mark, ai vândut visul și speranța ideală oricărui însetat de socializare, mai puțin mie. Eu vreau pe Blogspot.

Aș putea avea un blog tip Wordpress, găzduit și alea alea. Dar de ce să plătesc și să mă chinui cu traficul, când Google face o treabă bună cu propriul produs, pe gratis.

Ei se ocupă de marketing, eu de postat și ne înțelegem bine. Fără Adsense, aia e. Ce-mi pasă mie?

Și asta e și cu postarea de față. Ne vedem în următoarea. Toate bune,

Vlad

03/04/2022 - Cum e într-un spital de psihiatrie?

 

Cei care nu ați trecut pe acolo, nu aveți de unde să știți. O să încerc să vă descriu cât mai detailat cele 3 internări ale mele în 2 spitale diferite cu două diagnostice separate: bipolaritate și schizofrenie.

La prima internare, au spus că sunt bipolar, apoi schizofrenic. Hotărâți-vă fraților, pentru că medicul psihiatru actual nu vede nimic greșit la mine.

1. Socola - spital psihiatric din Iași

Cum v-am povestit aici m-au luat jandarmii și m-au dus direct la Socola. Ce s-a întâmplat în continuare nu v-am spus. Uite că spun acușica.

M-au dus la triaj sau ambulatoriu, nici nu știu cum să îi spun, mi-au luat tensiunea și au început să îmi pună întrebări. Cum mă cheamă...etc. Culmea era că și mama se afla acolo plângând de mama focului.

Maică-mea le dătea detalii:

- Îl cheamă Vlad, da, da!

Aveam o criză de identitate cred, pentru că nu am răspuns la nici o întrebare pusă de ei. Așa că m-au dus sus. Și acolo e tot șpilul.

M-a luat un asistent sau doctor ce-o fi fost nu știu (îmi vine să îi înjur dar n-am s-o fac) și m-a întrebat când e ziua mea.

Eu nimic, nici un răspuns. Tremuram ca varga. M-au pus într-un pat, mi-au făcut o înjecție (asta țin eu minte) și după nu știu cât timp de nesomn, am adormit.

Cât am dormit, habar nu am. Dar când m-am trezit și am văzut unde sunt, mi-am făcut o cruce mare. Un miros, de nedescris, și oameni care abia își târau picioarele.

Era ca un film de groază, dar real. Paturile puse unul lângă altul (nu știu câte erau) asta era un salon, apoi holul iar în stânga celălalt salon, asemănătoare între ele.

Mi-au dat un pat și au spus că ăla e al meu și asta a fost. Într-o noapte după ce ne-am pus la somn, aud pe un pacient de pe acolo țipând și înjurând.

Îl legaseră de pat cu ceva, nu am fost prea atent la detaliul ăsta. Eu m-am trezit, m-am dus către patul lui și am început să mă scarpin în cap că nu înțelegeam ce se întîmplă.

Vine unul dintre asistenți sau ce era și zice:

- Aha, ce vrei și tu așa? 

- Nu, nu vreau!

Da de unde, a mai chemat pe cineva, au venit cu niște curele și m-au legat și pe mine de pat. Acuma ați putea spune că e inuman ce s-a întâmplat, dar vă pot spune că e o senzație eliberatoare când te zbați și tragi de curelele alea. Consumi toată energia și adormi.

Cel puțin asta am simțit eu. Acuma, nu că aș vrea să retrăiesc momentul, dar atunci pe loc a fost OK.

A doua zi m-au eliberat, m-au pastilat bine și nu s-au mai atins de mine apoi. După 2 săptămâni mi-au dat drumul și asta a fost.

2 - OZA, Spania

Acuma, OZA e un spital cu mai multe ramuri, printre care și psihiatric. Dar vă pot spune că e cel mai curat și elegant spital care l-am văzut vreodată.

Paturi în camere separate, cu crearșafuri pe ele, făcute frumos, duș înăuntru. Acolo am dus o vreme foarte bună. Ca de obicei eram cuminte.

Îmi luam pastilele corect iar asta le-a plăcut medicilor care nu m-au ținut mult acolo. Eu mă obișnuisem ca la hotel. Numai vroiam să plec. Da de unde. hai acasă.

Acolo nu te legau de pat ca în partea astălaltă. Erau experți. Însă parte din atmosferă era tot la fel cu oameni care abia se târau pe picioare.

Am stat și acolo vreo 2 sapătămâni și asta a fost.

3 - Înapoi la Socola

Și am ajuns și la ultima internare. Aici unchi-miu presat de sor-mea (nu că ar fi el vinovat) m-a convins, iar eu am fost prost și am mușcat-o.

Am mâncat și bătaie (bine nu violentă) dar cât să o simți acolo, pentru că am încercat să fug. Țin minte că m-au luat două gorile, unul de o mână și celălalt de cealaltă mână, eu urlând ca din gură de șarpe, și mi-au făcut o încecție cu Diazepam cred.

Unul din eu zice:

- Da ce ai măi ești vârcolac? Că din ăștia ținem noi închiși aici.

La care eu am țipat în gura mare:

- DA! Chiar asta sunt.

După care am adormit pentru nu știu cât timp m-am trezit iar la normal cu aceeași senzație.

Știu că venea o doamnă doctor în control zilnic și într-o zi o întreb:

- Doamnă, aveți copii?

- Da, cum să nu?

- Și dacă eu aș fi copilul dumneavoastră, ați permite să mă țină aici sus în condițiile astea?

Când a auzit doctorița vorbele astea a și spus:

- Coborâți jos, copilul!

Jos, fiind condiții mai bune de stat, cu camere și paturi separate. Puteai ieși și la o țigară.

Când am scăpat de acolo am jurat că fac tot posibilul și în viața mea nu voi mai călca într-un spital de psihiatrie.

Și nici n-am mai făcut-o de atunci. Cam asta e povestea cu spitalele. Ne vedem în postarea următoare. Toate bune.

Vlad

03/04/2022 - Vlad și desenele animate

 

Totul a început pe la 6-7 ani când BU mă ducea în weekend-uri la Craiova în oraș la mătușa Gabi și unchiul meu Tata Ionel.

Tata Ionel, era director executiv la Daewoo pe vremea aia și avea binînțeles TV marca Daweoo ca și mașina de spălat, că doar acolo lucra.

Cumva am știut din prima cum se folosește o telecomandă. Am avut de mic o afinitate pentru electronice, în special calculatoare.

Descoperisem eu Cartoon-Network care era prin 1992 ceva tare de tot. Dădea desene toată ziua iar eu ma uitam cu orele la: The Flinstones, Dexter's Laboratory și Tom & Jerry.

Bine că erau și desene animate în reluare, dar când ești copil, puțin îți pasă de reluări. Mătusă-mea zicea:

- Da mai lasă mă televizorul ăsta și ieși pe afară și te joacă!

Asta ca să se uite ea cu orele mai târziu, la serialele ei preferate. Adevărul este că era un singur TV și nah, trebuia împărțit.

Nu știu cum s-a făcut într-o seară că am prins programul TNT care era după ora 22:00 și am văzut pentru prima oară WWE, wrestling, care credeam că e real și nu înțelegeam cum un om poate lua o bătaie așa de cruntă, cum de rezistă.

Până am crescut și am citit că sunt trucaje acolo. Ceea ce e și normal. Ai muri dacă ar fi în realitate.


Apoi am venit în Iași și apăruse Fox Kids cu: Spiderman, X-Men, Wunschpunch și numai știu ce fel de desene animate.

M-am uitat și la postul ăla TV destul de mult. Dar cu timpul am crescut și mi-am pierdut interesul. Așa se întmplă. Ești copil și nu vrei decât animație.

Cu timpul gusturile se schimbă. Când crești lași desenele animate în urmă și o iei cu filmele. Ca poi să ajungi la vârsta mea, și să încetezi să te uiți și la alea.

Și asta e povestea mea cu desenele animate. Frumoasă copilărie cu ele pe ecran. Asta e tot. Ne vedem în postarea următoare. Toate bune.

Vlad

03/04/2022 - Amintiri din școala primară

 

Am început școala la 6 ani. Am mai scris aici despre asta. Nu mi-a plăcut nicodată, deși am luat premiul întâi timp de 3 ani consecutivi și asta din cauza lui BU care și ea a fost profesoară la viața ei și mă ajuta la teme.

Ba chiar uneori ea mi le făcea. În clasa înâi am avut ca învățătoare (că așa se supnea pe atunci) pe doamna Giubilan, care ne-a luat și în prima excursie de grup despre care nu am multe amintiri.

Apoi a început clasa a doua până într-a patra cu doamna Paula. O profesoară severă care te bătea cu linia la palmă sau cu nuiaua. N-am mâncat eu multă bătaie în școală dar nici nu sunt de acord cu ea.

Nici elevul să nu bată profesorul, dar nici vice-versa. Aveam un coleg de bancă pe nume Dan, dar porecla lui era Milion.

De ce îi spunea Milion? Nu știu nici în ziua de azi. Țin minte că eram tare la citit, eu care învățasem să citesc la 5 ani, cărți pentru copii cum ar fi: Căluțul Cocoșat sau Doi Cocoși.

Prin clasa a patra, la matematică (materia mea cea mai detestată) ajunsesem cumva la ecuații cu o necunoscută. Știți voi, aia în care muți X-ul după egal, scazi sau aduni și scoți rezultatul.

Eu și Milion am fost scoși la tablă. Stăteam ca două lemne cu creta în mână amandoi neștiind ce să scriem.

Poc, Poc! Câte o nuia la fund primim din partea doamnei Paula. Am început să scriem ca doi savanți de știință și am umplut tabla cu ecuații rezolvate.

Prin clasa a doua am învățat despre Mihai Viteazul, iar Milion colegul meu de bancă avea mari probleme cu cititul, citind pe litere.

Ce n-am înțeles niciodată atunci era să scot ideile principale dintr-un text. Am început să scriu făcând bastonașe și liniuțe apoi au urmat literele din alfabet una câte una.

Aveam caiete pentru fiecare materie în parte și BU mă organiza ca la carte. Hăinuțe curate, ghiozdan, ce să mai, eram un elev mâna întâi.

Mai aveam și un obicei ciudat, luam apărarea celor de la grădiniță când încerca cineva să se ia de ei.

Da, și pe atunci exista bullying. Cred că el există de când s-a inventat școala. Nu știu dacă doamna Paula mai trăiește acum, dar îi sunt recuncător pentru educația de pe atunci.

Atât de prost stăteam cu matematica, încât BU angajase și un meditator care mă pregătea chipurile pentru examenul de trecere din clasa a patra, în clasa a cincea.

Dar examnul s-a scos până am ajuns eu în clasa a cincea și nu a mai fost nevoie să-l dau.

Clasa a cincea am făcut-o în Craiova iar pe a șasea la București. Pe final vă spun că eu nu am înțeles nimic din șscoală în afară de: scris, citit și făcut operații de adunare, scădere, înmulțire și împrțire.

Apoi au apărut radicali, fracții și m-am pierdut total. ca să aflu că matematica în timp devine plină de litere și formule care pentru mine reprezintă limba chineză.

Astea fiind zise, ne vedem în poastarea următoare. Toate bune,

Vlad

03/04/2022 - La biliard pentru prima oară

 

Nu am să uit niciodată senzația asta. A biliardului mă refer. Când joci. Aveam vreo 14 ani când am început să joc în realitate . Mersesem eu într-o vacanță de vară prin Craiova și de acolo în satul în care am copilărit, Leamna.

Pe vremea aia, încă era deschis un bar, care se afla la doi pași de stația de autobuz. barul aparținea doamnei Paula și soțului ei. Doamna Paula mi-a fost profesoară în clasele 2-4 primare de școală. Dar asta e o altă poveste.

Și avea doamna Paula doi nepoți cu care eu mă împrietenisem și care veneau și ei în vacanță acolo.

Biliardul îl jucam pe gratis că deh, îi cunoșteam pe nepoții ei și nu plăteam sesiunile de joc. Primele încercări ale mele de-a lovi bila albă cu tacul s-au doveit a fi în zadar.

Nu știam nici cum se ține tacul în mână. Dar am învățat încet, încet. Jucam câte 4 ore sau până ne plicitseam, ori veneau clienți care plăteau să joace și să bea o bere și nah, trebuia să îi lăsăm.

La urma urmei era vorba de faptul că barul trebuie să producă bani. Nu îmi pot da seama de unde și cum făcuseră rost de masa asta de biliard de care vă povestesc.

Și uite așa am început să prind experiență. Și când am mai crescut, am început să merg cu prietenii prin oraș "la o bilă" și câte o bere. Ca băieții!

Desigur că primul contact cu biliardul a fost când erau jocurile pe televizor și jucam Lunar Ball cu prietenii. Am scris despre Carul cu mantă aici.

Nu prea ar mai fi multe de zis. Nu m-a pasionat chiar 100% jocul ăsta. Îl joc foarte rar. Vărul meu care a locuit cu mine câțiva ani în aceeași cameră, era pasionat de așa ceva.

Juca unde prindea, în realitate și pe calculator. Juca țin minte pe PC Miniclip 8 ball. 

Nu am jucat niciodată pe bani, asta e clar. Totul a fost doar de distracție așa. Gata că am rămas fără cuvinte pentru povestea asta. Ne vedem în postarea următoare. Toate bune.

Vlad

03/04/2022 - Un cățel pe nume Mati

 

Când aveam vreo 14 ani, m-am mutat cu școala în Iași. Și pe vremea aia sor-mea primise un câine de la colega ei de apartament care stătuse în chirie la noi cred (nu știu sigur, am să o întreb).

Cum a ajuns să îi pună numele de Mati? Păi de câte ori își făcea sor-mea temele la matematică, țup și câinele printre foi. Inițial trebuia să îl cheme Mate, de la matematică, dar a rămas Mati până la urmă.

Avea grijă de el, îl scotea pe afară și îl lua cu ea cam pe oriunde mergea. Dar odată ajunsă la facultate, Mati începuse să devină responsabilitatea mea.

Eu trebuia să mă ocup de el iar sor-mea începuse să îi de-a mai puțină atenție fiindcă stătea mai mult cu prietenii ei decât să aibă grijă de cățel.

Nu prea mi-a plăcut mie treaba asta. Și când Mati începuse să știe drumul singur spre casă, îl lăsam pe afară liber și venea singur înapoi când își termina treburile de făcut.

Mai făcea și în casă dacă nu era scos afară, și pe bună dreptate. Eu uitam uneori să îl scot, fiind ocupat cu chestii de adolescent la vremea aia. Aveam și eu prieteni pe care îi vedeam zilnic.

Iar câinele rămânea singur acasă și ne trezeam cu căcuț pe covor. Singurul meu regret e că îl necăjeam des pe Mati. Nu îl băteam sau chestii de genul ăsta. Nu am fost niciodată crud cu animalele. Mi se pare o prostie să ai cruzime față de animale.

Dar chestii precum, îi dădeam cu mâncarea pe la nas prefăcându-mă că vreau să i-o dau s-o mănânce, era una din necăjeli.

Alta era când trăgeam plapuma peste el când stătea pe pat și se enerva. Cât a fost mic el dormea la picioarele lui sor-mea.

Dar când a început să crească, de pe la 2 ani încolo, sor-mea îi interzicea să se mai urce în pat. Din multe motive, cum ar fi faptul că începuse să îi miroase urât blana, sau era prea mare.

Zilele ploioase erau cele mai grele. Venea Mati plin de noroi și trebuia să îl băgăm în cadă și să-l spălăm.

Vai ce mai mârâia și se enerva când avea loc procesul de spălare. Timpul a trecut și sor-mea s-a mutat în Spania la cumnatu-miu și a luat și câinele cu ea, crescându-l în continuare acolo.

Dar devenise bătrân și avea probleme cu șalele. Mergea foarte greu și dinții îi căzuseră. A trăit câinele ăsta vreo 15 ani de zile. N-am văzut nicodată un câine mai longeviv.

A murit în brațele lui sor-mea, care l-a jelit vreo două săptămâni și și-a luat alt câine pe nume Pușkin care din păcate nu a rezistat mai mult de câțiva ani din cauza problemelor continue de sănătate și a trebuit eutanasiat.

Acum sor-mea stă în chirie, iar proprietarii apartamentului nu acceptă "mascotas" (animale de companie, în spaniolă) adică pisici sau câini, lucru care o enervează pe sor-mea la culme, pentru că ei îi plac animalele.


Și cam asta e povestea despre Mati. Ne auzim în postarea următoare. Până atunci, toate bune,

Vlad

03/04/2022 - Pe când aveam părul lung

 

Am făcut-o și pe asta. A fost o perioadă din viața mea între 22 și 25 de ani când mi-am lăsat părul să crească.

La început l-am avut până la umeri, apoi a crescut până la mijlocul spatelui, ca apoi până la fund.

Vreau să mărturiesc că e foarte greu de întreținut. Asta ar fi una și a doua, arătam ca o muiere, sincer.

BICA (bunica mea de pe mamă) zicea că arăt stil "Coana Pearjă". Care e treaba cu Coana Pearjă, la ce se referă?

Coana vine de la cucoană, iar pearjă pe moldovenește ar trebui să însemne prună. Dar se referă la aparatul genital feminin în cazul de față.

