Am început dezvoltarea personală acum vreo 10 ani de zile. Primul mentor ca să zic așa a fost Tony Robbins, care m-a ajuat foarte mult să-mi văd defectele, să le repar și de ce nu să trăiesc cu ele.
Apoi a urmat Pera Novacovici. Țin minte că a făcut un semniar gratuit despre iubire pe care l-a ținut în Iași. Am cumpărat și cartea "Cum să îl faci pe Cupidon animalul tă de companie", carte pe care mi-a și semnat-o.
Pe lângă relații de cuplu am mai învățat cum să îmi vindesc traumele copilăriei dar mai ales cum să îmi găsesc vocația, pe care am căutat-o ani la rând.
Vă spun pe cuvânt de onoare că nu îți mai trebuie nimic altceva, odată ce ai vocație. Acum numai am nevoie să citesc cărți despre cum să-mi dezvolt persoana, dar în total timp de 10 ani am ascultat peste 300 de ore audio și am citit peste 1000 de articole scrise.
Dacă simți că îți lipsește ceva, sau nu te simți împlinit, e clar că nu ți-ai găsit încă vocația sau pasiunea. Nu vreau să fiu cârcotaș dar unii oameni nu o vor găsi niciodată.
Așa am crezut și eu la început, și speranța începuse să scadă. Mă întrebam:
- Bă, da oare eu nu sunt bun la nimic? Nu mă pricep să creez nimic?
Și am făcut cum am fost învățat. Să încerc, și aia și ailaltă, până ce am dat de scris.
Am fost sceptic la început, dar mi-a dat o stare de bine și o stare de flux ca niciodată. Scriind mă simt în al 9-lea cer. Nici nu știu când trece timpul.
Mă trezesc dimineața la ora 4 AM, îmi beau cafeaua și fumez o țigară (nu că ar fi foarte sănătos) și trec direct pe blog la scris.
Scriu și câte 4 ore sau 5, depinde cum îmi vine, apoi fac o pauză, mănânc, bag un duș și revin iar la scris.
Asta e treaba cu vocația, nu te mai plictisești făcând ceva ce îți place, ceva ce te face să crești.
Simți că faci progrese, iar asta pentru un om inseamnă enorm. Să știe că a progresat un pic.
E ca și cum a-i câștiga la pariuri sau păcănele, cam asta e senzația ce o simt eu. Structura chimică din compoziția creierului intră ca într-o balanță și ai o stare de echilibru. Dopamină, combinat cu serotonină și oxitocină.
Ăștia trei hormoni se îmbină perefect când îți faci vocația. Opus vocației mele de a scrie, am fricile.
Cea mai mare frică a mea, e să vorbesc în public. A trebuit să o fac o singură dată și țin minte că tremuram din toate încheieturile și transpirasem enorm. Dar am fost încurajat cu aplauze și asta mi-a plăcut.
Și cam asta e treaba cu dezvoltarea personală la mine. Acum numai am nevoie de ea, dar am avut în trecut și nu am ezitat să absorb tot ce prind benefic.
Hai că ne auzim în postarea următoare. Toate bune,
Vlad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu