05/04/2022 - Atunci versus acum...

 

Am să povestesc în câteva rânduri cum mi-am schimbat mentalitatea legată de mai multe zone ale vieții mele. Atunci, înseamnă când aveam 15 -25 de ani, iar acum înseamnă după 30 de ani.

Bani - atunci

Ca orice adolescent, să fie cât mai mulți și să vină cu muncă puțină sau deloc. Ajunsesem chiar la disperare după bani. Am încercat multe metode ușoare de a face bani, care bineînțeles că nu au funcționat.

Simțeam o lipsă de bani continuă și nici primul sau celelalte job-uri pe care le-am avut și unde am depus muncă grea nu-mi satisfăceau nevoile financiare. Începusem să trăiesc pe spatele altora din ajutoare financiare (rude, prieteni).

Bani - acum

Ei bine, s-a schimbat foaia. Am un job care îmi acoperă nevoile financiare strict necesare dar se poate și mai bine. Nu mai sunt disperat după bani, ci mulțumit de situația mea financiară. Mulțumit în procent de 80%. Întotdeauna e loc de mai bine.

Am renunțat la a bombarda oameni cu reclame tip spam și am realizat că fără muncă fie ea ușoară sau grea nu câștigi nimic. Șpilul acum e să fiu pe picioarele mele și de ce nu să îi ajut și pe alții să fie pe picioarele lor.

Relații de cuplu - atunci

Alergam după fuste și orice fată mi se părea frumoasă. Socializam mai des și mergeam la întâlniri. Credeam că relațiile sunt ceva de vis și că rămâi ca-n filmele de la Hollywood cu fata visurilor tale. Mă despărțeam mai repede și îmi găseam iubite mai ușor.

Relații de cuplu -  acum

Nici nu îmi mai bat capul cu alergat după fuste. Consider că e un consum de timp și energie. Am descoperit că orientarea mea sexuală s-a schimbat în timp și nu mai caut relații obișnuite ci deschise. Sunt mai selectiv cu femeile și știu că nu orice zboară se mănâncă.

E mai greu de găsit pe cineva compatibil în ziua de azi. Și din cauza vârstei dar și din cauza mentalității pe care femeile au dezvoltat-o pe parcursul timpului. Relațiile de cuplu sunt din ce în ce mai scurte, mai plictisitoare și mai monotone. 

Văd cupluri certându-se des și din mai nimic (din senin așa) și căsnicii destrămate mai frecvent. Nunțile și botezurile au devenit afaceri de familie.


Carieră - atunci

Aveam o condiție fizică de invidiat. Puteam lucra peste 8 ore și puteam face munci grele; cărat, curățenie, testat telefoane. Schimbam job-urile ca pe șosete și nu-mi păsa de cum trecea timpul.


Carieră - acum

Contorizez timpul mai eficient. Îmi pun deadline-uri și sunt mai concentrat pe treabă ca înainte. Îmi organizez veniturile obținute mai bine și mi-am deschis firmă. Lucrez mai puțin de 8 ore și eficiența de lucru a scăzut odată cu condiția fizică.

Și cam astea sunt în mare schimbările de mentaliate pe care le-am făcut de-a lungul timpului. Tu cum stai cu ele? Lasă-mi un comentariu dacă ai timp. Sunt curios ce părere ai.

Ne auzim în postarea următoare. Toate bune,

Vlad


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Următorul nivel

  Cum stăteam așa și mă gândeam, am realizat ceva ce nu am mai simțit până acum. Prea mult timp am fost atașat de persoane, etichete, rezult...