M-am îmbogîțit!!! Glumesc, nu am să vorbesc despre bani ci despre faptul că prin vocație am reușit să fac prima promovare online care mi-a ieșit într-un final cu bine.
Am avut emoții mari, recunosc, în ceea ce privește implementarea. Inițial am scris articolul și am pus video-ul unde trebuie și am prezentat proiectul final, clientului.
Am primit feedback despre ce trebuie corectat și cum dorește clientul să apară în articolul de promovare.
Mi-a plăcut modul în care am colaborat împreună și sunt mulțumit de faptul că am reușit să fac unui om un bine. Mi-a dat OK-ul, totul în regulă.
Acuma te întrebi dacă mi-a ieșit ceva din asta? Absolut! Ba chiar mai mult decât mă așteptam.
Un punct în plus reputației mele pe plan social, liniștee sufletească și nu în ultimul rând împlinirea de care am, avut parte.
Am învățat că înainte de a cere ceva, mai bine oferă tu primul, iar favorul pe care tu l-ai făcut cândva, se va întoarce către tine ca un boomerang.
E legea naturii, ce dai, aia primești. Nu sub aceeași formă, evident. Întotdeauna mi-a plăcut ideea de colaborare, dar una sănătoasă mă refer, în care să construiești ceva pozitiv.
Că de colaborat, eu am mai colaborat cu oamenii, dar în final, orgoliul, ego-ul și invidia, au sabotat ca să zic așa ideile pe care doream să le construim.
Ori a fost vorba de bani, ori de validare socială, ori de ceva în beneficiul persoanei care conlucrează cu tine la același proiect.
Dar mie ce îmi iese dacă fac X lucru pentru tine? Și să îți dau un exemplu:
Într-un weekend am fost la un Hackathon. Ce e ăla poate întrebi?
E locul unde programatorii, hackerii sau cei care sunt buni în calculatoare, genul meu de persoane, se adună și creează aplicații și servicii pentru diferiți clienți în schimbul unor premii.
Eu m-am dus inițial cu ideea de a face singur treabă. dar ca să faci o aplicație solidă, trebuie să fie mai mulți oameni la un loc care să lucreze la unison.
Așa că mi-am găsit un grup de 5 persoane, în care am intrat. Ideile curgeau gârlă pe tablă din partea unuia dintre membri.
Dar când a venit partea de implementare și prezentare 3 dintre ei au dispărut, s-au retras, așa că am rămas doar eu și încă un membru care am lucrat pe implementare.
De ce s-au retras cei 3? Te întrebi. A izbucnit un conflict din cauza premiului cel mare. Nici nu îl câștigaseră și deja își făceau calcule cine ia procentul mai mare în bani.
Îmi sună cunoscută atitudinea asta. Așa eram eu acum ani de zile.
Prezentarea finală am făcut-o eu, cu frica de a vorbi în public. Nu m-am mai simțit așa speriat în viața mea. Dar am fost încurajat cu aplauze și validare socială, chiar dacă nu am câștigat.
Vrei nu vrei, când oferi ceva, sau faci ceva pentru cineva în favoarea și spre binele acelei persoane, automat vei primi de la acea persoană cel puțin favoarea întoarsă inapoi.
Așa sunt oamenii. Nu pot trăi fără să ofere înapoi, dacă primesc ceva.
Poți să îi spui schimb pe schimb. Dar și așa, chiar dacă nu ceri nimic în schimb, trezești interesul persoanei respective și te ține minte.
Scopul meu de astăzi a fost să creez o imagine pozitivă pentru un prieten. Să îl ajut în a deveni viral online cu mesajele pe care vrea să le transmită, fără să cer nimic în schimb.
Și tot am primit un răspuns drept mulțumire, care sună așa:
- Dau share la ce ai scris tu acolo în comunitatea mea.
Ce am câștigat fără să cer nimic în schimb? Am surprins sau am mișcat pe cineva încercând să fac ceva proactiv in avantajul omului, care la rândul lui fără să îi cer eu vrea să facă ceva proactiv pentru mine.
Și cam atât deocamdată. Ne auzim în postarea următoare. Toate bune.
Vlad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu