Cum am mai spus și în povestea mea am fost crescut de bunica (BU), într-un sat numit Leamna de jos, județul Dolj, aproape de Craiova.
Ce nu v-am spus în schimb, e că eu aveam două bunici. Una de pe mamă (BICA) și cea de pe tată (care mă creștea, adică BU).
Din când în când, devreme ce mai crescusem un pic, BU mă lăsa să vin în Iași la mama. Țin minte că aveam 9 ani și călătoream de unul singur cu trenul. Ce senzație frumoasă era.
BICA, trăia la țară împreună cu bunicul, iar mamei i se părea mai OK să mă trimită acolo devreme ce avea de lucru în oraș.
Sunt foarte mândru de fostul job al mamei. Ea era recepționeră la un hotel foarte mare din Iași, în centrul orașului. Dar avea mult de lucru, înclusiv ture de noapte.
Iar eu în vacanța de vară stăteam la țară cu bunicii. Dar nu eram singur acolo, mai era și vărul meu primar.
Ne jucam toată ziua prin curte. BICA, era mai mult decât o femeie casnică. Mă impresiona cât putea femeia asta să muncească. Spăla, facea de mâncare și curățenie în casă, zilnic.
Se trezea dimineață la cinci și până seara la șapte-opt nu înceta treaba. La fel era și BU, nu zic nu, însă BU era genul de persoană mai comodă un pic.
Avea și de ce, pentru că nu eram decât eu de crescut. Iar după cum v-am spus nu eram un copil dificil. Nu ceream multă atenție, eram cuminte și îmi vedeam de treabă.
Marea greșală pe care o repetam în schimb, era să nu îi spun lui BU unde plecam, când mergeam să mă joc cu prietenii de pe atunci.
Și mă căuta bunica prin tot satul strigând:
- Vlaaad, Vlaaad!
Toți vecinii mă știau pentru asta, iar când ajungeam acasă, să vezi bătaie cu nuiaua ce luam.
Unul din vecini, Nea Mărin Dumnezeu Să-l ierte, zicea așa:
- Mă Vlăduț, când te mai urmărește tanti Aurelia (că așa o chema pe BU) fugi repede, repede acasă și vei lua mai pușină bătaie.
Acuma, ce voia să zică el era de fapt, să ajung acasă înainte de a-și da seama buni că lipsesc. Aia era ideea.
Ce făceam eu, era să aștept să apară BU în urma mea, ca eu să fug repede acasă, unde luam porție dublă de nuiele pentru că am fugit.
Dar am crescut și ambele bunici au murit că nah, așa e viața. Azi o trăiești, mâine numai ești.
Pot spune că am avut o copilărie frumoasă, cu multe beneficii din ambele părți.
Cam atât momentan. Ne vedem în postarea următoare. Toate bune.
Vlad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu