Consistența și răbdarea!

 



Cele două calități pe care am uitat să le dezvolt încă de tânăr. Tot timpul am început ceva și nu am avut răbdare, ba chiar nu am fost consistent în ceea ce fac, sărind de la un proiect la altul, de la o idee la alta.

Până am aflat că problema mea ține de ce se întâmplă pe interior. Răbdare și consistență avem toți ca și calități însă când îndoiala, neîncrederea și auto-sabotarea își fac loc în mintea ta, e normal să nu te ții de treabă.

Este o vorbă: Răbdarea e o virtute pe placul Domnului!


Consistența e și ea foarte importantă când începi cu o idee sau strategie. Vei întâmpina multe provocări și obstacole în timpul dezvoltării ideii pe care o ai.

Dar nu uita faptul că viața este o călătorie fără o destinație anume, ideile vor fi și ele multe, în timp.

Toată treaba este să iei o idee și să o dezvolți în ani dacă nu zeci de ani de zile ca să prindă rădăcini. Săritul de la o idee la alta nu este sănătos.

De multe ori am început lucruri fără să le termin și asta mi-a dat o stare foarte urâtă. Obișnuiam să mă învinovățesc de fiecare dată când renunțam la un proiect.

Bine, acuma nu pot să zic că am fost și original. Am folosit idei implementate de alții în loc să vin cu ceva de la mine.

Blogul ăsta consider că în sfârșit e ceva pe care cu adevărat mi-am pus amprenta. Și am de gând să îmi duc treaba la bun sfârșit, cât o mai ține platforma Blogger.

Nu se știe câtă răbdare vor mai avea cei de la Google cu această platformă, dar nu îmi fac griji pentru că rămâne domeniul, pe care îl pot dezvolta oricând mai departe.

OK, hai că m-am distras un pic de la subiect. Deci, încă odată...pornește cu o idee pozitivă și mergi cu ea până în pânzele albe. Nu renunța orice ar fi.

Asta e definiția consistenței, să nu renunți.

Pe data viitoare în următoarea postare,

Vlad

Despre cum am lăsat 5 vicii deoparte ca să mă dezvolt personal

 


Mi-e cam greu să vorbesc despre subiectul ăsta pentru că e destul de personal. dar hai să îți povestesc cum m-am lăsat de 5 vicii de care nu credeam că voi mai scăpa în veci și pururi și care mă țineau amorțit în fiecare zi.

Am mai scris despre asta în trecut, dar ușor ușor mă reapucasem de ele subtil așa.

1. Fumatul


Probabil cel mai greu de renunțat viciu din ziua de azi. M-am lăsat cel mai mult 3 ani de zile și am dat în relaps. Apoi m-am lăsat 3 luni de zile, iar relaps. Însă acum când scriu aceste rânduri am decis să pun capăt definitiv fumatului. 

Vreau să spun că e destul de dureros să nu te ia pofta, dar când se întâmplă las-o să treacă și ține-te tare. Cu cât trece timpul cu atât se va disipa mai mult.

Am fumat 25 de ani de zile. O căruță de timp dacă mă întrebi. Mulți ar vrea să renunțe dar se plâng că nu pot să facă asta, cu toate că știu care sunt consecințele.

Ai două variante: ori iei taurul de coarne ca mine și decizia finală, ori cauți pe cineva care să te ajute, un info line, un medic specialist sau o instituție de reabilitare.

Fumatul te amorțește, te ține prins în gânduri și nu mai ești în momentul prezent. Acum că l-am tăiat de pe listă, hai să trecem la următorul viciu.


2. Alcoolul

Oricărui bărbat îi place o bere. Eu nu știu să beau. Dacă mă apuc, nu ma mai opresc. Alcoolul e cauza multor agresiuni, pierderi al locurilor de muncă, familiilor destrămate, etc.

Am Început pe la 15 ani să beau. Nu am avut decât probleme din cauza asta. Certuri, scandaluri, lipsă de randament la lucru, lipsă de somn și amorțeală a creierului.

Ca și fumatul, alcoolul distruge, iar cei care se plâng că nu se pot lăsa, pot căuta ajutor profesionist sau pot face ca mine, se pot lăsa la rece.

Oricum ar fi, alcoolul e mai periculos decât fumatul deoarece îți distruge viața mai repede și mai adânc.


3. Jucatul la păcănele (jocuri de noroc)

Nu degeaba se numesc jocuri de noroc deși nu au legătură cu norocul. Câți bani am pierdut aici, numai eu știu. Problema s-a agravat așa de tare încât ajunsesem să joc și salariul.

Nu subestimați acest domeniu de activitate, poate duce la distrugerea unei întregi familii. Se spune că de obicei bărbații sunt cei mai prinși de jocuri, dar ma văzut și femei prin săli.

Am început la 18 ani să joc la pariuri sportive. Am câștigat odată și de atunci am crezut că așa se fac banii. Vă spun sincer că nu e decât o fantezie. Dacă s-ar face bani din asta nu ar mai exista păcăneaua ca și afacere.

N-a fost greu să mă las de sportul ăsta. Chiar mai ușor ca de fumat sau de alcool.


4. Junk-food sau mâncarea proastă și nesănătoasă

Nu dau nume companiilor (ca să nu fac reclamă gratis) la care mergeam și mâncam aripi de pui pline de grăsime și cartofi prăjiți în ulei. De ce ne apucă dependența de acest tip de mâncare? Păi din cauza gustului.

Cei care fac astfel de mâncare bagă niște substanțe toxice pentru miros și gust și le vând la un preț ieftin.

Cum de m-am lăsat? Ca și la restul, am luat decizia să nu mai consum.


5. Filme porno

Cam rușinos subiect dar ce nu facem pentru public. Acuma, treaba e că majoritatea filmelor porno sunt de cacao. Sunt făcute prost din start. Nu zic că nu există și filme bune, la care te poți uita frumos.

Care e faza? Uitatul compulsiv la astfel de materiale îți inhibă stima de sine. În plus, ai senzația că sexul așa se face, ca în filme. Nimic mai neadevărat. Conceptul ăsta e complet fals. Fiecare face sex cum știe.

În plus, multe scene sunt falsificate, actorii mimează de cele mai multe ori iar tu îți pierzi demnitatea de om dacă stai toată ziua uitându-te la ele.

Concluzie

O țigară nu a omorât pe nimeni, o bere mai bea omul din când în când, la păcănele câștigi rar, mâncare proastă mai mâncăm și un film porno de calitate mai vizionăm. Nu și la mine, eu nu știu să mă opresc dacă încep!

Așa s-ar traduce o viață echilibrată. Ei bine toate astea pentru mine au fost vicii sau dependențe dacă vrei.

De ce am renunțat de tot la ele? Pentru că nu le mai puteam controla. Mă controlau ele pe mine. 

Acuma ai să spui: 

- Ei Vlad, sigur ai să revii la unul din ele pe viitor. 

Sincer nu. Am declarat război acestor 5 vicii și am de gând să mă țin tare indiferent de situație. Scriu, citesc, ma plimb, fac altceva în schimb.

Sper ca exemplul meu să vă ajute și pe voi să treceți peste ce vicii aveți. Nu va fi ușor dar dacă ai voință, treci peste toate.

Îți urez succes dacă vrei să te lași și tu de vreun viciu pe care îl ai. Și nu uita, nu poți face dezvoltare personală fiind plin de vicii.

Toate bune,

Vlad

Devino maestru în domeniul tău!

 


Mda, se pare că blogul meu se îndreaptă către dezvoltare personală mai mult, dar e ok. Ce vreau să înveți din această postare este să devii un maestru în domeniul tău.

La ce mă refer? Păi fiecare om e bun la ceva, indiferent cine este. Desenator, scriitor, chitarist, bucătar, doctor, inginer, avocat, politician, etc.

Din această meserie omul își câștigă existența. Acuma, acelui om poate să îi placă meseria pe care o practică sau o poate face din obligație.

Nimic nu e mai urât decât să fii forțat de imprejurări să lucrezi ceva ce nu îți place. Dar vreau să vorbesc despre ce ne place să facem în viață.

Iau scrisul de exemplu, pe care eu îl practic. Mi-a plăcut dintotdeauna să scriu și vreau să învăț cât mai bine această parte.

Repetiția e mama învățăturii


Ca să ajungi maestru într-un domeniu, trebuie să repeți acea activitate, sau parte din ea din nou și din nou în fiecare zi. Nu e deloc ușor pentru că te poate plictisi.

Ajungi într-un punct în care ai senzația că totul merge în gol. De exemplu, așa am pățit eu cu acest blog. Am scris peste 200 de postări și nu am primit nici un comentariu sau feedback momentan, vizitele sunt puține și am senzația că scriu degeaba. În realitate nu este așa!

Dar niciodată nu e prea târziu. Ia ani de zile să reușești să aduci către perfecțiune domeniul în care activezi. Să devii maestru, dacă vrei.

Oricare ar fi hobby-ul sau meseria ta, lucrează zi de zi de zi la ea. Repetă și iar repetă. Desenezi? Gătești? Scrii? Cânți la chitară?

Fă asta în fiecare zi între 10 și 60 de minute și ai să vezi cât de bine îți prinde peste 2 ani. 

Un diamant e un cărbune care stă sub presiune ani de zile ca să își transforme aspectul. Așa și omul se formează.

De aia zic, pune un pic de presiune pe tine indiferent cât de greu pare. Vor fi zile când nu vei avea chef sau nu vei putea să practici, dar asta nu înseamnă să renunți.

Eu de exemplu nu am mai scris pe blog o perioadă și se pare că am uitat cum se practică. Dar am decis să o iau de la capăt pe bune de data asta.

În concluzie, fă ce îți place și repetă zilnic. Timpul te va învăța.

Toate bune,

Vlad



Cum să creezi valoare!

 



Știu că sună a manele, dar nu despre asta e vorba. În realitate valoarea înseamnă o sumă de bani echivalentă cu un produs, bunuri sau servicii oferite.

Mai în detaliu, când tu reușești să rezolvi problemele oamenilor oferi valoare acelor persoane. Exemple, ar fi ele multe. Printre cele mai cunoscute domenii și industrii ce oferă valoare se află:

1. Tehnologia

Ne ajută să comunicăm unii cu alții pe distanțe mari și să dezvoltăm diferite proiecte sau idei. Aici intră computerul sau telefonul de care ne folosim ori de câte ori avem nevoie. Deci are valoare.

2. Medicina

Salvează vieți și ne menține sănătatea. Când ne simțim rău sau avem probleme de sănătate, dăm fuga la medic. Putem spune că medicul oferă valoare.

3. Imobiliarele

De aici ne procuram casele și apartamentele în care locuim sau pe care le închiriem. Această industrie rezolvă problema confortului și oferă siguranță. Valoare și aici.

Bun, dar am vorbit de industrii. Acum hai să vedem tu ca om cum creezi valoare pentru alti oameni? Depinde ce abilități ai.

Știi să desenezi, să scrii, să faci video-uri, website-uri sau editare de imagini? Ei bine, sunt oameni în căutarea unor astfel de talente.

Și sunt dispuși să te plătească bine pentru un lucru bine făcut. Dar înainte să te arunci în treaba asta, trebuie să știi faptul că întâi trebuie să îți dezvolți una sau mai multe abilități ca mai apoi să o monetizezi.

Uite eu de exemplu, scriu acuma. Dar sunt la început, abia îmi dezvolt această abilitate și nu mă va plăti nimeni pentru ce scriu aici până nu devin super bun în ceea ce fac.

Până atunci problema pe care o rezolv eu e faptul că relaxez oamenii cărora le place să mă citească.

Asta înseamnă că deja încep încet încet să creez valoare în online. Cu cât devin mai bun, voi fi și căutat.

Se aplică și la tine. Tu la ce ești bun și ce îți place să faci? Ce probleme poți rezolva?

Uite îți mai dau un exemplu care mă ajută să fac ceva bănuți de pus deoparte. Ajut oamenii din blocul meu cu diferite servicii: cumpărături, curățenie uneori sau ce mai au ei nevoie.

Asta pe lângă locul de muncă și acest mini blog jurnal. Cam asta înseamnă să creezi valoare pentru cei din jur.

Ori ești angajat, ori ți-ai deschis propria afacere, oricare din astea două, poți spune că deja oferi valoare în societate. Acuma depinde și de calitatea valorii.

Cu cât e mai mare calitatea valorii, cu atât crește și pretul plătit. Așa că pune-te pe treabă și dă-i cu valoare în stânga și în dreapta dacă vrei bani.

Cam atât pentru moment. Ne auzim în următoarea postare.

Vlad

Vlad Jurnal Blogspot devine acum angellutz.com

 



Probabil te întrebi de ce am schimbat denumirea domeniului blogului. Ei bine am domeniul angellutz.com de ceva vreme. Voiam să îl păstrez ca să fac marketing afiliat cu el dar nu am avut succes.

Am început în forță, dar am decis să renunț la idee și să pun adresa blogului Vlad Jurnal Blogspot sa fie mai ușor de reținut.

În plus, plăteam prea mult găzduirea pentru el, așa încât m-am gândit că ar fi mai bine să direcționeze aici.

Pentru cine nu știe, Angellutz e porecla mea pe care am ales-o acum 13 ani de zile după ce am văzut un film care m-a inspirat (numai țin minte numele filmului).

Revenind la istoria acestui domeniu, cred ca are aproape un an de zile de când l-am cumpărat și sunt foarte mulțumit de el.

E foarte important în ziua de azi să ai un website, așa cum o fi el, mic și în dezvoltare. Ideea e să începi să îl pornești.

Mulți pleacă de la ideea (ca și mine de altfel la început) să facă bani repede cu website-ul. Foarte rău pentru că nu se pot face bani pe Internet așa cu una cu două.

Se poate, nu zic nu, dar totul începe cu munca pe gratis în primii ani de zile, până te faci cunuscut. Cam asta am vrut să anunț în online.

Subiecte de discutat tot sunt, așa că știți unde gasiți blogul acum. Spor la citit.

Vlad

Învață să pui deoparte în loc să cheltui bani

 



Știi de ce românii sunt nefericiți, încordați și supărați când merg pe stradă? Majoritatea problemelor se rezumă la BANI!

Hai să fim serioși acum, de ce avem impresia că avem nevoie de miliarde de lei ca să trăim bine? Ce nevoi avem? Hai să analizăm:

- Mâncare - în fiecare zi

- Apă -  nu bere și țigări :)

- un acoperiș deasupra capului

- haine

Cam atât ar avea nevoie omul de rând să o ducă bine. Chiar nu mai are nevoie de altceva.

Și totuși de unde vine setea asta de a cheltui și a consuma cât mai mult?

Tocmai din confortul din ce în ce mai ridicat al cetățeanului. În loc să muncească ceva, omul preferă să stea și să i se dea.

Așa că televizunea și Internetul face pe oricine care se lasă manipulat de reclame să cheltuie în neștire.

Cum nu poate o firmă să vină să îți bage mâna în buzunar, te va prinde la T.V cu: "Încearcă și X lucru"

După cum observi, nu zice nimeni CUMPĂRĂ! Încearcă și ....ăsta te va costa bani. Și ce faci nene? Păi îi cheltui.

Și după aia te plângi că numai ai. Că a costat chiria nu știu cât, că cer copii de toate pentru toți. Gigi, nu face copii dacă nu ai cu ce îi întreține!

Nu e greu să pui deoparte. E un obicei, care din păcate nu e prea dezvoltat la noi. 

Unde sunt oamenii? La farmacie sau în supermarket. Bagă medicamente și mâncare cât încape.

Acuma ai să spui că dau vina pe cei din jur. Păi nu te supăra, a cui e vina când nu mai sunt bani? A celui iresponsabil.

Și atunci degeaba te victimizezi și te plângi că nu e și nu e. Hai să facem o diagramă cu DA sau NU:

Ai luat salariul să zicem: 

Ai pus deoparte 10% sau mai mult din el într-un loc secret?

Dacă DA, felicitări, ține-o tot așa vreo câțiva ani

Dacă NU, te-ai ars. Ai să cheltui tot în mod impulsiv pe tot ce prinzi.

Nimic nu e mai neplăcut decât să te prindă finalul de lună fără nimic. Și ce faci? Aștepți următorul salariu și tot așa.

Amână recompensa

Știu că vrei vacanța aia acum, banii ăia tot acum și rezultate cât mai rapide dacă se poate în ceea ce faci, dar în viața reală lucrurile nu funcționează așa.

Faptul că te poți îmbogăți peste noapte, ideea asta, of of, am avut-o și eu în cap foarte multă vreme (vreo 25 de ani de zile) și nu a adus nimic bun.

M-a făcut să pierd mulți bani, așa că nu recomand. Stai departe de oamenii care îți vând conceptul ăsta.

În schimb, uite recomandarea mea: Timp de 6 luni pune 10% sau cât consideri tu de cuviință, deoparte. Strânge bani albi pentru zile negre.

Lasă vacanța aia deoparte. Televizorul ăla mare nu-l cumpăra. Mașină, casă și alte luxuri, dă-le deoparte.

Sfatul ăsta e și mai benefic cu cât amâni recompensa mai mult, să zicem între 1 și 5 ani de zile de pus bani deoparte.

Cam asta am avut de zis. Știu că nu ai să urmezi sfatul meu pentru că necesită multă muncă emoțională și dezvoltare personală.

Într-o lume în care consumerismul din cauza capitalismului e în floare, nu am încredere decât în mine că voi reuși. Nu știu la voi cum va fi.

Voi reveni cu un articol nou în care să îți arăt ce se întâmplă dacă pui deoparte fiecare bănuț și amâni recompensa pe termen lung. Dar asta, peste câțiva ani.

Până atunci am să mai scriu și despre alte lucruri. Deci nu uita sfatul de aur: STRANGE BANI!

Vlad

Suntem compleți și nu avem nevoie decât de noi înșine

 

Ai avut vreodată senzația de "gol pe dinăuntru"? Sincer foarte mulți oameni au această senzație în fiecare zi și încearcă să umple acest gol cu diverse produse consumabile.

Mă simt gol pe dinăuntru? :

- Bag o țigară
- Beau o bere
- Mănânc ceva
- Socializez
- Mă distrez
- etc


Problema e că multe lucruri din viața noastră costă bani. Bani pe care îi cheltuim în loc să îi strângem, ca mai apoi să ne plângem că nu mai avem bani.

Păi cine i-a cheltuit? Singur eu!!!


Însă ce căutăm noi de fapt este fericirea, nu banii. Iar fericirea înseamnă pentru fiecare în parte ceva diferit.

Sunt fericit doar dacă....se întâmplă X

Dar dacă X nu se întâmplă? Atunci sunt supărat și trist. Asta numesc eu fericire condiționată. Așa am învățat că se cheamă.

Așa că am trecut pe fericirea necondiționată. Ce presupune? Păi înseamnă să fiu fericit chiar dacă mi se pare că lumea se dărâmă în jurul meu sau nu am bani sau nu am cutare lucru.

Mai pe românește mă simt complet. Nu am nevoie de lucruri materiale, sau faimă.

Nu sună prea plăcut nu e așa? Păi nu prea, pentru că necesită multă muncă având în vedere felul în care am fost educat de mic.

Și cum am fost mulți educați de mici? Bățul când nu facem "ce trebuie" și dulciuri când trecem peste așteptările părinților.

Foarte rău!!! Ăsta e un sistem de motivare șubred și încă folosit în timpurile noastre.

Ce vreau eu să înveți din această postare este faptul că nu îți trebuie:

- mașini de lux

- case pompoase

- o relație

- bani

- faimă

N-ai nevoie de nimic din toate astea pentru că te-ai născut și ești complet cu ce ai. Dar este asta de ajuns pentru tine?

Bineînțeles că nu! Am explicat mai sus de ce, nu are rost să repet. 

Ca să ajungi la fericirea necondiționată îți trebuie ani de muncă emoțională. Sunt conștient că nu am să schimb lumea cu postarea asta, dar cred că cel puțin un om se va trezi la realitate ca și mine și va vedea cu adevărat ce înseamnă să fie fericit indiferent de ce se întâmplă în jurul lui.

Ne auzim cu drag în următoarea postare. Sper să își fie de folos.

Vlad

Dezvoltare personală prin manipulare...?

 


Știu că sună ciudat, dar exact asta se întâmplă nu numai în România ci și în America. Nu vreau să arăt cu degetul acum spre cineva, că nu e frumos.

Dar ce vreau să spun e că sunt mulți care în loc să le pese de tine și de binele tău, nu vor decât să îți ia banii din buzunar.

Și aici începe manipularea: "Cumpără noul meu curs..." sau "Plătește X bani ca să devii membru grupului de oameni din cercul închis".

Ce vreau să știi este că dezvoltarea personală se face:

1. Pe gratis

2. Fără dependențe față de cineva sau ceva

Dacă ți se cer bani, omul din spatele companiei care îți cere acei bani, ori e hoț, ori e o fraudă, mai pe scurt ești manipulat ușor ușor.

Ce este și mai rău e faptul că odată ce ai plătit începi să adopți și mentalitatea celui care "te învață să devii mai bun".

Eu am căzut pradă timp de 25 ani acestor falși actori care pretind că fac din mine cea mai bună versiune a mea pentru doar X bani.

Problema era că nu făceam dezvoltare personală ci dezvoltare de dependențe. Cum am spus mai sus, dacă vrei să te dezvolți personal, nu ai voie să devii dependent de nimic.

Și când zic dependent, ma refer atât la obiceiuri proaste ca fumatul, alcoolul, păcănele, junk food sau filme porno cât și la dependența față de anumite persoane și produsele vândute de acestea.

Când te alături unui grup de genul ăsta sau unei persoane care promite că te face om de omenie, în realitate nu o să îi pese decât de banii tăi și îți va vinde cât va putea de mult fără scrupule.

Mai pe românește nu prea există afaceri curate, care într-adevăr să le pese de client. Scoate banul și ești de-a găștii. Cât nu scoți banul, ne cam doare în fund de tine și nevoile tale.

Promisiuni de îmbogățire peste noapte, de schimbări în bine în doar câteva săptămâni și pierdut în greutate rapid. Cam astea se etalează pe tot internetul dar și în reclame.

Acuma, nu zic că e imposibil să slăbești și să ai un stil de viață sănătos, sau să faci bani dar să fiu sincer cu tine ai nevoie de muuuult timp. Ia ani de zile să ajungi unde ți-ai propus.

O altă fază de care să fi conștient e faptul că nu poți face bani, cheltuind. Trebuie să îi strângi și să muncești pentru ei.

Trebuie să pui ceva "pe masă" ca să zic așa și lumea te va plăti. Eu de exemplu îmi mai ajut vecinii cu una cu alta și sunt plătit pentru asta.

Tot ce primesc, pun deoparte în loc să cheltui. Am luat salariu? 10% deoparte la seif. Așa se fac banii.

Nu cheltuiți pe investiții proaste, scheme Ponzi sau vreun audio book ori curs video în care mănâncă oamenii rahat.

Aici e manipularea. O vezi? Dacă nu, hai că mai scriu odată: "Oricine vrea să îți vândă ceva, nu vrea decât banii tăi, nu și binele tău".

Și acești gangsteri ca să le spun așa vor folosi tot felul de tactici care să ducă spre buzunarul tău. Ei cred că îți fac un bine, dar nici ei nu sunt conștienți de ceea ce fac.

S-au văzut cu banii în cont și au senzația că gata, asta e soluția pentru îmbogățire. Pe banii cui? Pe banii celui naiv.

Și după ce faci? Te plângi, că țara merge prost, că guvernul e corupt, că oamenii sunt răi. Total fals, ce se întâmplă e faptul că ai fost țepuit, ai cheltuit tot ce ai și acum aștepți următorul salariu pe care îl vei cheltui la fel de rapid.

Spune-mi cât cheltuiești  și pe ce cheltuiești ca să îți spun cine ești. Cam așa stă treaba.

Sper că ți-a fost de folos această postare. Vezi pe ce cheltui banii că la final aia e sursa ta de putere exterioară.

Și nu te lăsa manipulat de promisiuni cu rezultate rapide. Sunt doar fantezii, crede-mă pe cuvânt.

Toate cele bune și ne auzim cu ocazia următoarelor postări.

Vlad!

Următorul nivel

  Cum stăteam așa și mă gândeam, am realizat ceva ce nu am mai simțit până acum. Prea mult timp am fost atașat de persoane, etichete, rezult...