31/03/2022 - Probleme cu alcoolul, dar am rezolvat

 

Da, ca mulți alții și eu am avut probleme cu alcoolul. Totul a început pe la 16 ani când eu și prietenul meu cel mai bun din Iași ne apucasem serios de băut.

Consumam la început 1 L de bere în fiecare seară, apoi s-au făcut 2 litri, apoi 4 litri. Și am ținut-o așa cred că vreo 10 ani.

De obicei el era cel care dădea berea, pentru că el era cel cu banii mai multi decât mine. Tatăl lui are o mică afacere cu jucării, deci e clar că prietenul ăsta al meu era mai sus-pus ca mine, când trăia în România.

Dar până și el a plecat în altă țară, cu tot cu iubită. L-am revăzut anul trecut în 2021 dar e complet schimbat, numai poți sta la o vorbă cu el ca pe vremuri.

Dar în trecut, țin minte că avea o mașină unde noi ne petreceam timpul cu berea la bord. Bineînțeles că nu a condus niciodată beat cât am fost eu prezent.

Ascultam muzică cu orele, ne îmbătam bine și plecam spre casă. Alteori, mai stăteam prin fața blocului la scară.

Problema era că ne vedeau vecinii și eram faimoși pentru serile în care vorbeam tare și serveam alcool.

M-a influențat prost, ce să zic. Acum am scăpat de problema asta, prin simplu fapt că numai simt nevoia să beau asemena cantități de alcool.

Vârsta își spune cuvântul.

Și cam asta e și cu treaba asta. Tu ce zici? Ai avut probleme cu alcoolul? Cum a fost pentru tine?

Lasa-mi te rog un comment dacă vrei și povestește-ne și nouă.

Toate bune,

Vlad




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Următorul nivel

  Cum stăteam așa și mă gândeam, am realizat ceva ce nu am mai simțit până acum. Prea mult timp am fost atașat de persoane, etichete, rezult...