O nouă călătorie...cea înspre sănătate

 


Am tot stat și m-am întrebat încotro voi îndrepta acest blog jurnal pe care îl am și în sfârșit mi-a venit ideea.

Acum două săptămâni m-am întâlnit cu un prieten care mi-a oferit o evaluare gratuită de nutriție.

Nu aveam de unde să știu ca voi face parte din comunitatea în care mă aflu în acest moment. Am fost sceptic la început când am auzit de un stil de viață sănătos și despre nutriție dar după evaluare am observat cum era corpul meu în interior și m-am cam speriat.

Așa că am luat decizia sa mă înscriu #ScrabFitTeam unde am parte de cele mai frumoase beneficii.

Pot spune că merg la sală împreună cu membrii comunității cel puțin odată de săptămână pentru antrenament (sper să măresc timpul petrecut în comunitate).

Consum produse nutriționale de calitate și am învățat să mănânc sănătos.

Apropo, știai că ești ceea ce mănânci

Iar acum să îți spun 5 lucruri pe care le-am învățat în această perioadă:

1. Peste 50% din farfuria mea trebuie să conțină legume (prea multă carne strică sănătatea)

2. Trebuie să am trei mese pe zi și două gustări între aceste mese

3. Să fac sport, mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi (da, fix ca în reclama TV)

4. Să particip la cât mai multe evenimente din cadrul comunității în care m-am înscris

5. Să mă bucur de reduceri de peste 25% când comand produse


Deja rezultatele au început să se vadă chiar dacă se mai pot îmbunătăți. Burta mi-a scăzut, pielea a început să fie mai elastică și am o energie crescută. Nu mai sunt obosit și numai gâfâi.

Abia aștept să văd rezultatul final în trei luni de zile de muncă personală. Vreau să mai adaug că nu e ușor să te ții de treabă.

Ispite sunt la tot pasul iar familia mea încă nu vede beneficiile sănătoase care vin la pachet. Dar cât mai curând posibil le voi demonstra contrariul.

La început am primit tot felul de afirmații negative din partea cunoscuților:

Ba că "nu e pentru tine", ba că "ai să te plictisești de treaba asta și ai să revii de unde ai plecat"

Eu sunt aici să vă spun că vreau pe termen lung și din tot sufletul să mă țin de treabă. Un stil de viață sănătos te face să ieși din tiparul obișnuit al societății în care trăim.

Tot ce trebuie să faci este să îți dorești un astfel de stil de viață și să spui "pot și eu".

Acum, cum am mai spus, cine se ține de treabă, reușeste iar cine nu va continua să se plângă și să se întrebe de ce e bolnav, să meargă la medic în fiecare zi și să ia un pumn de medicamente care nu vor rezolva niciodată problema.

Am să mai revin cu actualizări despre călătoria mea în curând. Până atunci, mesajul meu este acesta:

- Dacă ții la propria persoană și te iubești pe tine însuți, dă-i corpului ceea ce are nevoie, iar când vei ajunge la bătrânețe te vei bucura de roadele pe care acum le vei semăna.

Pe final, dacă și tu vrei un stil de viață sănătos și vrei să faci parte din comunitatea noastră, te invit să lași un comentariu mai jos.

Comunitatea este pentru oricine iși dorește să se înscrie. Nu contează din ce oraș ești. Noi suntem aici să te ajutăm să devii cea mai bună versiune a ta.

Cu drag,

Vlad S.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Următorul nivel

  Cum stăteam așa și mă gândeam, am realizat ceva ce nu am mai simțit până acum. Prea mult timp am fost atașat de persoane, etichete, rezult...