De mic copil am avut în mine senzația asta de vină constantă în momentul în care eram certat că am greșit ceva.
Simți în piept și în stomac un gol care nu se mai umple o anumită priodadă de timp.
Într-una din zile BU plecase până în Craiova, încuiase casa și uitase că pusese niște bani într-un sertar. Și o sună pe una din vecinele din sat și îi zice:
- Vezi dacă nu cumva Vlad a luat banii, că nu știu unde sunt.
Cum ți-am mai povestit aici, eu puneam mâna pe ce nu e al meu. Aveam vreo 10 ani pe atunci, când s-a întâmplat povestea asta.
Și vecina asta de care vă povestesc m-a traumatizat psihic. A venit la mine în curte (că eu eram pe afară) și m-a luat la întrebări.
- Vlad, ai luat tu banii?
- Nu! Am zis eu.
Și ăsta era adevărul, nu luasem eu banii. Dar vecina nu s-a oprit aici.
- Nu minți, zi că i-ai luat tu și te las în pace.
- Ok, nah i-am luat!
Asta doar ca să mă lase în pace. Da de unde. Că iar cu întrebările.
- Și ce-ai făcut cu ei?
- I-am cheltuit la magazin! am spus.
În ideea că mă va lăsa în pace.
- Nu, că hai la magazin să vedem pe ce i-ai cheltuit.
- Nu, că nu i-am cheltuit la magazin
- Da unde?
Și uite așa am tot mințit eu compulsiv până am început să plâng de nervi, și am urlat.
- NU I-AM LUAT EU, OK? Degeaba insiști.
Dacă a văzut că nu mai are nici un control asupra mea, eu repetând ca papagalul printre lacrimi (evident) că nu eu sunt vinovat, a plecat și m-a lăsat în pace.
BU a găsit banii când a ajuns acasă și totul a fost uitat ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Dar eu am crescut cu sentimentul ăsta de vină continuă pentru ceva ce n-am făcut. Lucru care m-a afectat adult fiind.
Până m-am apucat de dezvoltare personală și am început să îmi auto-induc: că sunt bun, că merit să fiu înțeles de ceilalți și că am dreptul ca orice om să iau ce decizii vreau în viață.
De asta zic, dacă ai greșit ceva vreodată, nu ține în tine sentimentul ăsta de vină:
- Vai, dar uite ce am făcut!
Ca să scapi de el, cel mai bine e să îl dai afară, scrind sau vorbind cu cineva despre asta.
Și astăzi (că de asta mi-a venit în cap postarea) m-am trezit de dimineață și am văzut tona de mesaje la care nu am răspuns pe seară, fiindcă mă băgasem în pat ieri pe la 17:00.
Și începuse iar senzația asta de vinovăție:
- Bă, da n-am răspuns la mesaje. Oare cum s-o simți celalaltă persoană?
Ca mai apoi să-mi vină mintea la cap și să zic:
- Stai așa Vlade, ai tot dreptul să dormi cât vrei, când vrei. Și nu e obligatoriu să fii disponibil oricând pentru oricine. Timpul meu e limitat.
Plus că acum mai și scriu despre asta, îmi dă o senzație de liniște sufletească și îmi crește vibrația.
Cam atât și cu povestea asta. Ține minte, nu lăsa pe nimeni să te arate cu degetul sau să de-a vina pe tine, în special dacă tu știi în interior că nu ai greșit cu nimic.
Ne vedem în postarea următoare. Toate bune.
Vlad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu