31/03/2022 - Lipsa banilor

 

Probabil o simțiți și voi, cei din România mă refer. Eu nu aș duce lipsă de bani dacă aș trăi singur.

Puteți să mă criticați cât vreți dar cu 2000 de lei, într-o garsonieră sau apartament (fără chirie bineînțeles) eu m-aș descurca de minune.

Dar asta e doar o fantezie de-a mea. În schimb, ce e de știut e faptul că eu consum puțină mâncare, apă și curent ca și persoană.

Treaba se complică când trăiești în grup. O fi având grupul bani, dar se ceartă pe ei toată ziua.

- Iar trebuie eu să cheltui, iar trebuie eu să plătesc.

Și tot așa. Când eram mic nu simțeam lipsa banului. Mai îmi dădea mătușa câte ceva, mai bunica un ban acolo. Totul era minunat.

Până am ajuns în Iași. Maică-mea o să se supere citind asta, știu sigur, dar nu a fost niciodată chibzuită cu banii.

Cheltuie tot ce prinde pentru "nevoile casei". E drept că îl avem și pe bunicul, un om ajuns la 96 de ani cu nevoi speciale, deci avem pe ce da banii.

Mie personal, salariul îmi ajunge. Dar când trebuie să îl împart cu restul familiei, atunci mă seacă.

Da, înțeleg conceptul de ajutor în familie, dar să ajung să nu am bani pentru mine doar că "nevoile casei" (bunicul) trebuiesc împlinite, pai unde ajungem fraților?

Și treaba asta mă calcă pe nervi. De asta și scriu despre ea, ca să mă descarc.

Acuma, nu o să detailez câți bani intră în casă, e o chestiune de intimitate. Cer este că banii intrați, nu ajung.

Și trebuie să găsesc singur căi de a-i produce, în afară de job. Sper ca proiectul ăsta să mă poată ajuta.

Am să pun o adresă Bitcoin pentru donații. Cine vrea să doneze, apreciez, cine nu, nu îmi fac speranțe, eu doar încerc.

Ca și creator de conținut eu zic că merit. Mai ales când Google AdSense mi-a refuzat cererea pentru reclame pe motiv că blogul meu are "continut cu valoare scazută"

Așa să fie oare? Vom vedea. Orice ar fi eu voi continua să muncesc la el.

Toate bune,

Vlad

31/03/2022 - Cum m-am apucat de fumat

 

Acum că mi-am vărsat toate problemele în 30 de postări, trebuie să v-o zic și pe asta.

S-a întâmplat când aveam 15 ani. Noi aici în zonă avem o centrală termică, iar băieții, inclusiv eu, ne adunam acolo la stat de vorbă și băut.

Totul frumos până scoate unul din ei o țigară și zice: 

- Hai să fumăm!

Eu am fost reticent la început am zis NU categoric, dar sub presiunea grupului, inclusiv a prietenului meu cel mai bun la vremea aia, care fuma bienînțeles am zis OK până la urmă.

Dar ce să fumez frate, că eu pufăiam. Nu știam pe vremea aia că fumul de țigară trebuie tras în plămâni.

Ăștia râdeau de mine și ziceau:

- Vlad, dar nu așa! Tragi fumul și apoi tragi aer în piept și spui "Vine Popa"

Asta așa ca să râdă de mine și mai tare. Bă frate, și mă pun eu și fac ca ei. Când să zic Vine...

M-a apucat o tuse instant, dar senzația a fost una plăcută, că deh, așa e țigara.

Azi un fum, mâine un fum, am început să cumpăr țigări la bucată, apoi au urmat pachetele, unul după altul.

Cu toate astea nu m-am considerat niciodată un fumător înrăit. N-am putut fuma mai mult de un pachet pe zi. Nici în ziua de azi n-o fac.

Mai târziu m-am lăsat vreo trei ani de fumat, ca apoi după episoadele mele psihotice, în spital să mă apuc din nou.

Poți spune unui fumător, ca și unui alcoolic:

- Lasă-te frate că nu e bun pentru sănătate.

Dar cine să înțeleagă. Și aia e, continui așa. Prietenul ăsta al meu mai avea o vorbă:

- Ce bă, că dacă vreau mă las oricând, dar nu vreau.

Fapt care nu e adevărat, bineînțeles. Nu știu dacă mă voi lăsa vreodată de fumat.

Eram la București, și am cunoscut un om care era operat de un plămân, și tot fuma înrăit. A murit săracul de el până la urmă.

Hai să zicem că dacă mi-ar spune un medic:

- Bă frate, lasă-le că nu e de bine!

Probabil l-aș asculta. Dar doar probabil. Și cam asta e istorioara cu țigara.

În rest, toate bune.

Vlad

31/03/2022 - Prima carte Harry Potter

 

Să vă povestesc cum am ajuns fan Harry Potter. Totul a început când sor-mea care lucra la o librărie din Iași mi-a adus primul volum gratis: Piatra filozofală.

Eu văzusem deja reclame cu HP pe la televizor, dar m-am gândit:

- Ce-i și cu asta? Mare filozofie, unul care ridică o carte cu bagheta (așa era reclama)

M-am îndrăgostit după primul capitol. Nu am mai putut lăsa cartea jos din mână. Am uitat de mâncare și apă. Au urmat volumele doi și trei.

Țin minte că pe la volumul trei, sor-mea trebuia să returneze cartea a doa zi, așa că am stat toată noaptea cu cafea, citind.

Au urmat celelalte volume, apoi filmele. Îmi creeasem o lume care în mintea mea părea reală.

Ajunsesem să cred ca totul e real. Până când sor-mea m-a liniștit și mi-a spus că e doar ficțiune.

Aveam vreo 16 ani pe atunci. Chiar am și acum fan page pe Facebook cu Harry Potter și despre.

Niciodată nu m-am gândit că pot îndrăgi o carte. Dar uite că s-a întâmplat. Țin minte că îmi plăcea Voldemort foarte mult, fiidcă era foarte puternic, așa vedeam eu lucrurile eu pe atunci.

Dar, ca orice fantezie, totul are un final, și seria HP s-a terminat până la urmă. Dar au rămas fanii care și în ziua de azi recitesc volumele unul după altul.

Până și eu m-am trezit ascultând cărțile audi în engleză la vârsta asta. Pe viitor am de gând să îmi cumpăr toată seria de cărți în limba română. Așa, să o am de colecție, că nu strică.

Dacă ești fan HP, lasă un comentariu și spune-mi care e volumul tău preferat. Mie mi-a plăcut primul la nebunie.

Toate bune,

Vlad

31/03/2022 - Întâniri pe mIRC

 

Daaa, asta imi trezește amintiri plăcute. Pentru cine nu știe ce e mIRC, era un program de chat de prin anii 90, nu aveam Facebook pe atunci.

Practic intrai cu o poreclă (nu cu numele tău real) și te conectai la un server, nu era mare grozăvie. mIRC-ul ăsta avea canale pe orașe: Iași, București, Suceava, Buzău, etc.

Și fiecare intra pe canalul din orașul de care aparținea. Eu aveam poreclele, îmi aduc aminte...Adrian17 sau Jelucu.

În fine, pe mIRC vorbeai practic cu oricine, dar ce era cel mai tare, întâlnirile. Salutai omul, îl întrebai printr-un asl pls ce vârstă are, dacă e bărbat sau femeie și din ce oraș e și porneai discuția.

Ca să ajungi la final să te întâlnești cu persoana respectivă, iar dacă vă potriveați...yahoo era magie.

Puteai trimite și poze, dar nu erau mulți care să aibă aparat foto la vremea aia sau trimiteau poze cu altcineva, numai cu ei nu.

Am avut la viața mea trei înâlniri de genul ăsta, adică pe mIRC. Să le elaborăm:


Poreclă: Cristofo

Era un băiat din Craiova, pe care l-am întîlnit în seara de Revelion 2000  când a venit direct la ușa mea. Nu prea am vorbit multe față în față, dar pe Internet, ne-am spus vrute și nevrute. Am stat un pic de vorbă și asta a fost.

Poreclă: Luana

Sau Luciana mai bine zis. Am vorbit online vreo doi ani, eu din Iași, ea din Craiova. Abia așteptam să ne vedem.

Și ne-am văzut, până la urmă. Ce a ieșit? Nimic. Nici o chimie între noi. A fost doar magia Internetului.

Poreclă: DeeDee

Sau Diana din București. De pe mIRC am început conversatia pe Yahoo Messenger (povestesc mai târziu și cu YM). Am stat de vorbă online vreo trei ani, dar nu ne-am văzut niciodată.

Și astea au fost cele trei întâlniri să le zic așa. Deedee nu s-a prezentat la întâlnire. Eu am fost prezent. Dar ce să îi faci. Viața e cum e.

Hai că ne vedem în postarea următoare. Toate bune

Vlad

31/03/2022 - Despre hateri și cum să le dai peste nas

 

Ce sunt haterii? Simplu. Persoane care stau în fața calculatorului, consumă conținut online și fac tot posibilul să te facă de cacao. Ce facem cu ei?

Ăștia blochează pe mulți să își împărtășească gândurile online. Cunosc astfel de persoane, care nu vor nici în ruptul capului să pornească un blog/vlog tocmai din cauza asta.

- Dar dacă ma judecă X. Dar dacă Y spune mai știu eu ce.

Și uite așa frica te ține captiv, faci schizofrenie ca mine și iei pastile (exagerez un pic). De ce? Pentru nu ai reușit să scoți negativul din tine, să exteriorizezi, să fii validat pentru ceea ce ești.

Mini lecție de psihologie: Suntem oameni. Fără validare/iubire nu putem evolua. Dar să revenim la subiect.

Oamenii ăștia nu au nimic de făcut decât să te arate cu degetul, să spună cât de urât ești, ce față ai, ce voce nașpa ai, că ești un loser, un fraier care a apărut și el/ea pe Internet.

Eu personal arăt degetul mijlociu la faza asta. Nu mă mai afectează. Era o problemă pentru mine înainte, crede-mă.

Nu eram în stare să produc un strop de conținut online tocmai din cauza asta. Ca nu cumva, cineva să vină și să zică:

- Ia uite-l și pe ăsta, se crede Eminem.

Am încercat cu video-uri online. Ce am primit? Câteva comentarii despre cât de plictisitor sunt, iar colegii de la "Nea Nicu" unde lucram pe atunci, mă imitau constant.

Sfatul meu nenică e ăsta. Ia și începe, oriune, oricum, oricând și ia mai da-i în tra la la pe cei care nu rezonează cu tine.

Așa că tu, cel care vrei să faci și tu ce fac eu acum, apucă-te. Nu te atinge nimeni fizic cu un comment, nu ar avea cu ce să te rănească. 

Sper că te-am încurajat să pornești și tu propria călătorie online. Dacă nu, îmi pare rău, dar am încercat.

Toate bune,

Vlad

31/03/2022 - Mama îmi urmărește blogul

 

După cum v-am spus, familia a fost prima care m-a încurajat să continui acest proiect. Azi a venit mama la mine în cameră și m-a întrebat:

- Vlad, cum accesez și eu ce ai scris? Vreau să văd și eu.

- Dar cum te va găsi lumea să citească blogul tău? Aici i-am răspuns că cine mă caută, ma va găsi.


Și stătea cu telefonul mobil în mână așteptând cu nerabdare. Scriu eu URL-ul blogului pe Chrome și începe mama să citească.

S-a amuzat copios pe baza povesștilor pe care le-am scris, în special povestea asta.

M-a ajutat să corectez și câteva greșeli gramaticale (lucru pe care vă rog să îl faceți și voi) în timp ce citea.

Am intrat în pământ de rușine! Nu e ușor să fii vulnerabil în ziua de azi mai ales cu haterii care stau la colț și așteaptă să zică ceva nasol despre tine. Dar mai ales în fața familiei.

De asta nici mulți nu își încep un jurnal ca al meu. De frica ăstora (a haterilor). Dar ăsta de un subiect pentru următorul post.

S-a descurcat greu să găsească postări mai vechi, mai ales că blogspot nu are o formă ușoară de a afișa postările iar eu am uitat să îi spun de butonul pentru căutare.

Și uite așa m-am ales cu primul meu urmăritor și vreo câteva 60 de afișări din partea mamei.

Multumec mama, te iubesc!

În rest, toate bune și ne auzim în postarea cu haterii.

Vlad

31/03/2022 - Conversație cu sor-mea

 

După cum am spus, eu și sora mea suntem în legături foarte bune. Și astăzi i-am povestit ce mi-a trecut prin cap. Zic:

- Sor-mea, mi-am făcut blog, ca un jurnal în care scriu tot ce mă apasă.

Răspuns:

- Foarte bine, că în România subiectul schizofrenie, e un subiect tabu. Poate facem un Zoom și ne înregistrăm și poți transforma blogul în vlog.

Alte idei pe care mi le-a dat ar fi să fac niște ieșiri prin alte orașe din țară dacă tot am liber pe transport, să fac poze și să le postez aici.

Treaba e că vreau ca blogul ăsta să fie numai cu text. Așa ar arăta un jurnal în concepția mea. Voi care țineți jurnale personale offline, treceți și poze în el? Sau numai text?

Deasemenea, mi-a spus să recitesc peste o săptămână tot ce am scris până acum și să revizuiesc textele.

Idei bune, ce să zic, însă eu sunt încăpățânat, fixist, etc. Blogul va rămâne așa. Dacă va fi să îmi deschid și canal de Youtube pe tema asta o să vă anunț.

Sor-mea e foarte bună la dat sfaturi, problema e că nu prea se aplică persoanei mele. Eu nu sunt cu ieșiri în grup, sau vizite prin mai cine știe ce locuri.

Nu mi-ar fi frică de rătăcit pe undeva, dar orice ieșire necesită o cheltuială de bani. Mai îți cumperi o shaorma, mai bei o cafea, pe scurt, cheltui, chiar dacă transportul e gratuit.

Îmi place că am susținerea membrilor familiei. Până și maică-mea a fost de acord și a apreciat curajul meu de a pune pe Internet ce mă doare.

Și adevărul e că mai știu câțiva Youtube-ri, cu Asperger sau cu anxietate socială, introvertiți ca mine, care fac aceeași treabă. Își exprimă ideile așa cum le vine.

Cam asta e momentan. Ne auzim in postarea următoare.

Vlad

31/03/2022 - La pescuit pentru prima dată

 

Să fi avut vreo 8-9 ani când s-a întamplat asta. Prietenul meu cel mai bun din copilărie, Mari, avea o grădină și în spatele gădinii, o baltă.

M-a invitat și pe mine să văd cum pescuiește tatăl lui și de ce nu să prindem și noi niște pește.

Eram uimit de cât de repede prindea nea Ion pește la undință. Numai că aveam o problemă, eu nu aveam undință.

Băi nene, și ce îmi trece mie prin cap. Să îmi fac și eu undiță că deh ambiția copilului. Iar acum faza amuzantă,

Iau un băț, leg ață roșie pe post de nailon, pun o bucată de lemn pe post de plută și în vârf un bold.

Așs aveam eu impresia că prind pește. Și mă prezint și eu acolo cu "scula mea specială" 🤣.

Da ce să prinzi nenică? Acul de pește are un zimț special care împiedică peștele să scape. Mie îmi scăpau peștii unul după altul, dar ce scăpat, că nici nu trăgea de undiță măcar.

Au râs cu lacrimi toți pescarii, până când unui vecin i s-a făcut milă de mine și mi-a proiectat o undiță specială cu care să prind și eu pește.

- Da bine Vlad, zice unul din pescari. Tu cu ață roșie vrei să prinzi pește? Tu crezi că peștele nu vede ața și fuge? Nailonul de aia există, să fie transparent, invizibil pentru ochiul peștelui.

Ei bine și de atunci am învățat să pescuiesc corect și să prind pești micuți dar și mai mari. Făceam furori prin sat.

Veneam acasă și mi-l gătea bunica, pentru că eu nu știam pe vremea aia cum se gătește peștele.

Cam asta e întâmplarea amuzantă de pe atunci. Hai că ne vedem în postarea următoare.

Toate bune,

Vlad

31/03/2022 - La mormoni

 

Se întmpla acum 2 ani prin 2020. Eram pe strada Stefan cel Mare din centru orașului Iași. Cum mergeam eu pe stradă, mă opresc din mers doi tineri îmbrăcați la sacouri cu ecusoane albe.

Nu le mai țin minte numele. Nu știau bine românește așa că am dat-o pe engleză cu ei. Am aflat că sunt misionari mormoni și dacă vreau să particip și eu la așa zisa slujbă în fiecare duminică.

Am luat eu cartea de vizită de la unul dintre ei, și m-am prezentat la locul cu pricina să văd și eu cum e la slujba asta.

Acuma, nu vreau să pornesc vreun război religios pe aici, fiecare să înțeleagă ce vrea, eu doar povestesc cum a fost.

Bă nene, se cântă la orgă acolo, muult. Se crede doar în Isus și atât. Iar cireașa de pe tort e botezul.

Doar și numai prin botez....bla-bla-bla

Și voiau băieții să mă boteze, la propriu. Adică, să mă bage într-o cadă cu apă, îmbrăcat în veșminte albe, ce mai, tot tacâmul.

Eu am spus:

- Bă băieți, eu sunt creștin-ortodox, eu mai cred și în Tatăl pe lângă Fiu și am fost botezat deja când m-am născut.

- Nu că nu e bine așa, că restul Bisericilor sunt fraude, și doar biserica lor e cea corectă.

Am primit și cartea lui mormon pentru participare. Dar când am văzut că așa stă treaba am, zis:

- Mulțumesc, dar nu. Mă duc acasă.

Ce voiam eu de fapt? Să îmi fac niște prieteni, atâta tot. Mai ales că vorbeau și engleză. Era ideal.

Aaah, încă ceva. M-au invitat la un joc de fotbal (gratuit) pe un teren, pe care eu credeam că ei l-au închiriat.

Am jucat puțin fotbal acolo, iar la final îmi spune unul din băieți:

-  Te costă 20 de lei.

Ceee? în gândul meu. Noroc că aveam bani la mine că mă făceam de cacao pe acolo.

Și de atunci am zis, NOPE! Numai calc pe la mormoni cât oi trăi. Să te pună să plătești și să te mai și boteze.

Halal doctrină. Nu că aș fi eu cel mai mare bisericos, dar știu să spun o rugăciune seara înainte de culcare, și să mulțumesc Lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat.

Cam asta e fraților și cu mormonii. Dar mai am povești de zis așa că stați aproape.

Toate bune,

Vlad

31/03/2022 - De ce nu îmi place să șofez?

 

Sincer să spun, nu știu ce să răspund la întrebarea asta. De mic copil nu mi-a plăcut volanul. Dacă aș fi vreun bogătan, cu siguranță mi-aș angaja șofer.

În plus, cum văd eu lucrurile despre mașini, diferă total de cum le vedeți voi.

- cheltuie bani pe școala de șoferi și bate-ți capul cu legislația

- cumpără mașina (care costă mult, nu glumă)

- stai la coadă să o înmatriculezi

- fă-i asigurare și platește și la aia lunar

- se strică mașina, repar-o, alte costuri, etc

Mie îmi place enorm locul din dreapta, și sunt dispus să plătesc scump ca să stau acolo când vine vorba de autoturisme.

Ce să mai tura-vura, nu îmi plac mașinile și gata. Până și sor-mea a făcut școala de șoferi, pentru că...

- E un strict necesar!

N-ai decât să stai cu strictul necesar. Eu nu am nevoie atâta timp cât am liber pe transportul public pe viață.

Prefer să merg cu autobuzul sau tramvaiul, iar dacă vine vreun control, scot legitimația, o arăt, mi-o aprobă și îmi continui călătoria liniștit.

Am primit multe sfaturi despre asta. Să fac școala de șoferi. De la foști prieteni, rude, ba chiar și de la străini.

Toată lumea cu mașina. Eu nu îi văd rostul. Dacă voi îl vedeți, vă rog să lăsați un comentariu mai jos despre cum considerați voi că vă ajută o mașină.

Cam atât. În rest toate bune.

Vlad

31/03/2022 - Fac progrese, și asta e bine

 

Multumesc blogger și Google. Am ajuns la 12 vizualizări în doar câteva ore de când am început să scriu pe blogul meu tip jurnal.

Nu vreau milioane de vizualizări într-un timp scurt. Sunt conștient că va trebui să treacă cel puțin câteva luni până când blogul va porni cum trebuie și oamenii îl vor descoperi.

Să vă mai zic câte ceva. Nu sunt bun la dat sfaturi. Deci nu mă întrtebați chestii de genul:

- Vlad, dar cum fac aici?

Nu am de unde să știu ce fel de persoană ești, ce probleme ai și cu ce te confrunți. Decât dacă e vorba de ceva pe calculator, acolo mă pricep.

În rest, consider că fiecare are problemele lui de rezolvat iar eu nu sunt în măsură să zic cum să le rezolvi.

Asta dacă nu cumva rezonăm împreună și ne putem ajuta reciproc. Aici nu am nimic de comentat.

Tot ce știu sigur, e că orice problemă are o rezolvare. Du-te la rădăcina ei, pune întrebările corecte și mintea ta va veni cu soluția.

La mine așa a funcționat. Eram în pragul disperării. Nu tu prieteni, nu tu chef de viață. Ce să fac?

Păi ce îmi place, să scriu, asta am să fac. Va vedea cineva ce scriu eu? Nu știu! Îmi vor urmări oamenii postările, habar nu am.

Dar ce știu este că scriind, și punându-mi gândurile în scris, mă descarc de multe griji și probleme.

Văd viața în altă lumină. Cam asta e treaba. În rest, toate bune.

Vlad

31/03/2022 - Depresia și cum m-a afectat

 

O știm cu toții. Depresia e starea aia în care nu ai chef de nimic și nici nu știi ce să faci. Nu ai chef de somn, de job, de citit, de scris, de uitat pe YouTube, sau stat pe Facebook, etc

Nu am să scriu aici despre cum să o tratezi, că doar nu sunt medic. Vreau doar să zic că și eu am avut depresie câțiva ani buni.

Tratamentul care m-a ajutat este evident proiectul ăsta. Când stau la taste și scriu, intru în starea de flux, iar depresia dispare.

Mă simt într-o formă excelentă făcând asta. M-a afectat și pe mine depresia, intr-o mare măsură.

Îmi aduc aminte că stăteam zile în șir nefacând nimic complet nefericit. Bineînțeles, că nici job nu aveam pe atunci, dar starea de spirit și cheful era la pământ.

Nu tu chef de o plimbare măcar, doar stat în pat și gândit la cât de nașpa mi-e viața.

De mic copil, nu mi s-a acordat prea multă atenție și nici nu am fost încurajat cu vreun "Bravo bă" ca să zic așa.

Fapt pentru care mintea mea a perceput că nu sunt bun la nimic. Ce m-a mai ajutat pe mine au fost și niște videoclipuri de dezvoltare personală.

De acolo am învățat să îmi găsesc vocația, pasiunea sau numește-o cum vrei tu. Așa că m-am pus jos și am meditat.

M-am întrebat:

- Bă Vlad, ție ce îți place să faci cel mai și cel mai mult? Ce te împlinește?

Răspunsul mi-a venit imediat, să scriu și să citesc. Dar cel mai mult să scriu.

Acuma, nu sunt eu vreun scriitor experimentat, care scrie romane best-seller, dar mă descurc binișor zic eu.

Cumva sunt recunoscător depresiei pentru faptul că m-a ajutat să îmi găsesc un scop. Așa că sfatul meu, dacă ești depresiv e ăsta:

- Întreabă-te ce îți place să faci cel mai mult.

Și o să vezi că ai să găsești ceva ce faci cu așa mult drag, că uiți cum trece timpul. Sper să te ajute.

Pe mine m-a ajutat enorm întrebarea asta. Și iată-mă aici cu proiectul în desfășurare.

Am mai încercat eu în trecut să îmi fac un blog, dar m-am lovit de blocajul scriitorului. Nu știam despre ce să scriu.

În plus, trebuia ca totul să aibă o temă fixă, o nișă dacă vrei. Ei bine, eu nu pot performa pe o singură nișă. Având o minte haotică, îmi vine să scriu despre orice, variat.

Și un blog cu nișă dar care are teme multiple e urât. Ca de exemplu:

Îți faci un blog despre cum să dresezi câini. Nu poti să vorbești acolo despre cripto monezi sau cum să faci bani pe internet, asta e clar.

Cel mai ușor, dacă nu știi despre ce să scrii, e să îți povestești evenimente din viața ta, să spui povești cum ar veni.

Oamenilor le plac poveștile și sunt foarte citite. 

Cam asta e și cu depresia. Hai că ne auzim în postarea următoare. Toate bune,

Vlad

31/03/2022 - Vlad și informatica

 

Am amintiri foarte frumoase din școală privind informatica. Nu îmi plăceau orele predate de profesori, cu programare și alte alea.

În schimb, în laboratorul de informatică era un inginer de sistem. Domn' inginer, dacă vedeți postarea asta, pentru dumneavoastră e, în semn de mulțumire.

Totul a început în clasa a 8-a, când am și făcut peste 300 de absențe din cauza asta. Ajung eu în laboratorul de informatică într-o pauză.

Domnul inginer mă îtreabă:

- Scopul și durata vizitei!

- Păi să mă joc un pic pe pc, am zis.

- Ia du-te tu și ia-mi un pachet de țigări și te las.


Am fost, i-am luat țigări și m-a lăsat să mă joc vreo oră. Clar chiuleam dar ce să-i faci, faptul era consumat. Care era treaba?

Nu întotdeauna se țineau ore în laborator, deci era liber, așa că eu îmi faceam de cap pe acolo.

Când m-a văzut inginerul așa interesat de calculatoare, mi-a spus:

- Ia vino încoace. Uite aici am un calculator desfăcut. Ăsta e Ram-ul, aici e procesorul și așa se instalează.

Preț de 3 luni în care am chiulit mișeleste de la ore, am învățat cum să asamblez și să configurez un PC.

Ba chiar îl ajutam pe inginer cu câteva pc-uri prin laborator. Trebuiau configurate și instalate.

Așa că domnul inginer a prins drag de mine și mă ținea pe lângă el. problema era absențele. Mai târziu am auzit că a și fost penalizat cu 10% din salariu pentru că mă ținea in laborator.

Jucam jocuri în rețea la vremea aia. Era plăcut. O altă fază tare, o profesoară de informatică care mă îndrăgea mult, pe final de program avea de predat ore în altă clasă.

Laboratorul trebua închis, dar eu mai voiam să stau. Era după ora 18:00. Și mi-a lăsat cheile laboratorului zicând:

- Mi le aduci tu după ora asta ok? Mă găsești in sala de clasă X (numai țin minte numărul)

A fost WOW pentru mine. 

Și cam asta am făcut mai mult în școală, am învățat calculatoare și tehnică a informației. Deși programarea nu s-a lipit niciodată de mine.

Cam atat pentru acum. Ne vedem în postarea următoare.

Cu bine,

Vlad

31/03/2022 - Nu mi-a plăcut niciodată școala

 

Hai să v-o zic și pe asta. În școală am rămas repetent prin clasa a 7-a tocmai din cauză că nu mi-a plăcut școala.

Matematica, fizica, chimia erau limbi străine pentru mine. M-am atașat în schimb de limba engleză și limba română.

Astea erau unele motive pentru care stăteam ca ursul în bacă și eram atent. Dar cea mai tare materie era informatica.

Chiuleam des iar asta mi-a afectat situația școlară. Am să vă povestesc și cu informatica, dar într-o altă postare.

Cu colegii nu prea vorbeam, în pauze stăteam mai mult în bancă, în timp ce colegii mei socializau lejer pe sală.

Nu puneam întrebări în timpul orelor. Aveam senzația că nu am ce întreba de vreme ce nu mă pasiona nimic.

Îmi aduc aminte că nici caiete pentru fiecare materie nu voiam să am. Țineam un caiet universal pentru toate.

Avantajul meu era că, eram un băiat cuminte. Nu deranjam orele iar profesorii țineau la mine pentru asta.

Nu am avut niciodată nota scăzută la purtare pentru indiscipilină. Poate doar un punct din cauza absențelor. Cert este că nu am avut niciodată sub nota 9 la purtare.

În rest, corigențe la greu. În special la materiile grele.

Dar haideți să vă povestesc o întmplare hazlie despre cum am trecut corigența la mate doar jucând un joc.

Eram în laboratorul de informatică. Vine profesorul meu de mate lângă mine și zice:

- Vlad, dacă mă bați la Mortal Kombat, te trec clasa.

Nimic mai frumos pentru mine, i-am tăbăcit bine fundul la Mortal Kombat și uite așa mi-a pus note de trecere fără să fac nimic.

O altă fază care mi-a plăcut a fost primul sărut neașteptat din prima zi de școală ca și boboc.

Era prin clasa a 7-a, începuse școala și eu m-am prezentat în curtea școlii ca un elev disciplinat ce eram.

Înspre mine, vine o fată de prin clasa a 11-a, mă salută, mă ia de guler și Tzoc! Mă pupă.

Am rămas șocat. Sor-mea râdea de la geamul etajului 2 al clădirii. Și îmi zice:

- Ce ai pățit mă, te-a ștampliat aia nu-i așa?

Mai târziu să aflu că așa era tradiția pe acolo cu bobocii. Când vezi unul proaspăt venit, îl iei și-l pupi.

Și cam asta e cu aventurile mele din școală. Am să mai scriu, dar mai încolo.

Toate bune,

Vlad

31/03/2022 - Probleme cu alcoolul, dar am rezolvat

 

Da, ca mulți alții și eu am avut probleme cu alcoolul. Totul a început pe la 16 ani când eu și prietenul meu cel mai bun din Iași ne apucasem serios de băut.

Consumam la început 1 L de bere în fiecare seară, apoi s-au făcut 2 litri, apoi 4 litri. Și am ținut-o așa cred că vreo 10 ani.

De obicei el era cel care dădea berea, pentru că el era cel cu banii mai multi decât mine. Tatăl lui are o mică afacere cu jucării, deci e clar că prietenul ăsta al meu era mai sus-pus ca mine, când trăia în România.

Dar până și el a plecat în altă țară, cu tot cu iubită. L-am revăzut anul trecut în 2021 dar e complet schimbat, numai poți sta la o vorbă cu el ca pe vremuri.

Dar în trecut, țin minte că avea o mașină unde noi ne petreceam timpul cu berea la bord. Bineînțeles că nu a condus niciodată beat cât am fost eu prezent.

Ascultam muzică cu orele, ne îmbătam bine și plecam spre casă. Alteori, mai stăteam prin fața blocului la scară.

Problema era că ne vedeau vecinii și eram faimoși pentru serile în care vorbeam tare și serveam alcool.

M-a influențat prost, ce să zic. Acum am scăpat de problema asta, prin simplu fapt că numai simt nevoia să beau asemena cantități de alcool.

Vârsta își spune cuvântul.

Și cam asta e și cu treaba asta. Tu ce zici? Ai avut probleme cu alcoolul? Cum a fost pentru tine?

Lasa-mi te rog un comment dacă vrei și povestește-ne și nouă.

Toate bune,

Vlad

31/03/2022 - Hipoacuzia și cum am învățat să trăiesc cu ea

 

Un subiect delicat aș putea spune, dar hai să riscăm și să fim vulnerabili.

Mai pe românește, sunt pe un sfert surd. Adică, dacă vorbești prea încet cu mine, eu aud sunetele dar nu înțeleg cuvintele deloc.

Tot ce aud e bla-bla-bla. Asta mă afectează psihic teribil. Așa că m-am gândit să iau măsuri și să merg la medic.

Așa că am sunat la clinica unde e doctorul meu psihiatru și am cerut o programare ORL. Cei de acolo mi-au spus:

- Ne pare rău, dar numai în sistem privat se poate, adică plătiți.

Eu să plătesc la sănătate? Asta e, am să o fac și pe asta, chair dacă am dreptul gratuit.

Dacă trebuie aparat auditiv, punem, nu e problemă. Eu sper să nu trebuiască.

Dar, de unde cred eu că a pornit toată treaba asta?

Accum vreo 20 de ani, am alunecat pe gheață cu tâmpla de pământ. Din urechea dreaptă a început să curgă sânge.

Nu va povestesc senzația, am văzut negru în fața ochilor de la izbitură. Mama s-a panicat și am mers direct la un doctor ORL-ist care mi-a scos dopurile de ceară și ne-a dat vești bune.

Vești cum ar fi că timpanul nu e perforat dar cert este că de atunci am început să aud din ce în ce mai prost.

Mai e ceva, iar aici sunt eu vinovat. Ascult sunetul în căști la maximum. Iar asta cu siguranță îmi afctează auzul. Nu-i bai, luăm măsuri și acolo, dăm mai încet 😊

Vă țin la curent cu rezultatele de după consult.

Până atunci, toate bune.

Vlad

31/03/2022 - Sor-mea, o persoană la care țin enorm dar care mă și enervează

 

Să vă povestesc despre sor-mea. Consider că e bine ai un frate/soră ca să nu fii singur pe lume.

Când eram mai mic, sor-mea mă tot tachina. Ea e mai mare decât mine cu vreo 7 ani. Îmi aduc aminte că era tare la carte în liceu.

Știa foarte bine matematică și engleză. Întotdeauna mă punea să îmi fac temele la mate și eu nu voiam așa că jap o nuia peste fund.

Până să ajungă la facultate, sor-mea n-a avut nici un iubit. Am zis că nu va găsi niciodată pe cineva. Dar cine a fost prin facultate știe cum se creează legăturile acolo.

Eu care consider facultatea o pierdere de vreme, nu am de unde să știu cu ce se manâncă.

A copilărit cu mine la țară la Leamna o perioadă, până să se mute în Iași. Avea multi prietenni printre vecinii din sat. Eu niciodată nu am înțeles cum reușea să socializeze atat de ușor.

Timpul a trecut, ea a terminat liceul și s-a dus la facultatea de litere Spaniolă-Engleză. A rupt limba spaniolă în două și ca prin minune și-a găsit și pe cineva în timpul facultății.

Apoi s-a mutat în Spania și s-a căsătorit acolo. Cumnatul meu e un om de treabă, la locul lui. Îmi place de el.

Și uite așa s-a făcut profesoară de engleză. Visul ei este să predea într-o școală publică. Dar are și părțile ei negative.

Se consideră o persoană realistă, eu zic că e pesimistă de felul ei. Dă niște sfaturi de stă mâța în coadă.

Dacă te simți rău, în loc să empatizeze, îți spune direct:

- Du-te la medic! Fă tratament!

Dar suntem în legături bune, vorbim pe Whatsapp din când în când și mai povestim una-alta.

Mda, știu că nu e o povestire prea detailată, dar nici nu am amintiri prea multe despre ea.

Și cam asta e. Ne auzim în postarea următoare.

Vlad

31/03/2022 - Treaba cu schizofrenia episodul 3

 

Dacă nu ai citit primele două episoade din acest capitol, le poți accesa în link-urile de mai jos:

Episodul 1

Episodul 2

Iar acum să trecem la episodul numărul 3. Aveam un loc de muncă pe atunci, o să-i spun "La Nea Nicu" să nu îi dau numele real în caz de mă citește vreun coleg 😊 Era prin 2016.

La acest job, timp de 2 ani am testat telefoane smart. Verificam dacă se aude bine difuzorul, camera să se vadă aferent, butoanele să funcționeze, etc.

Toate bune și frumoase. Aveam un șef de nota 10 care mă înțelegea perfect. Asta până s-a schimbat, iar în locul lui au pus la conducerea departamentului cea mai enervantă femeie (cel puțin așa o vedeam eu).

M-a amețit femeia aia efectiv.

- Vlad, testează marca aia. Vlad, testează marca asta! Și tot așa.

Îmi schimba mărcile de telefoane odată la 15 minute. Chestie care m-a enervat la culme, din cauză că eu nu pot face multi-tasking.

Și uite așa, din cauza nervilor a început episodul psihotic numărul 3. Țin minte că testam un Iphone, și am văzut eu acolo pe ecran secțiunea e-books. Și am citit o carte electronică despre un anume bărbat care a ucis pe nu stiu cine. Nu îmi mai amintesc totul.

La un moment dat, o muscă începe să îmi de-a târcoale și se tot așeza pe mâna mea dreaptă. Apoi a urmat un miros funebru, de mort descompus. Sună ciudat, știu! Dar așa e schizofrenia, simți, vezi și auzi ce nu există.

M-am ridicat de pe scaun și am zis:

- Gata, eu nu mai vreau să lucrez nimic.

- Bine, zice șefa. Mergem sus la conducere, că nu mă mai înțeleg cu tine.

Zis și făcut, mergem noi sus, mă bagă în sala de ședințe, unde mai erau trei persoane, îmi pun o foaie în față și mă pun să scriu ce nu mi-a plăcut și de ce mă comport așa.

Pe foaie am scris că mi-am pierdut timpul La Nea Nicu și că nu a meritat nici o secundă efortul pe care l-am depus.

 - Nu, că nu e corect ce ai scris, că nu așa se face!

- Dacă nu mai vrei să lucrezi aici, trebuie să îți dai demisia.

- Bine, am zis eu. Aduceți foaia cu demisia.

Am scris tot ce trebuie în foaie, am semnat și am dat să mă ridic să plec acasă.

Dar am fost întrebat:

- Vlad, sigur ești bine? Nu vrei să te ducem cu mașina acasă?

- NU! am zis eu foarte revoltat. Mă descurc singur.

Nu eram bine deloc, dar nici nu voiam să mă bazez pe ei. Și uite așa mi-am luat catrafusele și am plecat.

În drum spre casă, călătorind cu autobuzul, același miros macabru mi-a înfundat nările și aveam senzația că toți călătorii din autobuz sunt niște zombie.

În fața blocului când am ajuns am găsit și o bere, pe care am luat-o în casă și am început să beau din ea.

Între timp, în cercul familiei mele, se aflase (nu știu cum) de faptul că îmi dădusem demisia de la Nea Nicu iar sor-mea dădea tonul și instrucțiunile pe telefoanele mamei și unchiului meu.

În mesajul către unchiu scria așa:

- Nu se poate, trimiteți-l la spital, urgent. Internare!.

Cum stăteam eu acasă destul de agitat și cu berea în mână, apare unchiul meu (fratele mamei, și nu celalat unchi, că am doi în total) intrând pe ușă.

Șe așează pe canapea și îmi zice:

- Hai la spital!

Eu nimic. Am zis:

- Nu merg la nici un spital!

Până îmi vine mie un gând că ar fi vorba de vreun medic psihiatru care să mă vadă, să mă consulte și asta e.

- Hai, am zis eu până la urmă, mergem.

Ne-am urcat într-un taxi, și doar ce-l aud pe unchi-miu:

- La spitalul de psihiatrie vă rog!

Mi-a picat fața. Locul din care am ieșit acum câțiva ani, trebuia să îl vizitez din nou. Și bineînțeles că m-au internat pentru a treia oară. Iar pastile, iar două săptămâni de stat cu toți nebunii de pe acolo.

E o atmosferă ce nu o pot descrie în cuvinte. Trebuie să fi fost acolo, s-o trăiești ca să îți dai seama cum e.

Nu doresc nici dușmanilor, hater-ilor, sau celor care mă enervează, să treacă prin ce am trecut eu. E un loc mort, cu "oameni" care sunt ne-oameni de fapt, mai mult legume mergătoare.

Mâncare puțină sau inexistentă + te mai bat asistenții și medicii de pe acolo dacă îndrăznești să ieși din salonul în care ești pus să stai.

Mulțumesc unchiule, ai făcut o treabă cât o nucă, internându-mă din nou acolo. Îți sunt recunoscător pe viață pentru treaba asta. Mi-a plăcut enorm.

Dar toate s-au terminat cu bine. Am ieșit după două săptămâni când a venit mama și m-a luat de acolo.

Cum am mai spus și în primul episod, am găsit un doctor foarte bun, care s-a ocupat de mine impecabil și m-a scăpat definitiv de schiofrenie.

Doctorul de care vorbesc mi-a spus că nu a fost vorba decât de niște ieșiri spirituale mai intense, nici decum shizofrenie.

Pe final, de știut, că mi-am făcut o îndemnizație de handicap, o legitimație de transport gratuit în toată țara și o patalama pe care scrie PERMANENT!

Mai pe șleau, sunt handicapat pe hârtie. Și nu mi-e rușine cu asta. Atâta timp cât eu mă simt bine în pielea mea, totul e OK.

Cam atat am avut de zis. Lasă-mi te rog un comentariu dacă ai pățit ceva similar și vorbim.

Vlad

30/03/2022 - Revelion 2000

 

Ăsta cred că a fost cel mai plăcut moment din viața mea. Eram în Craiova, matușa și unchiul meu au plănuit să plece de Revelion nu știu pe unde.

Așa că m-au invitat și pe mine, iar eu am răspuns clar:

 - NU! Eu rămân aici singur!

Dacă au văzut că nu mă pot convinge de nici un fel, mi-au lăsat cheile casei și au plecat în treaba lor.

Nu pot să exprim sentimentul și starea de bine ce am avut-o atunci. Toată casa pentru mine, mâncare și dulciuri la cherem. Ca să numai zic de băutură!

Televizor cum am vrut eu, pe ce post am vrut eu, muzica la maxim (ce deh, eram tânăr).

Dar aveam o problemă, și anume, nu puteam să intru pe calculator, locul meu preferat, din cauză că era parolat.

Dar vărul meu cel șmecher și cu vară-mea care m-au sunat să îmi spună La Mulți Ani, mi-au spus să încerc și câteva parole care credeau ei că ar fi bune.

Și surpriză, a mers ca uns. M-am logat și am stat pe PC cât au vrut mușchii mei. În special pe chat, că așa era la modă.

Și uite așa am petrecut un Revelion de pomină singur. Consider că cel mai bine pentru mine e să fiu singur de Sărbători sau cel mult în doi.

Mai mult de 2 persoane, masa aia mare care se așează pentru 8-10 persoane care fiecare vorbește ce vrea de nu se mai înțelege nimic, pe aia nu o prefer.

Aș mai avea multe de zis, dar voi continua în alte postări.

Toate bune,

Vlad

30/03/2022 - Treaba cu schizofrenia episodul 2

 

Deși mi-e foarte mare rușine să vorbesc despre chestia asta, am să risc. Ce se poate întâmpla?

Era prin 2016. Dupa primul episod psihotic pe care l-am făcut din pricina relației care nu trebuia să existe, am făcut o excursie la sora mea în Spania, cu gândul să mă mai relaxez. Sora mea stătea în chirie pe atunci într-o vilă spațioasă.

Am ajuns acolo cu bine. Toate bune și frumoase. Până când a început haosul iar.

Stăteam liniștit și îmi vedeam de treabă pe la 3 noaptea, când nu e bine să fi treaz, dar nah, nu aveam somn.

Găsisem eu ceva pe telefonul mobil Android primit cadou de ziua mea. Am vizitat meniul developer tools, dar nu mai țin minte bine ce găsisem eu acolo.

Sora mea avea obiceiul de a umbla noaptea prin casă din cauză că nu putea dormea noaptea, si bea ceaiuri relaxante.

Și m-a gasit acolo în zelul meu, si mă întreabă:

- Da de ce nu dormi la ora asta? Eu zic:

- Păi am găsit ceva pe telefon și vreau să aflu mai multe.

- Nu, nu mergi la culcare.

Vai ce foc mi-am luat, și am zis:

- Dar tu ce cauți noaptea umbland prin casă, de mine zici?

Nici un răspuns. Doar culcă-te și iar culcă-te. Ne-am certat la cuțite. M-am dus la somn imbufnat, dar nici că am adormit.

M-am ridicat iar din pat pe la 6 dimineața. Vocile din capul meu mă îndemnau să văd ce e de făcut cu telefonul ăla.

Iar sor-mea s-a prezentat, că ce caut treaz acum, că nu am dormit nici 3 ore. Atat a fost.

M-am apucat de urlat serios, tot ce mi-a trecut prin cap (numai baliverne + înjurături evident) de ziceai că am sindromul tourette și m-am dus înapoi în pat.

Ca peste 10 minute să aud ambulanța. Au intrat băieții peste mine cu targa, m-au pus acolo și du-te Dică direct în azilul psihiatric.

Medicii, același diagnostic, schizofrenie. Iar pastile anti-psihotice iar de la capăt am stat 2 săptămâni.

Când am ieșit, sor-mea repede să îmi găsească de lucru, că nu pot sta degeaba. Ceva de genul.

Ăăăă, ieși din spital și deja cauți job? Ca să nu zic că eram pus și la treburile casnice acolo: aspirat, călcat, spălat rufe.

Am rezistat vreo lună așa până am zis:

- Gata, vreau acasă!

Așa că mi-a luat bilet de plecare. Cum am văzut biletul, fugi nenică ca vântul la avion. Și de atunci mi-am zis, în Spania nu mai am ce căuta.

Cam asta e istoria de acolo. Am mai avut un episod după ce am ajuns acasă și mi-am găsit de lucru, dar asta e pentru altă dată.

Vlad

30/03/2022 - "Carul cu mantă"

 

Povestea asta îmi trezește o amintire foarte hazlie. E o poveste scurtă, nu e cine știe ce, dar vom vedea.

Eram tot la țară la Leamna, un prieten de-al meu mă invitase la el acasă să ne jucăm pe TV. Nah, apăruseră deja alte console video tip Nintendo, mai performante zic unii.

Și era jocul numit Lunar Ball. Îmi aduc aminte perfect. Era un joc de biliard. Și începem jocul. 

Bag eu o bilă, două, prietenul meu nimic. Până aproape să termin si să îl înving, hop și el o bilă. Dar nu oricum ci lovind cateva mante.

Fază la care el zice:

- Ai văzut ce bilă am făcut, mancami-ai carul...cu mantă!

Ei și de aici a rămas vorba, carul cu mantă. Bineînțeles că ce voia el să zică era de fapt:

- Ai văzut ce bilă cu mantă am făcut, mâncami-ai carul!


Dar evident că a uitat să adauge "cu mantă" în propoziție, si a ieșit ce a ieșit.

Nah, sper că v-ați amuzat un pic pe tema asta. Dar mai sunt multe amintiri de depanat așa că spor la citit.

Vlad

30/03/2022 - Gâduri gri

 

Până să încep proiectul ăsta nu am fost niciodată o persoană care să ducă un proiect pînă la capăt. Tot timpul am căutat scurtături care să îmi aducă poate mulți bani, popularitate sau chiar faimă.

Am invidiat tot timpul pe cei care sunt super-star pe social media, cu o grămadă de oameni care îi urmăresc, până mi-am dat seama de un singur lucru.

Nu îți trebuie decât o persoană care să rezoneze cu tine și deja ai un prieten. De ce îți trebuie ditamai cercul?

Întotdeauna când am fost într-un grup, am observat că oamenii vorbesc unii peste altii, care mai de care să se dea mare și tare.

E trist într-adevăr să fii singur, dar ai și unele avantaje. Nu te mai bate nimeni la cap cu văicăreli, Nu ești răspunzător de binestarea nimănui.

Nu sunt o persoană prea sociabilă sunt genul haotic. Îmi plac clipele de intimitate cu mine însumi, la un film sau o carte.

Pasiunea mea dintotdeauna a fost scrisul, Dar am fost prea leneș să o dezvolt. Acum, cu tehnologia din ziua de azi, am șansa asta.

Și mi-am promis personal că voi face tot posibilul să continui jurnalul ăsta până la capăt. Vreau să las ceva în urmă, să nu zic că am trăit degeaba.

Aș putea bineînțeles să țin un jurnal offline, dar cine îl citește? Vreau și eu o critică acolo, chair dacă e negativă, un cuvânt de încurajare sau o înjurătură. Să simt că merit ceva.

Sunt convins că nu o să am zeci de mii de vizualizări pe blog din prima. Dar vorbim peste 1 an, după ce voi avea sute de postări.

Vreau să postez în fiecare zi câte ceva. De asta am și pornit astăzi cu câteva postări și culmea, am 2 vizualizări deja.

Nu mă așteptam sincer la așa ceva. Dar uite că Google își face treaba. Sunt sătul de sfaturi: Fă așa și pe dincolo, schimbă asta, ailaltă. Vreau doar să fiu eu.

Amân lucruri de multe ori și mă trezesc pe suta de metri că trebuie să le termin. Numai cred în dragoste cum o făceam când eram tânăr și urmăream filme Hollywood.

Și bineînțeles nu sunt aici să mă văicăresc, să mă plâng sau să caut empatia nimănui. Sunt aici pentru că am decis să nu renunț la ce îmi place mai mult. Scrisul.

Dacă și ție îți place, lasă-mi un comentariu mai jos.

Vlad

30/03/2021 - Vlad și banii de pe Internet

 

Hai că asta o să fie tare de tot. Mulți dintre noi au picat în capcana asta: Cum să faci bani pe Internet!

Îi vezi peste tot, guru în Bentley, market-eri și oameni de afaceri. Toți vând același lucru: speranțe și vise.

Totul a început în 2008 când am descoperit Clickbank. Maaamă ce promisiuni, comisioane de 75% per vânzare, faci bani și trăiești pe o insulă servind Mojito, iar banii îți intă în cont în fiecare zi.

Vorbesc bineînțeles de affiliate marketing. Curentul a luat Internetul prin surprindere. Și ce am zis? Hai și eu cu voi.

Rezultate? Zero. Încerc de 14 ani să rezolv puzzle-ul ăsta cu Clickbank. Nu zic nu, am vândut pe Clickbank și eu un produs, două, dar în nici un caz nu am avut rezultatele ăstora care promit marea cu sarea în domeniul de față.

Momentan am un website în nișa de dresaj câini, dar nu e nimic promițător. Am pierdut ani de zile căutând metoda prin care să îmi iasă și mie banul gros.

Am reușit ceva-ceva cu cripto-monezile, dar asta e altă poveste. M-am uitat la zeci de vide-uri în care te învață ăștia cum să devii expert în social media și cum să vinzi mult.

Până am dat de adevăr. Iar adevărul este că oamenii nu vor să învețe treburi din astea. Ei vor doar să fie distrați.

Și mi se pare normal ca unul care face videoclipuri pe yacht-uri spunand că robotul lui Forex e cel mai tare și câștigi milioane dacă îl cumperi la nu știu ce preț.

Normal că se îmbogățește....pe spatele tău și a altor mulți gură-cască ce pun botul la așa ceva.

Mie sora mea împreună cu cumnatul meu mi-au deschis ochii și mi-a spus că astea sunt scam-uri. Adică îți ia banii și pleacă cu ei.

Nu am ascultat și am continuat până m-am ars de vreo două ori pe tema asta, și abia atunci am realizat ce au vrut rudele mele să zică.

Nu frate! Vrei să faci bani pe Internet corect, legal și sigur? Fii original! Creează tu conținutul apoi monetizează-l..

În scris, în video, pe social media, oricum ar fi, să fie de la tine. Adevărații milionari pe care îi știu eu, nu fac bombe de marketing cum fac ăștia pe Youtube, cu mașini de lux.

Dacă fac o reclamă, o fac decent iar produsul vândut chiar funcționează.

De asta mi-a venit în cap să fac proiectul ăsta, să am și eu un câștig, dar corect, pe ce creez eu ca și conținut.

În rest le-am încercat aproape tot:

- affiliate marketing (n-am vândut mai nimic)

- email marketing (parcă ai fi un străin care trimite spam)

- article marketing (unde scrii un articol și îl vinzi)

Crezi că i-a plăcut cuiva ce articol am scris pe Medium.com sau ce am trimis spre review pe alte site-uri? Reject din prima și ne pare rău.

Văzând că nu am nici o șansă așa, m-am decis să îmi deschid blog-ul personal. Va merge sau nu treaba? Nu știu, dar îi dau înainte.

Așa că stati deoparte de ăștia care încearcă să vă vândă prostii. Până și cursurile sau cărțile pe care cer ei câțiva dolari sunt tot un aer în vânt.

Părerea mea doar. Nu vreau să influențez pe nimeni.

Asta e tot cu banii pe net. Ne auzim în urmatoarea poveste

30/03/2022 - Maică-mea, eu, Mari și țigările Snagov

 

După cum știți, Mari era cel mai bun prieten al meu din copilărie. Cu el am făcut tot felul de obrăznicii, copii fiind (a nu se interpreta altfel).

Într-o zi de vară, prin Iulie cred că era, mama venise în vizită cum făcea de obicei. Pe vremea respectivă ea fuma Snagov, așa erau țigările pe atunci.

Eu și Mari ne plictisisem de jucat pe televizor și am văzut țigările lăsate pe masa din holul casei, și ce n-am gândit? Hai și noi să fumăm!

Bun, am luat noi pachetul de țigări și ne-am ascuns după o ușă a uneia dintre camere. Știam noi să tragem în plămâni? Nici vorbă! Pufăiam numai!

Aprindem noi câte o țigară, puf puf. O punem deoparte mai aprindem câte una și tot așa puf puf.

Intră maică-mea în cameră, pesemne să caute ceva în partea opusă și deschide ușa după care eram noi ascunși, dar nu ne vede.

În schimb simte miros de fum și nu știe de unde vine. Când dă să iasă din cameră ne vede picioarele și ne prinde:

- Ce faceți voi aici pușlamalelor? La care eu:

- Da cee e? Ce-am făcut?

Pe mine m-a prins de mână și mi-a dat vreo câteva palme la fund. Pe Mari în schimb, mai prinde-l dacă poți.

Avea picioare scurte și alerga băiatul ăla ca Speedy Gonzales. Dus a fost ca măgarul în ceață.

Eu am scăpat cumva și am tăiat-o și eu la el în curte. Mai spre seară, mama era în pragul casei, eu stăteam și mă uitam prin gard ca Ion Creangă, zicând:

- Mamă, bate-mă, omoară-mă dar numai dă-mi să mănânc.

Adevarul e că îmi era foame, și foamea bate filmul.

Cam asta e și cu povestea asta, dar mai am. Țineți aproape.

Vlad

30/03/2022 - Cu Mari la săniuș

 

Am o groază de povești de scris și nu știu pe care să o scriu prima. Haideți să vă povestesc un eveniment hazliu din trecut.

Era iarnă, final de Decembrie 1996, cred. În satul în care copilăream (Leamna de Jos) zăpada venea în fiecare sezon rece.

Aveam un mic deal pe care te puteai da cu sania. Întrebarea e cine e Mari? Mari, a fost primul meu cel mai bun prieten când eram mici.

Și dimineața pe la vro 9:00 am decis ca eu și el să ne dăm cu sania pe proaspăta zăpadă așezată cu o zi înainte.

Zis și făcut. Ne-am scos săniile și hai să îi dăm drumul. Dar înainte de a intra în miezul poveștii comice, vreau să specific faptul că erau 2 pozitii prin care te puteai da cu sania:

- șezut  în fund pe sanie și du-te Dică...

- pe burtă (sau cu burta pe sanie)

Preferata noastră era cea pe burtă, deoarece aveai mai mult elan. Așa că am pornit. Mari primul, eu în spate.

Când să ajungem în vale, eu trec peste o sanie răsturnată în stânga mea, de unde se auzeau gemete.

Ajung în vale, fericit, tragând sania după mine, venind spre deal pentru o nouă tură.

Și ce văd? Mari era sub sania răsturnată cu tălpicii în sus, înjurând de mama focului.

- Da ce ai făcut frate? îl întreb.

- M-am dus pe o parte, zice el.

Am râs copios amandoi toată ziua pe tema asta. Și uite așa aventura cu sania. Dar nu vă temeți, mai am multe de spus, în alte povești.

Vlad

30/03/2022 - De ce nu fac video-uri și de ce am ales blogspot

 

Multă lume îmi spune:

- Fă-ți canal de YouTube, video-ul e mai consumabil decât scrisul

- Fă-ți blog dedicat, că nu ți-l șterge nimeni

Să vă explic de ce nu fac nici una, nici alta. Foarte simplu. Ce fac eu aici e doar un proiect, nu e ceva mare aducător de bani, cu publicitate masivă și tot tacâmul.

De ce nu Youtube? Cel puțin nu încă...

Pentru că:

- nu am setup-ul pregătit să fac "streaming"

- spre rușinea mea, la 36 de ani încă locuiesc cu mama, care intă în cameră peste mine când vrea ea (că doar e în casa ei) deci nu am intimitatea necesară

- mi-e frică să îmi arăt fața la cameră și să vorbesc în public

- sunt introvertit iar asta spune multe

De ce Blogspot și nu blog dedicat?

- pentru că cei de la Google îmi fac reclama gratuit, promovându-și marfa, deci am șanse mai mari la motorul de căutare

- ușor de folosit, nu îmi trebuie mai stiu eu ce temă lux sau plugin

- au termeni și condiții mai frumoase decât Wordpress

- au AdSense integrat din care mai scot și eu un ban ici colo

Să faci un video necesită mai multă muncă decât să scrii un text. Trebuie să editezi greșeli de multe ori, să faci video de calitate înaltă, etc.

În text, e mai simplu, recitești și corectezi greșelile gramaticale care apar pe parcurs. În plus, îmi place mai mult să scriu și să citesc decât urmăresc un video pe care oricum îl derulez.

Și cam asta e. Totul merge bine.

Vlad

30/03/2022 - Schizofrenia, ce este și cum m-a afectat! ( o poveste mai lungă)

 

Haide să trecem la evenimente mai recente din viața mea. Am tot scris din trecut și voi mai scrie, dar simt nevoia să împart și povestea asta cu voi.

Ce este schizofrenia? Nu sunt medic să explic corect dar după părerea mea schizofrenia este atunci când auzi și vezi lucruri care nu sunt acolo, în jurul tău. Începi să auzi voci care nu există, să vezi "cai verzi pe pereți" și așa mai departe.

Eu am diagnosticul ăsta și vreau să vă spun cum am ajuns aici și cum e să trăiești cu treaba asta.

Totul a început când aveam 25 de ani. Dar cu un an în urmă (pe la 24 de ani) am făcut cea mai mare greșală din viața mea. M-am îndrăgostit de cine nu trebuia. Am greșit fata ca să spun așa. Nu trebuia dar s-a întâmplat.

Ca să pun și ceva paie peste focul ăsta, ea era cu 10 ani mai tânără. Fix ce nu trebuie să se întâmple. Dar să continuăam.

Totul lapte și miere doamenlor și domnilor timp de 1 an, ieșiri prin oraș, ținut de mână, pupături (ca orice îndrăgostit).

După vreun an și câteva zile, într-o vară, primesc pe e-mail un mesaj:

- Știi? îmi pare rău dar vreau să luăm o pauză.

Poate asta și însemna mesajul în sine. Dacă aș fi primit același mesaj acum la 36 de ani aș fi zis:

- Da frate, aia e, pauză, nepauză, se face.

Dar la 25 de ani, ca și tânăr, gândești? Nu, bineînțeles. Ce am înteles eu era:

- Ne despărțim!!!

Fapt pentru care m-am purat cu ea ca ultimul golan, am devenit agresiv, ea deja își pregătise teritoriul pentru altcineva, iar eu o țineam pe a mea.

Nu am vrut nici în ruptul capului să accept așa ceva. 

Mă bag într-o seară în pat furios și fără somn, asta după ce i-am facut scandal, băut fiind. 

Băi nene și încep să văd niște luminițe și să aud niște voci care îmi spuneau:

- Stai liniștit, că nu te-am părăsit, vreau să ne căsătorim.....

Și de aici a pornit toata nebunia. Vocile și luminițile se repetau continuu. N-am dormit o secundă.

Iar acum, din frânturile pe care mi le amintesc, o să vă povestesc pățaniile. M-am ridicat din pat dimineață.

Am ieșit afară și am luat de la un magazin 2 beri din frigider, fără să le plătesc și le-am băut.

Apoi am luat un taxi, tot fără să-l plătesc. Taximetristul a rămas șocat când m-am dat jos din mașină fără să îi platesc cursa, dar m-a lăsat în pace.

Am ajuns la un hotel (nu îi spun numele ca să nu îi fac reclamă). Am intrat înăuntru și m-am dat drept patronul hotelului in fața recepției.

Bineînțeles că băieții nu au stat mult pe gânduri, au chemat paza și m-au dat afară, după ce am primit câțiva bocanci în coaste.

Și uite așa am ajuns pe o stradă unde....mi-e greu să spun ce s-a întâmplat mai departe, dar risc.

M-am dezbracat la fundul gol și am început să merg pe stradă ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

SĂ NU FACEȚI ASTA!!!

Și acum, ce se întâmplă când cineva umblă gol prin oraș? Păi simplu, vine Jandarmeria și te ia la întrebări apoi te bagă în dubă și direct la spitalul de psihiatrie.

Nu vreau să descriu cum e acolo. Trebuie sa fii acolo ca să înțelegi cum e. Oricum, mi-au dat anti-psihotice timp de 14 zile, mi-au pus diagnostic de schizofrenie paranoidă și mi-au dat drumul acasă pe pastile (nu așa oricum).

Mama era devastată, pe tema asta, și o cred. Apoi, încă 2 episoade din astea am mai avut. Unul în Spania, când am fost în vacanță la sora mea și încă unul când mi-am dat demisia de la locul de muncă.

Am să vă povestesc și astea 2 episoade rușinoase, dar pe mai încolo.

Revenind în prezent, Am găsit un doctor psihiatru foarte bun care mi-a spus așa:

- Măi băiete, eu nu văd nimic greșit la tine, eu te văd foarte normal. Diagnosticul ăsta e doar o bucată de hârtie care are multe beneficii. Hai să nu te pastilez ca pe un handicapat psihic.

- Uite cum facem, îți dau injectia asta de făcut lunar, tu vii după rețetă și aia e. În rest, du o viață normală. Bea o bere dacă vrei să te relaxezi, fumează o țigară sau ce faci tu acolo.

- Dar nu lăsa pe nimeni să creadă că ești handicapat decât pe hârtie, înțeles?

Cele mai încurajatoare cuvinte pe care le-am auzit vreodată de la un doctor, vă jur.

Iar acum să trecem la beneficii:

- transport gratuit pe toate autobuzele, trenurile și vapoarele din țară (terestru + naval) mai puțin metrou și avioane

- scutire 100% de taxe și impozite ca și persoană fizică pentru venituri din activități independente

- sănătate moca

Mai pe scurt, pot face bani și nu se mai bagă ANAF cu nasul în veniturile mele, merg gratis cu orice autobuz sau tramvai și nu plătesc nimic la sănătate.

De atunci mi-am gasit și un job și duc o viață cât se poate de normală. De 3 ani nu mai am nici o problemă.

Și asta dragii mei e povestea cu schizofrenia. O să v-o spun și pe cea cu urechile mai încolo.

Vlad

30/03/2022 - Faza cu accidentul de mașină

 

Nu vă speriați. Nu am pățit nimic grav. Doar a dat o mașină peste mine când aveam 5 ani. Dar hai să descriu cum a fost.

Era intr-o dimineață de Aprilie 1991 parcă, nu mai știu sigur. Cert e faptul că era cald afară. 

Primisem o minge de culoare albă cu niște dungi portocalii pe ea, mare, moale. Ca orice copil am ieșit în stradă să mă joc cu ea.

În stația de autobuz (care era aproape, ba chiar vis-a-vis de poarta casei) stăteau câțiva călători care așteptau autobuzul spre Craiova.

Și o fată, în jur de vreo 17 ani, s-a hotărât să jucăm volei cu mingea. Eu pasam către ea, ea pasa înapoi.

Din stânga mea venea o Dacie albastră cu o viteză destul de mare, iar mingea tocmai atunci căzuse în mijlocul străzii, iar eu după minge.

Ce să mai aibă șoferul timp să frâneze? Nimic! POC! Direct în mine. Norocul a fost că nu am ajuns sub mașină, impactul fiind puternic, izbitura m-a aruncat în aer vreun metru așa, și am ajuns în șanț.

M-am ales doar cu o mică luxație de picior drept, dar senzația nu pot să o uit nici în ziua de azi. Toate organele interne pe care le am, s-au zdruncinat în mine în ziua aia la impactul cu pamântul.

A sărit șoferul să mă ducă la spital, dar bunica nu l-a lăsat. Și uite așa am ajuns să stau în casă câteva zile, cu jocuri pe televizor, mâncare la cherem și multă grijă din partea bunicii.

Cam asta e povestea. Important e că am supraviețuit și că sunt bine mersi și în ziua de azi.

Vlad

30/03/2022 - Cum am ajuns pe scaunul de director la Daewoo

 

Totul s-a întâmpla prin iarna anului 1997. Unchiul meu (Tata Ionel) mi-a aruncat pastila:

- Nu vrei să mergi cu mine la uzină?

El era director executiv pe atunci, acolo. Așa că am acceptat. Nu vă spun că avea și transport privat cu mașina și șofer, un Cielo cum era pe vremea aia.

Ajuns acolo am intrat într-un birou foarte spațios iar unchiul meu a spus foarte rapid:

- Am o ședință, uite stai aici și joacă-te pe calculator. 

Abia atunci am făcut cunoștință prima oară cu un calculator. Habar nu aveam cum se folosesște, dar nativ am simțit că știu să umblu pe el ca un expert.

Tot atunci era la putere Cartoon-Network la TV. Mă uitam la desene ore în șir. EI bine, ei își făceau reclamă la website.

Așa că am folosit calculatorul din biroul de la Daewoo să intru pe website. Pot să spun că nimic nu era mai fascinat pentru vârsta pe care o aveam. 

Jocuri, poze și video-uri cu desenele mele preferate pe ecran. Ce mai, visul american. De atunci am prins drag de calculatoare și cum funcționează ele.

Am învățat și programul Paint, îmi aduc aminte. Era Windows 95 pe vremea aia și nimic mai cool de atat nici că se putea.

Și am mers la uzina asta saptămâni în șir, până să mă mut în București. Stăteam în scaunul directorial, foarte confortabil.

Avea unchiul meu și o secretară, care îmi aducea dulciuri și suc. În timp, unchiul a adus și un expert care mi-a instalat câteva jocuri. Ce să mai a fost minunat.

Dar timpul a trecut, Daewoo s-a desființat, iar eu m-am mutat la București să fac școala acolo.

Cam atât de povestit. Lasă te rog un comentariu mai jos dacă ți-a plăcut povestea.


Vlad

30/03/2022 - Prima dată la un Internet Cafe

 

Se întâmpla prin 1996. Atunci apăruse atât Hotmail cât și primul Internet Cafe din Craiova. Era o sala destul de mare, cu vreo 12 calculatoare și un Internet la viteza melcului.

Am fost invitat de către un prieten de-al vărului meu, Petru. Zice:

 - Bă Vlad, hai să îți fac cont de e-mail!

Cred că a fost cea mai mare bucurie pe care putea un copil să o aibă pe atunci, pentru că era cool să ai adresă de mail.

Nu știam eu să o folosesc prea bine dar cum am prins experiență în calculatoare de la uzină de la unchiu-miu (o să vă povestesc și asta) am învățat tot ce trebuie în câteva minute, și anume:

- cum să trimit și să primesc mesaje

- cum să le șterg

- cum să le organizez pe dosare

Ce să mai, pentru mine era Raiul pe Pămâmt. Mă lăudam oricui că am adresă de email care era: vladsandu@hotmail.com pe vremea aia. Nu încercați să trimiteți mesaje acolo, numai e validă.

Am folosit numele de utilizator și în ziua de astăzi, numai că i-am mai adăugat și anul în care am început să folosesc Gmail, care a apărut prin anul 2000.

Tot în Internet Cafe-ul de care vă vorbesc am văzut și prima poză mai sexy așa, cu o gagică. Unul din clientii net cafe-ului a descărcat poza de pe un website și a pus numele "Gagica lui Vlad"

Mda, cam astea sunt aventurile de pe atunci. Următoarea poveste este despre cum am ajuns la Daweoo în scaunul de director (in joacă mă refer).

Până atunci să ne vedem sănătoși în următoarea postare!

Vlad

30/03/2022 - Primii prieteni și jocurile pe televizor

 

Aveam 6 ani. Unchiul meu "Tata Ionel" (cum îi spuneam eu din cauză că era singura figură paternă din viața mea pe atunci)  mi-a adus din Franța primul Nintendo (consolă video).

Pe atunci facea furori tipul asta de consolă și cine avea așa ceva era "șmecher". Cum unchiul meu lucra pentru coreeni pe atunci, la uzina Daweoo unde se fabricau autoturisme și alte electrocasnice, director de producție fiind, iși permitea să îmi cumpere tot felul de jocuri și jucării "fancy".

Devenisem cel mai popular băiat din sat datorită faptului că aveam joc pe televizor. Toți copii voiau sa îmi fie prieteni doar ca să îi invit la mine acasă să vadă și ei minunea.

Dar cum eu am o mare afinitate pentru oameni, i-am cam mirosit. Așa că am selectat doi băieți care mi-au fost buni prieteni ani de zile, și nu din cauza consolei video.

Petreceam mult timp împreuna jucând și alte jocuri, mergând prin pădure după ciuperci sau ascultam muzică din anii 90 care era la modă.

Dar, revenind la jocul pe televizor. Ca și copii, era atracția principală. Aveam așa numitele casete de joc cu tot felul de jocuri cool la acea vreme.

Jucam: Super Mario, Terminator 2, Țestoasele Ninja iar favoritul nostru Boulder Dash. 

Boulder Dash, este un joc cu un miner care caută diamante și încearcă să evite inamicii fugind spre ieșire. Secretul este să culegi îndeajuns de multe diamante astfel încât ieșirea să apară.

Grafica era de nota 10 pentru vârstele pe care noi le aveam, vreo 7-8 ani.

Ne loveam de zeci de obstacole, nu gaseam toate diamantele, reluam jocul, dar ne bucuram enorm când faceam progrese.

Dar ca orice poveste, totul are un sfarșit. Am crescut și toți trei am părăsit satul copilăriei noastre.

Eu calculatorist în România, iar cei doi prieteni ai mei, unul șofer de TIR prin Europa, iar celălalt plecat la muncă în Germania.

Am încercat să ținem legătura pe Facebook, dar eu am o problemă cu Facebook-ul despre care nu discut acum. O voi face într-o altă postare.

Până atunci, vă urez sănătate, numai de bine și ne auzim în postarea următoare.


Vlad

30/03/2022 - Povestea mea - Cum a început totul!

 M-am născut în Iași, pe 27 Februarie 1986. Nu îmi amintesc nimic din primii 5 ani de viață. M-am trezit brusc într-o zi de vară în 1991, într-o casă de la țară cu bunica mea. Abia atunci am început să realizez mediul înconjurator și sa îmi fac o idee despre unde mă aflu și ce e cu mine.

Știam cum mă cheamă, ce vârstă am și așa mai departe (cum de?). "Bu" (cum o alintam eu pe bunica), o femeie în vârstă de 70 de ani pe atunci a avut grijă de mine cum a putut ea mai bine.

Pot zice că nu am dus lipsă de nimic ca și copil, cât a trait ea (vreo 12 ani). Aveam dulciuri, banane, loc de joacă berechet (o curte mare), televizor, jucarii și multă afecține din partea ei.

Ea mi-a dat toate detaliile și mi-a răspuns tutuor întrebărilor pe care le-am avut (de genul)

- "Unde e mama?" "Dar tata?" "De ce ma aflu aici?" și așa mai departe.

Am aflat că tatăl meu murise când eu aveam doar 1 an și jumătate, iar mama locuia în Iași împreună cu partenerul ei de viață de pe atunci și cu sora mea mai mare.

Pe mama o vedeam de două ori pe an, odată de ziua mea si vara cand venea pe la noi. În rest nu știam nimic despre orașul în care m-am nascut.

Apoi am început școala pe la 6 ani. Țin minte că am fost foarte entuziasmat să încep, dar după prima zi de școală m-am și săturat. Voiam să stau acasă decât într-o bancă împreună cu alți colegi de clasă.

Spre norocul meu am învațat să citesc încă dinainte de a începe școala. Aveam cărți cu povești și poze colorate. Textul era destul de mare iar eu înțelegeam tot fără probleme, puteam citi fără să mă bâlbâi.

Bunica s-a stins când am împlinit vârsta de 12 ani. A avut cancer de piele, lucru pe care l-a ținut ascuns de toată lumea, însă boala s-a agravat și asta a fost.

Mi-am continuat studiile la școala din Craiova, sub tutela unchiului și mătușii mele. N-am rezistat mai mult de un an de zile acolo, așa ca m-am mutat în București la vărul meu încă un an, iar de acolo m-am întors în orașul natal (Iași)

Am terminat cu greu liceul și mi-am dat bacul, constatând că studiile superioare nu sunt pentru mine.

Am avut job-uri în diferite domenii. Am fost manipulant, tehnician reparații telefoane mobile, confecționer și operator calculatoare, dar nici un job nu s-a lipit de mine.

Ce mi-a plăcut cel mai mult în viață (pasiunea mea) a fost scrisul și IT-ul. Mă pricep foarte bine la calculatoare din punct de vedere tehnic dar asta nu mi-a adus un job pe atunci.

Așa că m-am gândit să scriu. Poate găsesc oameni pe Internet care fac același lucru ca și mine. Își spun povestea și țin jurnale online.

Pe final, mai zic doar că știu bine limba engleză, iar asta m-a ajutat foarte mult. În prezent locuiesc cu mama și bunicul într-un apartament din Iași. Da știu, e o nesimțire cam mare pentru un barbat de 36 de ani să locuiască cu familia. Dar viitorul sună bine...

Dacă ți-a plăcut povestea mea, nu uita să îmi scrii un comment mai jos. Răspund la toate în limita timpului.

Astea fiind zise, ne vedem în povestea următoare!

Cu drag,

Vlad