Despre asta vreau să îți vorbesc în articolul dă față. Nu sunt medic psiholog sau vreun expert în domeniu dar pot să îți povestesc din experiența mea.
De mic copil am fost tratat aspru pentru lucrurile greșite pe care le făceam, ba chiar pedepsit. Atât la școală prin sistemul de notare, cât și acasă prin bătăiță sau vorbele rudelor, prietenilor, care sunau cam așa:
- Iar nu ai făcut cutare lucru!
- Ai greșit din nou aici!
- De câte ori trebuie să îți explic?
În situațiile prezentate mai sus, eu mă făceam mic și aplecam capul în jos. În piept și în stomac mi se forma câte un gol pe care eu îl credeam greu de umplut la loc.
Și uite așa am crescut cu acest sentiment, în subconștient, care m-a afectat timp de 25 de ani.
Fiind în starea de vinovăție, nu mai vrei să faci nimic, îți piere cheful, și te retragi ca țestoasa în carapace. Respingi orice fel de ajutor venit din partea altora.
Așa că hai să vorbim despre nu cum să scapi de sentimentul de vinovăție, ci cum să îl controlezi. Știu că tu ai vrea să scapi de el de tot, dar nu se poate. Face parte din mechanismul creierului tău.
1. Recunoaște și acceptă
Da frate, mi-am pierdut controlul (chiar mai des decât trebuie) și: ori am băut mai mult decât trebuie, ori am țipat la tine în loc să vorbesc calm, ori nu te-am respectat îndeajuns.
Sunt doar câteva exemple. Ei bine, sentimentul de vinovăție își va face apariția iar tu va trebui să fii conștient și pe fază.
- Mă simt vinovat, OK accept și recunosc asta!
Deci poți măsura, iar ce poți măsura poți și controla.
2. Iartă-te atât pe tine cât și pe cei din jur
Învață să te ierți pe tine dar și pe alții în momentele astea. Nu vreau să îți dau vreo afirmație sau vreo mantră. Conisder că fiecare știe să se ierte pe sine în felul său. Recompensează-te cu ce crezi tu că îți face plăcere (o ciocolată, un suc, etc.) și caută să eviți în a repeta obiceiul care te-a făcut să te simți vinovat.Gândește ceva de genul:
- Am recunoscut și acceptat vina, acum mă iert atât pe mine cât și pe alții.
3. Adoptă ca și obicei
Fă-ți un obicei din a recunoaște, accepta vinovăția și a ierta în același timp. Senzația va fi una de eliberare pe moment, dar vei vedea că nu poți scăpa de acest sentiment, îl poți numai controla.
Conștientizează. Devino expert în a identifica starea ta de spirit. Și spune așa în gândul tău:
- OK, acum mă simt în felul ăsta. E plăcut pentru mine?
Dacă răspunsul e unul pozitiv, felicitări, tocmai ai învățat cum să îți controlezi emoțiile.
Dacă e un răspuns negativ, te oprești 1 minut, meditezi asupra faptului și vezi ce poți face ca să echilibrezi situația.
Iar dacă e vorba despre vinovăție, aplică pașii de mai sus.
Concluzie
Noi putem alege cum ne simțim în fiecare zi. Dacă lăsăm creierul nostru pe pilot automat să decidă, el va face un cocktail hormonal care ne va da peste cap starea de spirit.
În speranța că articolul ți-a fost de ajutor, lasă-mi te rog un cometariu dacă ai timp și spune-mi părerea ta.
Noi ne auzim cu bine în articolul următor. Toate bune.
Vlad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu