Dacă nu ai citit primele două episoade din acest capitol, le poți accesa în link-urile de mai jos:
Iar acum să trecem la episodul numărul 3. Aveam un loc de muncă pe atunci, o să-i spun "La Nea Nicu" să nu îi dau numele real în caz de mă citește vreun coleg 😊 Era prin 2016.
La acest job, timp de 2 ani am testat telefoane smart. Verificam dacă se aude bine difuzorul, camera să se vadă aferent, butoanele să funcționeze, etc.
Toate bune și frumoase. Aveam un șef de nota 10 care mă înțelegea perfect. Asta până s-a schimbat, iar în locul lui au pus la conducerea departamentului cea mai enervantă femeie (cel puțin așa o vedeam eu).
M-a amețit femeia aia efectiv.
- Vlad, testează marca aia. Vlad, testează marca asta! Și tot așa.
Îmi schimba mărcile de telefoane odată la 15 minute. Chestie care m-a enervat la culme, din cauză că eu nu pot face multi-tasking.
Și uite așa, din cauza nervilor a început episodul psihotic numărul 3. Țin minte că testam un Iphone, și am văzut eu acolo pe ecran secțiunea e-books. Și am citit o carte electronică despre un anume bărbat care a ucis pe nu stiu cine. Nu îmi mai amintesc totul.
La un moment dat, o muscă începe să îmi de-a târcoale și se tot așeza pe mâna mea dreaptă. Apoi a urmat un miros funebru, de mort descompus. Sună ciudat, știu! Dar așa e schizofrenia, simți, vezi și auzi ce nu există.
M-am ridicat de pe scaun și am zis:
- Gata, eu nu mai vreau să lucrez nimic.
- Bine, zice șefa. Mergem sus la conducere, că nu mă mai înțeleg cu tine.
Zis și făcut, mergem noi sus, mă bagă în sala de ședințe, unde mai erau trei persoane, îmi pun o foaie în față și mă pun să scriu ce nu mi-a plăcut și de ce mă comport așa.
Pe foaie am scris că mi-am pierdut timpul La Nea Nicu și că nu a meritat nici o secundă efortul pe care l-am depus.
- Nu, că nu e corect ce ai scris, că nu așa se face!
- Dacă nu mai vrei să lucrezi aici, trebuie să îți dai demisia.
- Bine, am zis eu. Aduceți foaia cu demisia.
Am scris tot ce trebuie în foaie, am semnat și am dat să mă ridic să plec acasă.
Dar am fost întrebat:
- Vlad, sigur ești bine? Nu vrei să te ducem cu mașina acasă?
- NU! am zis eu foarte revoltat. Mă descurc singur.
Nu eram bine deloc, dar nici nu voiam să mă bazez pe ei. Și uite așa mi-am luat catrafusele și am plecat.
În drum spre casă, călătorind cu autobuzul, același miros macabru mi-a înfundat nările și aveam senzația că toți călătorii din autobuz sunt niște zombie.
În fața blocului când am ajuns am găsit și o bere, pe care am luat-o în casă și am început să beau din ea.
Între timp, în cercul familiei mele, se aflase (nu știu cum) de faptul că îmi dădusem demisia de la Nea Nicu iar sor-mea dădea tonul și instrucțiunile pe telefoanele mamei și unchiului meu.
În mesajul către unchiu scria așa:
- Nu se poate, trimiteți-l la spital, urgent. Internare!.
Cum stăteam eu acasă destul de agitat și cu berea în mână, apare unchiul meu (fratele mamei, și nu celalat unchi, că am doi în total) intrând pe ușă.
Șe așează pe canapea și îmi zice:
- Hai la spital!
Eu nimic. Am zis:
- Nu merg la nici un spital!
Până îmi vine mie un gând că ar fi vorba de vreun medic psihiatru care să mă vadă, să mă consulte și asta e.
- Hai, am zis eu până la urmă, mergem.
Ne-am urcat într-un taxi, și doar ce-l aud pe unchi-miu:
- La spitalul de psihiatrie vă rog!
Mi-a picat fața. Locul din care am ieșit acum câțiva ani, trebuia să îl vizitez din nou. Și bineînțeles că m-au internat pentru a treia oară. Iar pastile, iar două săptămâni de stat cu toți nebunii de pe acolo.
E o atmosferă ce nu o pot descrie în cuvinte. Trebuie să fi fost acolo, s-o trăiești ca să îți dai seama cum e.
Nu doresc nici dușmanilor, hater-ilor, sau celor care mă enervează, să treacă prin ce am trecut eu. E un loc mort, cu "oameni" care sunt ne-oameni de fapt, mai mult legume mergătoare.
Mâncare puțină sau inexistentă + te mai bat asistenții și medicii de pe acolo dacă îndrăznești să ieși din salonul în care ești pus să stai.
Mulțumesc unchiule, ai făcut o treabă cât o nucă, internându-mă din nou acolo. Îți sunt recunoscător pe viață pentru treaba asta. Mi-a plăcut enorm.
Dar toate s-au terminat cu bine. Am ieșit după două săptămâni când a venit mama și m-a luat de acolo.
Cum am mai spus și în primul episod, am găsit un doctor foarte bun, care s-a ocupat de mine impecabil și m-a scăpat definitiv de schiofrenie.
Doctorul de care vorbesc mi-a spus că nu a fost vorba decât de niște ieșiri spirituale mai intense, nici decum shizofrenie.
Pe final, de știut, că mi-am făcut o îndemnizație de handicap, o legitimație de transport gratuit în toată țara și o patalama pe care scrie PERMANENT!
Mai pe șleau, sunt handicapat pe hârtie. Și nu mi-e rușine cu asta. Atâta timp cât eu mă simt bine în pielea mea, totul e OK.
Cam atat am avut de zis. Lasă-mi te rog un comentariu dacă ai pățit ceva similar și vorbim.
Vlad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu