După cum v-am spus, familia a fost prima care m-a încurajat să continui acest proiect. Azi a venit mama la mine în cameră și m-a întrebat:
- Vlad, cum accesez și eu ce ai scris? Vreau să văd și eu.
- Dar cum te va găsi lumea să citească blogul tău? Aici i-am răspuns că cine mă caută, ma va găsi.
Și stătea cu telefonul mobil în mână așteptând cu nerabdare. Scriu eu URL-ul blogului pe Chrome și începe mama să citească.
S-a amuzat copios pe baza povesștilor pe care le-am scris, în special povestea asta.
M-a ajutat să corectez și câteva greșeli gramaticale (lucru pe care vă rog să îl faceți și voi) în timp ce citea.
Am intrat în pământ de rușine! Nu e ușor să fii vulnerabil în ziua de azi mai ales cu haterii care stau la colț și așteaptă să zică ceva nasol despre tine. Dar mai ales în fața familiei.
De asta nici mulți nu își încep un jurnal ca al meu. De frica ăstora (a haterilor). Dar ăsta de un subiect pentru următorul post.
S-a descurcat greu să găsească postări mai vechi, mai ales că blogspot nu are o formă ușoară de a afișa postările iar eu am uitat să îi spun de butonul pentru căutare.
Și uite așa m-am ales cu primul meu urmăritor și vreo câteva 60 de afișări din partea mamei.
Multumec mama, te iubesc!
În rest, toate bune și ne auzim în postarea cu haterii.
Vlad