Practic ce voia BICA să zică, e că arătam ca un vagin mergător. Și avea dreptate. Abia mai târziu mi-am dat seama. Porecla asta, Coana Pearjă îi era adresată de către BICA lui Gabriel Cotabiță, pentru cine a auzit de el.

Când eram mic, apăruse cântând la TV Gabriel Cotabiță. Cu părul lung pe vremea aia. Și BICA l-a și etichetat zicând:

- Ia uite și pe Coana Pearjă ăsta!

În schimb, primeam multe aprecieri țin minte. Chiar și mama fetei cu care nu trebuia să am o relație și care mă ura fantastic, mi-a zis:

- Bă, da îți stă bine cu părul lung!

Ba chiar și când mergeam La Timișoara țin minte că începusem să îl las să crească.

Dar crescâmd și tot crescând, părul meu a devenit creț și s-a cârlionțat la vârfuri. Ca să nu mai zic de vârfuri despicate și cât de greu era de pieptănat, că trebuia să mă trag de cap zilnic.

Așa că m-am dus într-o zi în prima frizerie și l-am dat jos. Frizerul face către mine:

- Măi băiete, pot păstra eu părul? Că am nevoie! 

I-am zis:

- I-al nene și fă ce vrei matale cu el.

Vară-mea care era obișnuită să mă vadă cu părul lung, a rămas surprinsă când m-a văzut cu el scurt. Și zice:

- Da de ce l-ai tuns? Că îți stătea foarte bine cu el așa.

I-am explicat motivele și a înțeles perfect.

Mi s-a părut mie cool pe vremea aia, dar dacă vrei să îți lași părul lung ca și bărbat, trebuie să te asiguri că părul tău e neted și nu creț.

Dacă e creț, când o să crească, o să ai mari dificultăți cu întreținerea lui.

Mai vreau să adaug că nu am nimic împotriva bărbaților cu părul lung. Fiecare face cum vrea. Faptul că la mine nu a funcționat, nu înseamnă că mi-am făcut o părere proastă despre bărbați cu păr lung.

Și asta e povestea cu părul lung. Și nu, numai am de gând să trec prin experiența asta. Acuma mă tund odată la 2 luni de zile, să mă asigur că numai trec prin ce-am trecut.

Ne vedem în postarea următoare. Toate bune,

Vlad

02/04/2022 - Poker, pariuri și păcănele

 

Le-am făcut pe toate la un loc. Am început cu pariurile acum vreo 18 ani, pe când exista Pariloto la Loteria Română.

Îmi aduc aminte că am câștigat 100 de ron cu doar 5 lei. Ce senzație mișto mă gândeam eu pe atunci.

Am continuat cu păcănele și poker unde nu zic nu, am câștigat și pe acolo câte un mini-jackpot ceva.

Dar nu recomand cazinourile și pariurile. Faci o gaură imensă în buget dacă te apuci de așa zisele jocuri de noroc.

Doar să ai prea mulți bani, să nu ai ce face cu ei și să vrei să te distrezi. Pentru că jocurile de noroc asta sunt, o distracție.

Pe mine m-au ținut legat jocurile de noroc toți ăștia 18 ani. Am jucat și ultimul ban și vă spun:

 - NU FACEȚI ASTA!!!

O să vă pierdeți familia, banii, căsnicia, etc. Cunosc pensionari care se duc și bagă tot la păcănele. Am văzut odată un bilet necâștigător cu o miză imensă, 5.800 de ron.

Trebuie să fii nebun să pui atâția bani pe un bilet. Dar nu am de unde să știu pariorul. Poate avea resursele lui așa că nu vreau să îl judec.

Dar, dacă vrei să te relaxezi totuși, poți din când să mai bagi vreo 30 de ron pe lună acolo. Eu încă mă simt vinovat pentru că odată la 3 luni mai joc, așa de formă.

Dar nu mă aștept la vreun câștig substanțial și nu joc niciodată sume mari de bani. Am făcut deja asta, și am regretat mult la final.

Mai bine caută-ți altceva de făcut. Asta dacă nu ești vreun zeu al pariurilor și ai noroc la greu. Mai sunt și oameni din ăștia. Nah, pentru ei da, sunt făcute jocurile de noroc.

Dar pentru mine, nu. Eu niciodată nu am avut vreun noroc mare să câștig peste 500 de ron, vă spun sincer. Pentru tine cum e? Scrie-mi într-un comentariu, că sunt tare curios.

Și cu asta închei. Toate bune,

Vlad