Să fi avut vreo 8-9 ani când s-a întamplat asta. Prietenul meu cel mai bun din copilărie, Mari, avea o grădină și în spatele gădinii, o baltă.
M-a invitat și pe mine să văd cum pescuiește tatăl lui și de ce nu să prindem și noi niște pește.
Eram uimit de cât de repede prindea nea Ion pește la undință. Numai că aveam o problemă, eu nu aveam undință.
Băi nene, și ce îmi trece mie prin cap. Să îmi fac și eu undiță că deh ambiția copilului. Iar acum faza amuzantă,
Iau un băț, leg ață roșie pe post de nailon, pun o bucată de lemn pe post de plută și în vârf un bold.
Așs aveam eu impresia că prind pește. Și mă prezint și eu acolo cu "scula mea specială" 🤣.
Da ce să prinzi nenică? Acul de pește are un zimț special care împiedică peștele să scape. Mie îmi scăpau peștii unul după altul, dar ce scăpat, că nici nu trăgea de undiță măcar.
Au râs cu lacrimi toți pescarii, până când unui vecin i s-a făcut milă de mine și mi-a proiectat o undiță specială cu care să prind și eu pește.
- Da bine Vlad, zice unul din pescari. Tu cu ață roșie vrei să prinzi pește? Tu crezi că peștele nu vede ața și fuge? Nailonul de aia există, să fie transparent, invizibil pentru ochiul peștelui.
Ei bine și de atunci am învățat să pescuiesc corect și să prind pești micuți dar și mai mari. Făceam furori prin sat.
Veneam acasă și mi-l gătea bunica, pentru că eu nu știam pe vremea aia cum se gătește peștele.
Cam asta e întâmplarea amuzantă de pe atunci. Hai că ne vedem în postarea următoare.
Toate bune,
Vlad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu