Ușor de zis, greu de făcut. Când pierzi o sumă de bani, sau șeful te ceartă la job, ești respins de ceilalți sau îți iei o țeapă, e greu să gândești pozitiv.
Peste 80% din gândurile noatre sunt negative și ne înconjurăm de și mai mult negativism. Când ies pe stradă văd numai oameni supărați care merg cu capul în jos.
Aș putea interpreta un pic de ce un om e atât de abătut. Ori lipsa banilor și faptul că nu are destui, ori vreo ceartă cu partenerul/a sunt principalele cauze pentru care ne supărăm.
Ar mai fi și altele ca: lipsa stimei de sine sau lipsa unui scop în viață.
Cabinetele de psihologie sunt pline de oameni care vin și se plâng despre cât de nedreaptă este viața lor.
Ce faci în cazul ăsta? Când ai senzația totul se prăbușeste în jurul tău?
Nu stagna, nu lenevi asta e clar. Nu faci decât să te afunzi mai tare în gânduri negre.
Citește o carte, vezi un video motivațional, caută-ți un mentor sau fă ca mine descarcă-te prin scris.
Gătește, fă o plimbare sau seteaz-ți obiective noi.
Eu am ieșit din cercul ăsta negativ, căutându-mi vocația, care m-a găsit într-un final. Am încercat diferite lucruri care posibil mi-a plăcut să le fac și hop am găsit scrisul.
Totul începe cu acceptarea.
- Bă, îmi merge mie prost, dar sunt alții cărora le merge mai rău ca mine. Hai să încerc să îi ajut.
Eu așa am început să gândesc când am văzut că viața mea mergea într-o direcție negativă.
Am gătit, am citit, m-am plimbat, am căutat mentor și m-am uitat la clipuri motivaționale. Dar am realizat că pierd timpul și tot nefericit sunt.
Până am început ușor ușor să scriu. Întâi pe hârtie, apoi pe Internet. Am început cu o listă despre ce-mi place să fac și ce nu îmi place să fac.
Chiar dacă există vorba:
- Uneori trebuie să faci și ce nu-ți place în viață!
Eu nu sunt de acord cu ea. Făcând ce nu-ți place, te face să te simți prost și îți scade stima de sine.
Eu când fac curățenie sau spăl vasele în bucătărie, mă simt bine? NU, bineînțeles dar gândul că maică-mea îmi va mulțumi frumos pentru că m-am ocupat de bucătărie, e un gând pozitiv.
Dacă observi că faci în viață numai ce nu-ți place, oprește-te și schimbă direcția. Apucă-te și fă-ți lista cu lucruri pe care ți-ar plăcea să le faci.
Azi un pic, mâine un pic, să ai senzația că faci progrese, să simți că ai crescut un pic, că ai lăsat ceva în urmă, făcut de mâna ta.
Ce te-ar mai putea ajuta să gândești pozitiv sunt afirmațiile și meditațiile. Meditează zilnic 2-3 minute, nu o oră cum zic unii, pentru că nu vei avea răbdarea asta.
Afirmații de genul: Sunt bun, contez, merit! Sunt doar câteva pe care dacă le repeți de cel puțin două ori pe zi, îți poți crește numărul de gânduri pozitive.
Conectează-te doar cu oamenii cu care rezonezi. Fie ei puțini sau mai mulți. Nu îți pierde vremea cu prieteni toxici care te descurajează.
Hai să îți povestesc o fază. Prietenul cel mai bun din Iași, mă descuraja zilnic cu vorbe de gen:
- Bă, vezi că nu o să-ți iasă ce vrei tu să faci!
- Bă, vezi nu ești bun la cutare lucru! Sau...
- Bă, nu ești în toate mințile.
Asta m-a influențat negativ, iar de când a plecat în altă țară, viața mea a început să se schimbe în bine.
E uimitor cât de mult ne influențăm noi oamenii unii pe ceilalți.
Cam atât și cu postarea asta, ne vedem în următoare cu bine. Toate bune.
Vlad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu